Vâstnicii români – pe podiumul european al veniturilor de care dispun în raport cu restul populației

România figurează pe locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește raportul dintre venitul mediu al persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste și venitul mediu al persoanelor cu vârsta sub 65 de ani.

Mai mult, acest raport se situează în jur de 100%, ceea ce indică un fapt aparent paradoxal: nivelul de trai al celor de vârsta a treia este la fel cu cel al populației în general.

(Citiți și: ”Averea netă a românului și structura ei. Și felul prin care politica socială o reduce la toate categoriile”)

Pentru referință, avem situațiile diametral opuse din țările membre UE cu care suntem vecini. Situația de la noi se regăsește aproape identic în Ungaria, în timp ce raportul de venituri dintre vârstnici și non-vârstnici este în Bulgaria mai mic de 75%. Oarecum surprinzător, nordicele Finlanda, Suedia și Danemarca se situează în apropierea Bulgariei și nu în fruntea clasamentului, unde țara noastră este devansată doar de Franța și Luxemburg.

Statistica Eurostat se referă la venitul total disponibil echivalent al unei gospodării, după achitarea taxelor și aplicarea deducerilor, respectiv sumele disponibile pentru cheltuire și/sau economii, raportat la numărul de membri ai unei gospodării. Foarte important, numărul de membri din gospodărie se ia în calcul după o scară de echivalență utilizată de OECD, după cum urmează:

• 1,0 pentru primul adult
• 0,5 pentru orice persoană în plus cu vârsta dec 14 ani și peste
• 0,3 pentru orice copil cu vârsta sub 14 ani

Prin urmare, dacă s-ar fi utilizat împărțirea directă la numărul de membri dintr-o familie, fără a ține cont de numărul de membri și de vârstă, ne-am fi aflat în situația în care venitul mediu al persoanelor de 65 de ani și peste este mai mare decât al persoanelor cu vârsta sub 65 de ani. Situație care apare bizară dacă ar fi să ținem cont de experiențele personale din viața de zi cu zi.

Există, însă două explicații principale ale unei statistici care nu prea are cum și nici de ce să fie eronată, cum se vor repezi unii să acuze:

Prima, situațiile cu probleme se exhibează mult mai des și mai clar în media, ceea ce induce o modificare netă de imagine în opinia publică asupra situației reale. În schimb, cei care sunt mulțumiți cu situația în care sunt necesare CAS-uri de la câte trei- patru salariați pentru a le susține veniturile sunt mult mai discreți.

A doua explicație derivă din prima prin necesitatea de a obține o medie corespunzător de mare pentru a egala veniturile salariaților. Ea constă într-o ipoteză foarte plauzibilă, dar pentru care în absența unei cercetări exahaustive a INS nu avem date, și constă în inegalitatea tot mai pronunțată odată cu înaintarea în vârstă.

Respectiv într-o diferențiere mai pronunțată a veniturilor între persoanele de vârsta a treia decât la nivelul celor mai tineri, aflați în activitate. Ceea ce ar indica o problemă de principiu destul de gravă la nivelul sistemului de pensii, alimentat din taxe și impozite ce grevează asupra activității economice.

Ar mai fi de discutat și o particularitate românească, derivată din vârsta efectivă de pensionare mult mai mică decât cea legală (circa opt ani la bărbați și șase ani la femei). Cea a pensiilor relativ mai mici încasate în perioada care premerge atingerii vârstei de 65 de ani, precum și pensiile relativ mai mari pe motiv de vechime completă ale celor trecuți mai bine de 65 de ani rezultat al locului de muncă asigurat și al creșterii continue a retribuției de pe vremuri.

Din perspectivă macroeconomică, ar fi de reliefat politica de tip maghiar, care stresează bugetul dincolo de posibilitățile reale ale economiei și cerințele de dezvoltare. De reținut, din moment ce bugetul asigurărilor sociale trebuie subvenționat cu un sfert din bani de la bugetul de stat, dacă raportul veniturilor ar fi fost ca în Bulgaria nu am fi avut deficit la pensii. Și nici deficit de investiții publice.