miercuri

17 iulie, 2024

15 iunie, 2024

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona încetarea imediată a focului imediat ce Ucraina îşi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova în estul şi sudul ţării şi va renunţa la planurile de aderare la NATO. Kievul a respins propunerile, considerându-le absurde.

Declarațiile lui Putin sunt făcute în ajunul summitului din Elveţia, unde peste 90 de ţări şi organizaţii vor discuta sâmbătă şi duminică despre o posibilă cale de a se ajunge la pace în Ucraina. Rusia nu a fost invitată şi spune că această reuniune este o pierdere de timp.

„De îndată ce Kievul va anunţa că este pregătit pentru această decizie şi va iniţia o retragere reală a trupelor din aceste regiuni şi, de asemenea, va comunica în mod oficial renunţarea la planurile sale de a adera la NATO, va fi imediat emis din partea noastră un ordin de încetare a focului şi de începere a negocierilor”, a declarat Putin în timp ce se adresa conducerii Ministerului de Externe, un discurs transmis în direct de posturile de televiziune oficiale.


Rusia este pregătită să garanteze retragerea în siguranţă a unităţilor ucrainene pentru a face aceasta, a declarat Putin, prezentând ceea ce a spus că ar fi condiţiile prealabile ale Rusiei pentru începerea negocierilor de pace cu Ucraina, relatează Reuters, prleuată de Agerpres.

Rusia, a spus Putin, ar fi gata pentru astfel de discuţii chiar „mâine” dacă trupele ucrainene se vor retrage din regiunile Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Luhansk (est) şi dacă Ucraina va renunţa la planurile sale de a adera la NATO.

Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul ucrainean în cel de-al treilea an de război, iar Ucraina spune că pacea se poate baza doar pe o retragere completă a forţelor ruse şi pe restabilirea integrităţii sale teritoriale.

Putin: ”Modelul occidental de securitate globală a eșuat, este nevoie de un nou sistem în Europa și Eurasia”

În acelaşi discurs, Putin a declarat că actualul model de securitate globală al Occidentului a eşuat, iar acesta trebuie să găsească o modalitate să lucreze cu Rusia, potrivit Reuters.


Putin a afirmat că lumea a ajuns la punctul fără întoarcere din cauza a ceea ce el a spus că este eşecul „modelului occidental” de securitate globală, adăugând că este timpul să fie creat un sistem nou şi mai stabil în locul acestuia.

„În mod evident, asistăm la prăbuşirea sistemului de securitate euro-atlantic. Astăzi pur şi simplu nu mai există, trebuie să fie creat din nou, în esenţă”, a declarat Putin.

„Toate acestea ne cer ca împreună cu partenerii noştri, cu toate ţările interesate – şi sunt multe – să elaborăm propriile opţiuni pentru asigurarea securităţii în Eurasia, propunându-le apoi pentru o discuţie internaţională mai largă”, a spus el.

Putin a mai declarat că este timpul să fie discutat un nou sistem de securitate în Europa şi Eurasia, iar Rusia este deschisă la discuţii în acest sens cu toate părţile, inclusiv cu NATO.

„Este important să pornim de la faptul ca viitoarea arhitectură de securitate să fie deschisă tuturor ţărilor eurasiatice care doresc să ia parte la crearea acesteia. ‘Pentru toţi’ înseamnă şi ţările europene şi NATO, bineînţeles”, a indicat el.

„Trăim pe acelaşi continent. Indiferent ce se întâmplă, nu poţi schimba geografia, va trebui să coexistăm şi să lucrăm împreună într-un fel sau altul”, a afirmat preşedintele rus, citat de Reuters.

Ucraina respinge condiţiile lui Putin

Ucraina a respins vineri condiţiile enunţate de preşedintele rus Vladimir Putin, considerându-le absurde. „Oferta este un ultimatum în stilul lui Hitler”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Putin „vrea ca noi să cedăm o parte din teritoriul nostru ocupat, dar el le mai vrea şi pe cele care nu sunt ocupate”, a remarcat Zelenski în declaraţia acordată postului italian. „Acestea sunt mesaje de ultimatum care nu diferă de mesajele din trecut”, a adăugat preşedintele ucrainean.

„El nu se va opri”, a mai spus Zelenski despre Putin, încercând să facă o paralelă cu ambiţiile expansioniste ale dictatorului nazist Adolf Hitler înaintea declanşării celui de-al Doilea Război Mondial. „Este acelaşi lucru pe care Hitler obişnuia să-l facă atunci când spunea: „Daţi-mi o parte din Cehoslovacia şi nu mergem mai departe””, a argumentat preşedintele ucrainean. „Deci, nu! Astea sunt minciuni” ale lui Putin şi „de aceea nu trebuie să avem încredere în aceste mesaje”, a concluzionat Zelenski.

Aceasta nu este o „propunere de pace”, ci „pachetul standard (de pretenţii) al agresorului”, a reacţionat și Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. „Trebuie să lăsăm la o parte aceste iluzii şi să încetăm să luăm în serios „propunerile Rusiei”, care se lovesc de bunul simţ”, a adăugat oficialul ucrainean, într-un mesaj postat pe platforma X, potrivit AFP.

Nu există „nicio posibilitate de a găsi un compromis” între declaraţiile lui Putin şi condiţiile Ucrainei pentru încetarea războiului declanşat prin invazia rusă din februarie 2022, a mai spus Podoliak.

La rândul său, Ministerul de Externe ucrainean a descris propunerea lui Putin drept „absurdă” şi a criticat „declaraţiile manipulatoare menite să inducă în eroare comunitatea internaţională şi să submineze eforturile diplomatice pentru încheierea unei păci juste”.

Reacțiile SUA și NATO

Oferta de negocieri făcută Ucrainei de către preşedintele rus Vladimir Putin „nu este de bună credinţă”, a afirmat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Este o propunere care înseamnă de fapt ca Rusia să-şi poată atinge obiectivele de război, aşteptându-se la aceea ca Ucraina să abandoneze în mod semnificativ mai mult teritoriu decât cel pe care Rusia a fost capabilă să-l ocupe până acum”, a adăugat Stoltenberg în faţa presei, la finalul unei reuniuni a miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

La rândul său, ministrul american al apărării Lloyd Austin a estimat că Vladimir Putin „nu este în poziţia de a dicta Ucrainei ceea ce trebuie să facă pentru a se ajunge la pace”.

„Acesta este exact genul de comportament pe care noi nu vrem să-l vedem”, a spus Austin.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: