”Bugetul cetățeanului”, Strategia României și ”Efectul Gherghina”. Și creionul de după urechea Dlui. Gherghina

Într-un stat ”capitalist”, cu o economie de piață – cum e România – singura metodă prin care guvernul poate interveni în economie este Bugetul.

Tocmai de aceea, gestiunea banilor de la un an la altul ar trebui să fie cu totul altceva decât chiverniseala cu care se întinde de la o lună la alta un pensionar sărac, bolnav și fără copii care nu mai așteaptă nimic de la viață. Sau decât aritmetica după care un contabil de CAP păcălește cifrele urmând ca responsabilul politic să se ocupe de minciunile despre creșterea producției la hectar.

Nu sunt glume: este exact ceea ce se întâmplă cu bugetele României – și nu de azi de ieri. Azi, în schimb, avem o particularitate.

Mai întâi : ”a interveni în economie” : da, sună prost, dacă înțelegem prin intervenție amestecul statului în fluența care asigură supraviețuirea privatului de la un cap la altul al mersului afacerii.

Suntem însă într-un moment în care ”intervenția statului” poate însemna ceva pozitiv : reforme structurale care să restrângă găurile negre, deblocarea drumului către creștere și profit și, mai ales, politici economice care să fructifice atuurile pe care le are o țară ca România. Or asta înseamnă viziune, strategie, plan.

Iar acestea au nevoie de gestiunea veniturilor, cheltuielilor și investițiilor – adică de bugetul României.

În materie de plan, ceva-ceva există, dar nu e făcut în România : e foaia de parcurs ”negociată” cu FMI, BM și CE, document care ține loc – de ani de zile – de program de guvernare, indiferent dacă la putere se află stânga sau dreapta.

Chiar și admițând (prin absurd, firește) că această foaie de parcurs ar fi respectată, ea are câteva mari neajunsuri :

e născută din exasperarea și îngrijorările finanțatorilor, Nu din viziunea guvernanților asupra viitorului iminent al economiei ;
are menirea de-a articula Nu un plan de dezvoltare, ci un traseu îngust pe care, respectându-l, economia nu va ieși în decor ;
pleacă de la ce Nu merge în România, Nu de la atuurile, oportunitățile și oferta potențială a acestei economii.

Lipsește, adică, privirea țintită în viitorul mediu.

Nici n-are cum să fie altfel: cine-și aruncă ochii pe schema prezentată de premierul Ponta săptămâna trecută – și numită parcă în bătaie de joc ”Bugetul cetățeanului” – observă că ea nu se deosebește cu absolut nimic de chiverniseala unui pensionar bolnav, fără copii și care nu mai așteaptă nimic de la viață.

Dedesubtul mișcării de PR, stau aceleași principii care au format bugetul acum 5, 7, 10, 15 ani – ca și cum în jur nu s-ar fi schimbat nimic – și care configurează unul din cele mai nocive fenomene din finanțele de sub economia românescă : ”Efectul Gherghina”. Ce e Gherghina?

Jurnaliștilor bătrâni, care ”fac guvernul” de la Nicolae Văcăroiu încoace, le e familiară imaginea legendară a unui secretar de stat de la Finanțe, bântuind coridoarele cu un creion după ureche – atât de legendară încât prenumele nu contează: domnul Gherghina.

Adus în guvern la începutul anilor 90 de către cel care-i făcea bugetele lui Nicolae Ceaușescu (Nicușor Constantinescu – Dumnezeu să-l ierte, căci era unul dintre puținii care chiar știa ce făcea) Dl. Gherghina n-a venit cu mâna goală. Ci cu sistemul rusesc de-a gestiona un colhoz, o gubernie, o republică sovietică, o țară în carne și oase în care guvernul n-avea nevoie de cine știe ce strategii, de vreme ce exista un Comitet de Stat al Planificării.

Nici în timpul lui Văcăroiu, nici al miniștrilor CDR, ai PSD, PDL și USL nu era și nu e greu: bugetul ca o haină cu 100 de buzunare, fiecare cu zecile sale de cotloane – din care muți aceiași bani nu către zonele producătoare de valoare adăugată, ci către buzunarele sparte în care, de-a lungul unui an, s-a tot pierdut.

Nu există premier – între toate etapele fundamental diferite prin care a trecut România în ultimii 15-17 ani (și au fost destule) – care să nu fi fost dependent de Dl. Gherghina și de abilitatea sa de-a se mișca – treaz sau beat mort, la 2 ziua sau la 3 dimineața, cu lanterna sau pe cel mai gros întuneric – pe culoarele și fundăturile în care ajung (sau nu!) fluxurile de bani.

Dependența era atât de mare încât, dacă s-ar face un top al miniștrilor de finanțe, dintre criteriile de departajare n-ar trebui să lipsească modul în care aceștia au știut să profite sau au scăpat de sub control ”efectul Gherghina”.

Cu un asemenea calapod, e greu să-ți iasă altceva decât un buget al anului care-a trecut, Nu al anului care-ți stă în față ;
e greu să configurezi o strategie în care creșterea economică să Nu fie o țintă, ci o premisă ;

e greu să țintești un loc – atunci când toți își fac loc cu coatele – la masa celor care contează (pentru că au cu ce) între cei 27 din Uniunea Europeană, acolo unde obsesia competitivității decide drumul și greutatea oricărui cent. 

E greu să ai o perspectivă clară, alta decât cea de-a supraviețui de pe o zi pe alta și de-a înghiți, fără să ai ce îngăima, mustrările finanțatorilor internaționali.

E greu, adică, să oferi o perspectivă de dezvoltare atunci când lumea se învârte irevocabil către noile probleme ridicate de criză și de globalizare (probleme deja conceptualizate și foarte limpede formulate) numai creionul Dlui. Gherghina – cu radiera puțin tocită – stă pe loc.

Un buget al trecutului, al rămânerii afară din realitate, bugetul unei țări care nu știe ce urmează să se petreacă în jur. Pentru că – mai e nevoie s-o spunem? – câți alți domni gherghina se află în guvern fără să-i cheme neapărat Gherghina?

Nu mă aventurez în detalii, recomand, pentru conformitate lista scurtă a câtorva probleme și viziuni – cu totul altceva decât vedem prin ”bugete” și prin ”programele de guvernare” – care ne privesc direct:  AICI și AICI și AICI și AICI și AICI și AICI.

De altfel, un buget care are la orizont 2-3 rectificări până la anul pe vremea asta nici nu mai poate fi numit – în accepțiunea corectă și severă a termenului – Buget.

***

Sub această socoteală financiară numită pompos buget, stă o realitate care, vorba unui amic, ne poate exploda în față peste 6-8 luni.

O realitate care nu-i sperie pe miniștri, ministeriabili și funcționarii guvernamentali, dar pe care ”privații” o anticipează și tremură în fața ei, căci în această realitate vor fi ei nevoiți să evolueze:

Incercati să vă închipuți ce înseamnă să spagi un minister în 2 sau 3 structuri, la vârf, fără să fi calculat mai înainte efectele pe structurile din eșaloanele 3 și 4 – adică acolo unde ard focurile, se încing cuptoarele, se învârte pelteaua, se câștigă sau se pierd licitațiile, se împart contractele, se blochează sau se eliberează hârtiile.

În mod intenționat Nu am spus ”se implemenetează strategiile”.

Și încercați să vă închipuiți niște mii de funcționari, din care marea majoritate nu-și cunosc șefii: nici pe cei numiți, nici pe – mai ales – cei care urmează să fie numiți.

Încercați să vă închipuiți că, din puținii care-și cunosc șefii, unii au scheme de păcălire și neutralizare a acestora, alții au scheme de sabotaje și boicot, alții pur și simplu stau cu capul între umeri întorcând de pe o parte pe alta aceeași hârtie vreme de cele 8 ore de lucru până când va apărea un șef suficient de dumirit încât să știe ce și cum să le ceară.

Încercați să vă închipuiți un astfel de șef – cât timp îi ia să cunoască un sistem încă improvizat, o degringoladă produsă de împărțirea arbitrară a instituțiilor între fracțiile de ministere și bandele de finanțatori din teritoriu, obligațiile pentru care au fost puși acolo, rezistența (fie ea și numai mecanică) prin care subordonații țin de scaune, presiunea politică a mentorilor lor, lipsa oricărei competențe, lumea străină din Europa și cifrele sadice din spatele situației preluate și, de cele mai multe ori, neînțelese.

Încercați să vă închipuiți ce s-ar alege de companiile voastre dacă companiile voastre ar fi supuse unor asemenea abuzuri organizatorice.

Pentru că eu, unul, două lucruri încă nu-mi pot închipui, privind la febra care a cuprins cele 4 partide care fac scheme pe echipa de la Palatul Victoria:

– vreo umbră de strategie, cu care oricare din acești străini de realitate vine și ocupă postul cu lista de comisioane în buzunar.

-cum vom suptraviețui încă un mandat în lipsa unei astfel de strategii, de care depinde dezvoltarea domeniilor în care evoluăm eu, tu, ăsta – noi, ăștia, care în privat n-am angaja nici jumătate din funcționarii și ministeriabilii puși nu doar să conducă o țară, ci și să o scoată din criză și să privească în viitor.

Care viitor, când niciunul din ei, pe lângă viața în realitatea iluzorie a puterii, trăiesc cu conștiința că peste un an nu vor mai fi acolo?