miercuri

3 iulie, 2024

26 iunie, 2024

Comisia Europeană a stabilit că România nu poate adopta încă moneda euro, în urma unor evaluări privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă, se precizează într-un comunicat publicat miercuri de instituția UE.

Concluzia este cuprinsă în Raportul de convergenţă din 2024 în care sunt prezentate progresele înregistrate Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia, cele șase state din blocul comunitar care și-au luat angajamentul juridic de a adopta moneda unică.

De asemenea, Comisia Europeană constată că niciunul dintre cele șase state UE nu îndeplineşte toate criteriile de aderare la zona euro, însă Bulgaria este singura țară care mai are doar un criteriu de îndeplinit.


„Legislația Bulgariei poate fi considerată compatibilă cu dreptul UE, sub rezerva condițiilor și a interpretărilor specificate în raportul de convergență. Legislația națională în domeniul monetar nu este pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice și monetare în celelalte cinci state membre ale UE din afara zonei euro care au fost examinate”, se menționează în comunicat.

De asemenea, niciunul dintre state nu face parte din mecanismul cursului de schimb (MCS II), unde este necesară o prezență de cel puțin doi ani înainte de aderarea la zona euro.

Criteriile pe care Nu le îndeplinește România

  • Legislaţia din România nu este pe deplin compatibilă cu obligaţia de conformitate potrivit articolului 131 TFUE.

  • România nu îndeplineşte criteriul privind stabilitatea preţurilor.

  • România nu îndeplineşte criteriul privind finanţele publice.

  • România nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb.

  • România nu îndeplineşte criteriul privind convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: