Măsura în care costurile ieşirii din recesiune sunt echitabil distribuite este dată, în expresie matematică, de evoluţia unui aşa-numit coeficient Gini. Din păcate, datele colectate până în prezent se arată destul de sumbre iar sensul în care ne îndreptăm nu este unul european.
Coeficientul Gini măsoară inegalitatea distribuţiei veniturilor şi a fost dezvoltat de italianul Corrado Gini cu aproape 100 de ani în urmă. Valorile sale variază de la o ţară la alta şi, pentru aceeaşi ţară, în decursul timpului.
Matematic, el derivă din forma curbei Lorenz, care exprimă ponderea din avuţia naţională deţinută de o parte a populaţiei.
Ultimele date arătau o valoare minimă de 0,23 pentru Suedia şi 0,70 pentru Namibia, în condiţiile în care 0 semnifică o egalitate absolută a veniturilor (toţi cetăţenii să aibă exact aceleaşi venituri) iar 1 o inegalitate maximă ( avuţia concentrată la o singură persoană).
La intrarea în UE, România se situa exact la media statelor membre (0,31). În jurul valorii de 0,25 se afla un grup de state din care fac parte Japonia, Danemarca, Belgia, Cehia, Slovacia şi Ungaria. Valori similare cu cele de la noi se înregistrează în Austria şi Croaţia, dar şi în ţări precum Etiopia sau Ghana.
Franţa, Olanda, Elveţia şi Canada au un nivel de inegalitate sensibil mai ridicat ( circa 0,33), situaţie care se amplifică treptate în Italia şi Marea Britanie (0,36), SUA şi Turcia (0,40), China şi Rusia (0,45) şi tot aşa până la Paraguay, Chile şi Columbia (0,57).
Brazilia şi Africa de Sud se apropie de 0,60 iar peste această limită se grupează Swaziland, Republica Centrafricană, Sierra Leone, Botswana, Lesotho şi Namibia. Trebuie subliniat, însă că nivelul Gini nu are legătură cu nivelul de trai ci doar cu distribuţia avuţiei disponibile.
Pentru a avea o imagine mai clară referitor la aceste cifre, un coeficient Gini de 0,50 semnifică faptul că un sfert din populaţie deţine trei sferturi din avuţia naţională iar restului de trei sferturi îi revine numai un sfert. Avantajul acestui tip de estimare este că nu depinde de mărimea populaţiei şi nici de situaţia socială sau politică.
La noi, evoluţia a fost iniţial lentă, în sensul creşterii inegalităţii, cu valori succesive de 0,28 până în 1998, 0,29 în 1999, 0,30 în 2001, 0,31 în 2004 şi 0,32 în 2008. Criza a accelerat puternic inegalitatea socială. Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, atrăgea atenţia la mijlocul anului trecut că am ajuns deja la un coeficient Gini de 0,36, situat la limita de sus a UE.
„Cea mai mare parte a populaţiei poate trăi mai bine, în mod sustenabil, dacă exista un contract social intern, prin care paturile bogate sa accepte să cedeze o parte din veniturile lor păturilor sarace. Aceastea din urmă, însă, trebuie să dovedească faptul că merita un astfel de sacrificiu„, afirma atunci Valentin Lazea.
Salvarea trebuie să vină de la dezvoltarea clasei mijlocii
Cert este că trebuie luate rapid măsuri de contracarare a tendinţelor ce ne duc spre capitalismul mai dur de sorginte americană sau chiar spre America de Sud. Revenirea la modelul social european presupune, însă, nu atât orientarea de beneficii către păturile cele mai sărace, cât sporirea numărului celor situaţi în clasa mijlocie.
Această clasă constituie liantul între bogaţi şi săraci şi cu cât este mai puternică, cu atât previne o explozie socială, rezultată din combinaţia între o mare masă de defavorizaţi şi o pătură subţire de îmbogăţiţi.
Faptul este revelat de direcţia greşită în care ne trimit măsurile luate de guvernele recente, preocupate de săraci, aducători de voturi facile şi de mediul de afaceri, din motive declarat ideologice şi, de fapt, din motive de firme personale şi ale apropiaţilor.
În pofida majorărilor de pensii, a introducerii pensiei minime garantate şi a acordării a tot felul de ajutoare, în combinaţie cu măsurile, mai mult sau mai puţin inspirate, ce vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri, inegalitatea socială a continuat să crească.
Asta pentru că nu au fost luate măsuri pentru stimularea clasei mijlocii şi a acumulării averilor prin munca personală de înaltă calificare şi corect plătită.
Urmărește-ne pe Google News
7 răspunsuri
Toți s-au mirat de revoltele din Franța din octombrie 2010. Coeficientul Gini le explică, în condițiile în care pragul de jos în Franța este mai jos ca în Elveția și nici nu există tradiția emigrării pentru a te căpătui ca în Olanda. Franța are o mult mare fugă a capitalului decât Germania, pentru că acest capital este în mâinile unor puțini oameni.
Demult s-a vorbit că România urmează modelul unei țări bananiere, sud-americane. Concluzia este că, în ciuda aparențelor, stăm pe un butoi de pulbere. Emigrația mai salvează din tensiuni, dar, dacă va crește în continuare, nu va salva țara. Soluția ar veni din investițiile străine și din reîntoarcerea emigranților cu ceva bani și noi atitudini. Însă actualul centralism parazitar nu încurajează astfel de fenomene. Dacă inegalitățile vor crește, decalajul față de Occident se va adânci (acuma avem ritm de creștere inferior Occidentului), dacă U.E. nu va facilita emigrația, mai ales din agricultura noastră de subzistență, vom avea mari probleme.
Imi vine sa rad cand aud de clasa de mijloc. Incerc de 3 ani sa ma ridic cu firma mea si nu reusesc. Ma simt muls si hartuit de stat, incepand de la taxele si impozitele mari pana la amenzile pe motive inventate si spagile pe care sunt fortat sa le dau. Jumatate din ce reusesc sa incasez se duce la stat (tva, darile salarii, impozit profit, taxe locale, etc.). Cred ca voi renunta deoarece nu fac fata stresului. In Romania sa ai o afacere e mai rau ca pe front.
A nu.. Problema ar fi ca este greu de zis ce este aia „clasa de mijloc” si ca la noi am considerat ca unicu parametru venitul anual absolut sau marca de masina detinuta si am preluta standardele vestice . Meritu este a lui Brucan care in 1990 a zis ca clasa de mijoc are 3000 $ pe luna…. Asa ca ne-am straduit sa avem o clasa de mujloc dupa standarde nemtesti da cu o economie ca la noi… si inevitabil acest efort a insemnat putini bogati , multi saraci.
Gradinita –
Scoala – iti dam invatamant gratuit in masura in care se poate, te rog romanas sarac, vino la ore, nu-mi lovi copiii care i-am trimis sa invete, nu distruge bancile, nu fuma in toaleta.
Liceu – hai ma ca te trec bacul, doar n-o sa ramai fara bac
Facultate – nici vorba
De ce i-as da din avutia mea unui om care in general fumeaza de rupe, jumatate din salar daca poate. Se plange toata ziua ca n-are ce sa-i dea la copil … pai sa aleaga intre tigara cu alcool si copil.
Realitatea e ca oamenii slabi ajung asa pentru ca aleg, cu exceptia cazurilor fatidice. Pentru ei exista Dan Negru si Dan Diaconescu. Ei nu fac nici macar curatenie in fata blocului pentru ca eu care am avut bunul simt macar sa ma duc la ore sa-mi fie un pic mai curat in fata blocului sa nu zic ca mi se iau impozite si ei fac chiar nimic. Cat despre munca lor de o viata… am apartament ceausist : niciun perete la boloboc, o retea electrica facuta ca cea de apa… improvizata. Iar nefericitii de la care am cumparat apartamentul nici macar nu stiau ca un pic de clor face vana alba, nu galbena….