cursdeguvernare

vineri

4 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

20,4 mld. lei (1,4% din PIB), cheltuielile României pentru protecția mediului în 2022

20 octombrie, 2023

Cheltuielile României pentru protecţia mediului s-au cifrat anul trecut la 20,4 miliarde de lei, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate în domeniul gestionării deşeurilor la producătorii specializaţi, acestea reprezentând 78,3% din totalul cheltuielilor din acest domeniu, iar cele mai mari investiţii au fost cele din domeniul gestionării apelor reziduale la administraţia publică, respectiv 60,6% din total.

Ponderea investițiilor pe sectoare:

  • investiţiile pentru protecţia mediului au reprezentat 23,6% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului
  • investiţiile administraţiei publice au cea mai mare pondere în totalul investiţiilor pentru protecţia mediului (40,3%)
  • urmează investiţiile producătorilor nespecializaţi (33,9%)
  • şi cele ale producătorilor specializaţi (25,8%).

Producătorii nespecializaţi au înregistrat cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului în sectorul „producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă” (33,9%), în sectorul „industria extractivă” (21,3%) şi în sectorul „captarea, tratarea şi distribuţia apei” (17,2%).

Cele mai mari investiţii pentru protecţia mediului au fost înregistrate, în 2022, pe domeniul gestionării apelor reziduale, cu o valoare de peste 2,303 miliarde de lei preţuri curente.

De asemenea, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate de domeniul „gestionarea deşeurilor”, cu o valoare de 10,468 miliarde de lei lei preţuri curente, urmate de domeniul „gestionarea apelor reziduale”, cu 3,635 miliarde de lei preţuri curente.

Cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului s-au înregistrat la producătorii specializaţi pentru domeniul „gestionarea deşeurilor”, cu 95% din cheltuielile acestei categorii de producători, reprezentând 78,3% din cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional pentru acest domeniu de mediu.


Acestea sunt urmate de cheltuielile producătorilor nespecializaţi pentru domeniul „gestionarea apelor reziduale” cu 39,9% din cheltuielile acestei categorii de producători, reprezentând 56,3% din cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional pentru acest domeniu de mediu.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: