duminică

16 iunie, 2024

26 mai, 2024

Președintele francez Emmanuel Macron ajunge duminică în Germania pentru o vizită de stat de trei zile, urmată de o reuniune bilaterală a celor două guverne. Cele două mari puteri ale Uniunii Europene încearcă să dea dovadă de unitate înaintea alegerilor parlamentare europene de luna viitoare, scrie Reuters.

Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda și Muenster este prima vizită în Germania a unui șef de stat francez în Germania ultimilor 24 de ani.

Preşedintele francez se întâlneşte regulat cu cancelarul german, Olaf Scholz, la Paris sau la Berlin, dar această vizită de stat, cea mai importantă din ierarhia protocolară, este organizată de şeful statului german, Frank-Walter Steinmeier.


Vizita este privită ca o verificare a solidității relației germano-franceze, cele două mari puteri ce impun linia politicilor UE, într-o perioadă de provocări majore pentru Europa: de la războiul din Ucraina, la posibila alegere a lui Donald Trump ca președinte al SUA în noiembrie.

Președintele Macron și cancelarul german Olaf Scholz au stiluri de conducere foarte diferite și s-au confruntat în mod public pe diverse teme, de la apărare la energie nucleară. Cu toate acestea, în ultima vreme au ajuns la compromisuri pe diverse teme, de la reforma fiscală la modificarea subvențiilor din domeniul energiei, ceea ce a permis UE să ajungă la înțelegeri și să se prezinte ca un frontunit.

„Există tensiuni în relația germano-franceză, dar ele se datorează în parte faptului că au abordat unele subiecte dificile”, a declarat Yann Wernert, de la Institutul Jacques Delors din Berlin, menționând că cele două țări au oponii convergente în ceea ce privește necesitatea extinderii UE spre est.

Vizita este „o încercare la cel mai înalt nivel politic de a demonstra că relația funcționează”, a declarat Mujtaba Rahman, director general pentru Europa în cadrul Eurasia Group. „Dar, există încă diferențe fundamentale cu privire la întrebări majore care planează asupra UE”.


Una dintre acestea privește apărarea europeană, în special dacă Trump va câștiga alegerile prezidențiale din 5 noiembrie din SUA. Experții în apărare îl consideră un aliat mult mai puțin previzibil și de încredere pentru Europa decât rivalul său democrat, președintele Joe Biden.

Germania crede însî că nu există o alternativă credibilă la umbrela militară americană și că Europa nu are timp să aștepte ca industria de apărare autohtonă să fie pregătită pentru amenințări precum ostilitatea Rusiei.

Protocol și business

Macron, însoțit în călătoria sa de soția sa Brigitte, își va începe vizita duminică, întâlnindu-se la Berlin cu președintele german Frank-Walter Steinmeier, înainte de a trece prin emblematica Poartă Brandenburg împreună cu primarul orașului, Kai Wegner.

Luni, el se va îndrepta spre Dresda, unde va ține un discurs în fața Frauenkirche, care a fost distrusă de aliații occidentali în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar marți se va îndrepta spre Muenster.

Cea mai importantă parte a călătoriei sale va fi reuniunea de marți a cabinetului de la Meseberg, în afara Berlinului, unde cele două guverne vor încerca să găsească un teren comun în ceea ce privește cele două probleme principale asupra cărora nu au reușit să se înțeleagă, apărarea și competitivitatea.

Cele două țări vor încerca, de asemenea, să ajungă la o poziție comună în ceea ce privește agenda UE pentru următorii cinci ani, având în vedere faptul că se așteaptă ca extrema dreaptă să obțină un rezultat puternic la alegerile parlamentare din 6-9 iunie, ceea ce va îngreuna procesul decizional al UE.

Rahman a declarat că UE va avea o fereastră de oportunitate pentru a avansa cu planuri mai ambițioase, între alegerile parlamentare și stabilirea noii conduceri și vara viitoare, înainte de alegerile din Germania.

Acest lucru ar fi cu atât mai important dacă Donald Trump va câștiga alegerile în SUA, a adăugat Mujtaba Rahman, de la Eurasia Group.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: