joi

25 aprilie, 2024

30 septembrie, 2017

Nouă din zece angajați ai Agenției Europene a Medicamentului (EMA) au declarat în cadrul unui sondaj că ar prefera să-și dea demisia decât să fie relocați în România, Varșovia sau Sofia.

Ministrul român al Sănătății a declarat vineri că părerea acestora nu este un criteriu de selecție, iar decizia privind viitorului sediu al Agenției va fi una politică.

Studiul în rândul personalului EMA a fost realizat de Agenție și trimis Comisiei Europene pentru a ține cont de poziția celor aproape 900 de angajați, specialiști de vârf în domeniu, cei mai mulți dintre ei.


Reamintim că EMA are sediul în Marea Britanie și va trebui relocată într-un stat membru din cauza ieșirii acestei țări din UE începând cu 2019. București este una dintre cele 19 capitale europene care și-au depus candidatura pentru a găzdui EMA după Brexit.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat însă vineri că opţiunea specialiştilor din EMA nu este un criteriu de alegere a ţării în care va fi relocată aceasta, decizia urmând a fi, probabil, una politică. 

„Sondajul intern nu este criteriu de alegere a ţării în care va fi relocată EMA. Ne dorim ca România să găzduiască EMA, la fel cum îşi doresc şi celelalte ţări candidate.

Noi suntem în grafic cu toate activităţile pe care le-am dorit, după cum ştiţi, zilele trecute am fost la Bruxelles şi am prezentat candidatura EMA.


Pe de altă parte, am avut două întâlniri cu comisarul european pentru sănătate cu care am discutat şi despre candidatura EMA, chiar dacă dânsul nu are niciun drept şi nu a făcut nicio afirmaţie cu privire la o anumită ţară”, a declarat Florian Bodog.

Ministrul are dreptate doar parțial, fiindcă decizia va fi, este adevărat una politică.

Dar, părerea angajaților contează, întrucât primul criteriu stabilit pentru selecție subliniază importanța ”vitală” a ”continuității activităților”, o asigurare că agențiile pot funcționa înainte de acordul Brexit în locații  ”care păstrează și care sunt atrăgătoare pentru un staff înalt calificat”.

Al treilea ”criteriu obiectiv” face referire la capacitatea de a asigura facilități adecvate de educație, printre care se numără 648 de locuri în școli internaționale necesare înscrierii copiilor angajaților Agenției Europene a Medicamentului. 

Comisia Europeană va evalua diferitele oferte până la data de 30 septembrie, pe baza unor criterii convenite anterior, precum acces la infrastructură și posibilitatea continuării activităților, înainte ca miniștrii din cele 27 de stat membre UE să ia o decizie prin vot în luna noiembrie. Procedura de vot va fi una secretă.

Ediția europeană a Politico a scris săptămâna trecută că cei 900 de angajați care au participat la studiu au indicat că orașul preferat pentru noul sediu este Amsterdam iar EMA a informat CE că relocarea în orașul olandez ar duce la cele mai reduse pierderi de personal.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: