În acest articol vom arăta cât este contribuția la pensie, ce categorii de contribuabili au obligația de a plăti CAS (contribuția de asigurări sociale) și care sunt excepțiile.
Pentru ce venituri se plătește CAS
În primul rând, CAS-ul nu trebuie confundat cu CASS-ul (contribuția de asigurări sociale de sănătate). În ceea ce privește persoanele care au obligația de a plăti CAS-ul (contribuția la sistemul de pensii), potrivit Codului fiscal este vorba de următorii contribuabili:
- cei care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor (aici intră și indemnizațiile pentru funcțiile publice, soldele lunare ale militarilor și alte sume de bani, definite conform articolului 76 din Codul fiscal) ;
- cei care obțin venituri din activităţi independente;
- ce care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală (definite la articolul 70 din Codul fiscal);
- cei care obțin indemnizații de șomaj;
- cei care obțin indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
Cât este contribuția la pensie – cota obligatorie
Cotele de contribuții de asigurări sociale, ce se aplică venitului brut, sunt următoarele:
a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale;
Aceasta este cota plătită de cei mai mulți dintre angajații din România. De exemplu, dacă o persoană are un salariu brut de 15.000 de lei, va plăti la pensie 3.750 de lei pe lună (adică 25% din salariul brut).
b) 4% datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
c) 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010.
Așadar, dacă o persoană ce lucrează în condiții deosebite de muncă are un salariu de 15.000 de lei brut pe lună, atunci va plăti la pensie doar 600 de lei pe lună. Iar în cazul condițiilor speciale de muncă, CAS-ul va fi de 1.200 de lei.
Cât este contribuția la pensie în domeniul construcțiilor
Pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuţiei de asigurări sociale de 25% se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004. Prevederea aceasta se aplică doar până la data de 31 decembrie 2028.
Contribuția la pensie în sectorul agricol
Și pentru sectorul agricol există prevederi speciale. Astfel, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară şi se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 7, cota contribuţiei de asigurări sociale de 25% se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028.
Cât este contribuția la pensie în IT
Pentru persoanele fizice ce desfăşoară activităţi de creare de programe pentru calculator, cota contribuţiei de asigurări sociale de 25% se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004.
Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028, la locul unde se află funcţia de bază, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv, obţinute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui contract individual de muncă. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.
Cât este contribuția la pensie – venituri independente și drepturi de autor
Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală se calculează într-un mod diferit.
Persoanele fizice care realizează venituri din astfel de activități (din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri), datorează contribuţia de asigurări sociale dacă estimează pentru anul curent venituri nete a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice.
Cu alte cuvinte, aceste persoane au obligația de a plăti CAS doar dacă veniturile depășesc nivelul de 12 salarii minime brute pe țară. La ora actuală, salariul minim brut pe țără este de 3.700 de lei, așadar pragul este de 44.400 de lei (3.700 x 12).
Cât este contribuția la pensie pentru venituri independente și din drepturi de proprietate intelectuală
Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:
a) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.
Cât se plătește la pensie – exemple de calcul
Să folosim două exemple pentru a înțelege mai bine cât este contribuția la pensie.
Dacă o persoană a obținut într-un an venituri din drepturi de proprietate intelectuală și / sau din activități independente egale cu 23 de salarii minime brute pe țară, adică 85.100 de lei (3.700 x 23), atunci va plăti CAS la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară (25% din 44.400 de lei). Cu alte cuvinte, va plăti 11.100 lei la pensie.
Iar dacă un contribuabil a obținut într-un an venituri din drepturi de proprietate intelectuală și / sau din activități independente egale cu 25 de salarii minime brute pe țară, adică 92.500 de lei (3.700 x 25), atunci va plăti CAS la nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară (25% din 88.800 de lei). Cu alte cuvinte, va plăti 22.200 de lei la pensie.
Încadrarea în plafonul anual de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară sau de cel puţin 24 de salarii minime brute pe ţară, după caz, se efectuează prin cumularea veniturilor nete şi/sau a normelor anuale de venit din activităţi independente, a venitului brut realizat în baza contractelor de activitate sportivă, precum şi a veniturilor nete din drepturi de proprietate intelectuală.
Venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină de către plătitorii de venituri prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut, se arată în Codul fiscal.
Foto: stevepb / wir_sind_klein / pixabay.com
Dacă acest articol despre cât este contribuția la pensie vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Plata CAS venituri din chirii. Ce obligații de plată ai
Plata CASS pentru drepturi de autor. Ghid simplu cu 4 exemple
Plata CASS pentru venituri din alte surse. Ghid cu 4 exemple
Impozitarea veniturilor din chirii 2024 și plata CASS. Exemple clare
Impozitarea veniturilor din investiții și plata CASS. Ghid cu exemple
Impozitarea veniturilor din dobânzi și plata CASS. Ghid cu exemple
Impozitarea veniturilor din drepturi de autor. Ghid cu exemple