Ce-am avea de ales? Despre importul de suveranitate / Drumul înfundat de la politică la guvernare (III)

”O țară în care guvernanții, în toiul crizei economice globale, își antrenează cetățenii într-o criză politică și instituțională profundă, cu efecte negative asupra credibilității externe și a investițiilor e o țară strâmbată”.

”Spre deosebire de PDL, care este un partid și corupt și obosit de anii de guvernare și foarte plictisitor, măcar dl Dan Diaconescu nu este plictisitor.”

Cele două adevăruri au fost rostite sâmbătă, în ziua începerii (informale, firește) campaniei electorale pentru parlamentare – ziua când s-a lansat în ”război” (cum zice dl. Cristian Preda) și alianța de dreapta.
Primul a fost rostit de MR Ungureanu, cel de-al doilea, de Victor Ponta.
O mențiune: ce a spus premierul poate fi foarte bine întors și aplicat partidului domniei sale și alianților săi de-o rudimentară conjunctură : la fel de plictisitori au ajuns și dl. Dan Radu Rușanu de la PNL (nașul ”privatizatorilor” de la Oltchim) și dl. Ion Iliescu, ”mereu aproape” cu stânga sa alcătuită din ”exploatatori” fără niciun Dumnezeu.
Dl. Dan Diaconescu e un subiect cu totul separat – și-ar fi mare păcat ca SNSPA și Facultatea de medicină să nu scoată din el foarte utile teme de doctorat – nu e nicio glumă.

Cele spuse, însă, de dnii Ungureanu și Ponta arată că mult așteptata resetare a ”clasei politice” românești se amână cel puțin încă o legislatură – iar motivul este unul obiectiv.
Ultimii doi ani ne-au livrat atâtea fapte (PDL și USL la guvernare), încât ne întorc la ”esențele” economiei de piață, ale politicii românești în Uniunea Europeană, ale statului de drept. Finețurile și nuanțele momentului european și a redesenării societății și economiei așa cum le cunoșteam până la criză le rămân celorlalți – Polonia, Cehia, ba chiar și Ungaria și Bulgaria.
Din nefericire (și ăsta e de fapt lucrul de care vorbim azi aici), campania electorală se va purta de-a lungul unor atari teme, și nu scormonind după soluțiile pe care sofisticatele probleme europene – cu ecorurile lor interne – le ridică penmtru viitorul iminent.
Desigur – vor lipsi clișeele anilor 90, lipsă compensată, poate, cu truismele care sa-i amintească ”poporului” încotro ne îndreptăm de fapt.
Ce va atinge campania, cum ar trebui ea să fie.
Înainte de toate: această campanie va avea un prounțat caracter ideologic – așa cum puține de până acum au avut – în ciuda faptului că mulți dintre căuzași și vorbitori nu vor ști, de fapt, despre ce vorbesc. De fapt, asta va fi și problema: că va fi ideologie fără ideologi care să cunoască despre ce vorbesc.

1, Campania va readuce în discuție principiile statului de drept, poziția clasei politice față de o atare structură, locul unui atare stat în fața iminentei Europe ca federație a națiunilor.

Problema e reală, și tocmai prin re-a-li-ta-tea ei va trimite în fundal problemele simple și foarte concrete care-și caută rezolvare în următoarea legislatură.
Nu m-am numărat, astă vară, printre promotorii expresiilor ”puci”, ”lovitură de stat” etc – proprietatea termenilor reclamă, în situații grave – cum a fost maniera de suspendare a lui Traian Băsescu – prudență și minte rece.
Nu am însă nici cea mai mică îndoială că asta a fost, este și acum și va fi, mai ales după eventuala câștigare alegerilor, atitudinea USL față de instituțiile statului, și că, odată dobândită puterea (nu doar guvernarea – expresia îi aparține dlui. Ponta) USL va vedea în instituții și altceva decât instrumente în slujba partidului.

Chestiunea va fi folosită de Alianța România Dreaptă împotriva USL – și va fi mult mai ușor de manevrat decât controversele pe strategiile de politici publice – de exemplu. De fapt, suntem în momentul care l-a făcut pe Nicolae Văcăroiu premier.

2, O altă temă – care va fi formulată explicit doar de comentatorii ”de casă” ai partidelor (alinierea startegică e un subiect tabu pentru politica decidentă) – va fi opțiunea Vest-Est. Rușii versus ”americanii” sau Europa.

Tabu: e numai în spațiul public, pentru că între politicieni – români sau europeni – asta e o temă tranșată, tacit, în ce privește România acestui moment.
Sigur, credeam că am depășit acest moment încă din 1999. Tema revine pentru că, într-o Europă aflată în criză – și lipsită de instituții fundamentale cum ar fi un minister de externe comun, o armată comună și o politică economică comunitară uniersal valabilă pentru statele componente – Rusia încearcă să pună un picior în ușa celor vulnerabili. Ghici cine-s cei mai vulnerabili?
Într-una din zilele trecute, un prieten foarte informat și la curent cu ”evoluțiile” mă întreba cum se face că această problemă se mai pune astăzi, la 5 ani de la integrarea în UE – oare direcția nu a fost stabilită în 2000-2007 odată pentru totdeauna? I-am spus că părerea mea este că da, a fost stabilită, dar că această criză a deschis noi ”oportunități” pentru ”Est” și, mai ales, pentru oportuniștii din România.

Ăsta este și motivul pentru care nici măcar stânga europeană nu a sprijinuit guvernul Ponta în ”festivalul” din această vară, deși stânga europeană avea nevoie ca de aer să i se alăture o țară ca România. În România, însă, ”stânga” e puțin altfel.
Să ascultăm: ”Sunt foarte convins că PSD, sub conducerea lui Victor Ponta, a făcut o foarte bună politică în ultima lună, iar asta e ceea ce contează pentru cetăţenii României” – a declarat sâmbătă Hannes Swoboda, președintele grupului socialiștilor din Parlamentul european. Cuvintele cheie sunt ”în ultima lună”.

E o temă veche, care, în strategia generală de campanie, va ocupa locul uneia mai importante – cum ar fi, de exemplu, cea de a te poziționa față de politicile economice din Uniune. E mai simplă și mai stringentă, și va țâșni printr-o ploaie de eufemisme și insinuări.

3, Corupția. PDL este un partid corupt. Ei, da, iată un secret! Exact cât este de corupt un partid ajuns în România la putere.
Va trebui să așteptăm 5-6 luni ca să auzim cum sunt dnii Mazăre, Rușanu, Voiculescu, Dragnea și Oprișan, înfierați de dl. Videanu pentru fapte de corupție. Aleși să pună stavilă corupției, eu cred că vom auzi chiar mai devreme – chiar până în campania electorală, din gura dlui. Videanu, a dnei. Udrea & comp, ce blestămții au făcut USL-ișii din tertitoriu în ultimele 3 luni – așa cum vedem, de fapt, din arestările și audierile de la DNA – că fruntași sau baroni USL s-au înfruptat ilegal din fondurile europene exact în aceeași măsură ca baronii PDL.

Această temă va avea o mică particularitate: vom asista la ”insulte”, nu la ”calomnii”. Care-i diferența? Nu se ”dă la vaccin”.
Dl. Victor Ponta spune despre dl. Videanu că e ”hoțul hoților”. Asta e insultă. ”Calomnie” ar fi dacă premierul ar spune: ”Dl. Videanu, a făcut treaba X la comnapia Y și, prin documentele Z,Wși Â, noi putem dovedi că a câștigat fraudulos XYZW euro. Documentele au fost depuse la Parchet”.

Așa ceva n-o să auzim – ca jurnalist de investigație am ”supraviețuit” în 27 de procese de calomnie și cunosc diferența dintre cele două pericole: să înjuri (insulta) e ușor, să fii explicit și aplicat e greu și, mai ales în ”clasa politică” așa ceva nu se face.

Tema va fi folosită de USL și ea va ține loc de exlicație pentru ce s-au tăiat bani de la investiții și s-au dat la ”întregirea” salariilor bugetarilor și corecția pensiilor – bani furați poporului, care ar fi trebuit să ajungă ”la popor”.

În realitate, orice progres făcut de societatea românească a fost confiscat prin corupție de clasa politică, indiferent care a fost ea – ca și cum românii și-au încredințat soarta celor mai hoți dintre ei (ca să mă încadrez și eu în sfera de insulte atât de dragi dlui. Ponta), care au folosit acest surplus fie ca mită pentru un nou mandat, fie ca păstrare a adeziunii unei clientele politice fără sprijinul căreia nu se poate rămâne pe scenă.

4, Ei, da: tema austerității. Cu ”austeritate” și pentru ”cei care muncesc, nu cei care stau la întins mâna” – va spune dreapta, și ”se poate ieși din criză și fără austeritate” – va spune stânga.

Va fi modul prin care se va ideologiza această campanie – și e unul esențial: discuția se poartă și în Europa, dar asta depinde de ce înțelege fiecare prin austeritate (un comentariu pertinent, făcut de economistul-șef al BNR – AICI).

Problema e că, în România, niciunul dintre decidenții politici nu prea știu ce înseamnă austeritate.
Am mai scris aici, în acest colț de ”comentarii”: România Nu are bani de ideologie.
România are, din nefericire, o politică economică reactivă, fără strategie, dominată de impulsiile pe care conjunctura financiară/economică/externă le reclamă, în care mediul de afaceri se mulțumește cu ce-i pică printre măsurile politice, iar adevărații îndreptățiți la sprijin social nu au parte de sprijin social.

E drept, există propunerea unei soluții (de stânga!), din proiectul de buget al Franței pe 2013 – acolo unde statul a păstrat cheltuielile (mai ales pe cele de investiții) și le finanțează prin creșterea taxării averilor mari.

Dar asta Nu o să o vedem în România : averile mari sunt fie ale decidenților, fie ale celor care finanțează politica – iar de averile mari sus e va atinge nimeni.

Eventual, o să vedem biruri noi pe clasa mijlocie a României – atât de absentă și din discursul lui Ponta, și din cel al lui Ungureanu – pentru că niciunul din cei doi nu înțeleg ce înseamnă, de fapt, această clasă și nici ce trebuie făcut pentru ea: astea chiar Nu se învață la fără frecvență.(De fapt, încercați să găsiți un dram de concretețe în discursurile celor care vă cer votul și comparați – atunci când aveți timp de citit, desigur – cu detaliile prezentate în suita de 4 articole de AICI ale economistul-șef al BNR – și încercați să ghiciți care din ei pricepe care sunt direcțiile și miza)

5, Noua clasă politică versus vechea clasă politică.

Am auzit, auzim, o să tot auzim asta în lunile care vor urma. Sau poate nu? Temele de mai sus vor copleși acest subiect – al tranziției către ”o altfel de politică” – pentru că la ora la care vorbim se încheie tot felul de armistiții, alianțe, se face ”unificarea vocilor” etc, etc. E deja parfum.

Nici n-ar avea cum să fie altfel :

Dl. Victor Ponta s-a născut la fel de bătrân ca dl. Ion Iliescu, Nu pune în niciun fel în pericol cutumele fondatoare al PSD, situația a 2/3 din români e atât de stricată de criză încât niciun exercițiu de imaginație nu-l constrânge să iasă din populismele anilor 90.

Dl. MR Ungureanu e, deocamdată, doar orizontul de așteptare al celor care cred că reprezentații lor mai au o undă de responsabilitate, o ”formulă încă neîncercată”, o opțiune civilizată la cealaltă extremă – dl. Dan Diaconescu.
Problema e că nu are mesaj concret, nu știe cui vorbește, nu are mânecile suflecate, spune că vrea să facă ce, cu cine, cu ce?

*

Ăstimp, se mai amână, pentru încă 4-8-12 ani, ceea ce numea mai sus ”subtilitățile”și ”parfumul” pe care România ar fi trebuit să le aplice de ieri, de 7 luni, de 2, de 20 de ani.

Există 5-6 politici publice – strategii și programe coerente – care ar putea repune România pe șine :
pentru mediul de afaceri privat (stors de toate guvernele în sete de bani) și care duce – cât o să mai poată – această întreagă mașinărie care e economia și societatea românească – boul care trage și în care dai la infinit cu biciul;

și pentru ”omul simplu”, dar competent în meseria și dezideratele lui, aflat în tenace și lucidă căutare a unei soluții pentru el și – până la urmă – pentru sistemul social din România – pe care-l sabotează, spoliază, derutează și hăituiește orice guvern și orice regim politic structurat după principii exclusiv clientelare, căci ”România reală” e cu totul alta decât cea din discursurile politicienilor care nu știu despre ce vorbesc.
Căci marea problemă a României este că cei de la stânga nu știu cât mai costă o pâine și cât costă un copil de ținut în școală, iar dreapta nu știe cât de greu se conduce o afacere fără să ai relații priviliegiate, perspective politice sau spate politic. Adică vorbim de românul real – trimis, din vârful buzelor cu dispreț la muncă (de către dreapta), căruia i se aruncă grăunțe în loc de politici publice (de către stânga) și căruia viața sau afacerea i se scurg între mandatele unor inși care prosperă în cicluri electorale, așa cum prospera nomenklatura lui Ceaușescu între planurile cincinale. Românul stors, vânat, muncit, păcălit, vândut, futut.

***

Lucizii care, în efortul lor de-a înțelege și de-a alege , își lasă zilele astea, preț de-o pauză de țigare, uneltele lucrului lor și se uită în piața politică, au in faţa ochilor un tablou sumbru în care – aici e drama – trebuie să discearnă ceva.
”Marea problemă e că ăstora (decidenților, n.red) nu le pasă. Că nu înțeleg, și că nu le pasă nici măcar că nu înțeleg” – spunea – zilele trecute – amicul de care vobeam mai sus.

Din nefericire. Pentru că într-o atare situație, salvarea și soluția pentru România e – de fapt, așa cum a fost dintotdeauna – în afara României.

S-o recunoaștem: toate măsurile ”bune” ale României s-au luat la presiunea ”forurilor internaționale” – organisme care lucrează cu ABAC-ul și – asta e românească de-a binelea – ”patul lui Procust”.

MCV-ul ne protejează de mafia politico-economico-juridică (chiar dacă e invocat ca să ne țină afară din Schengen), scrisorile de intenție cu FMI-BM-CE încearcă să mai micșoreze contribuțiile noastre – ale fiecăruie dintre noi – la piederile companiilor de stat (care se duc la mafia politico-economic-o-juridică), scrisorile ”cu 11 puncte” ale CE (Barroso) ne țin în siajul statului de drept (sacrificat pentru interesele conjuncturale ale mafiei politico-economico-juridice), ”recomandările” și ”infringmenturile” ne protejează de rapacitatea cu bătaie lungă a clasei politice românești care nu are viziune pe termen mediu și lung decât pentru ceea ce-i conservă puterea reală, îmbogățirea fără temei și supraviețuirea într-un mediu al valorilor și al competenței guvernamentale care-i va fi mereu ostil.

Problema este că o atare ”protecție” costă, iar clasa politică de care are nevoie România va fi abia aia care va putea să facă, fără să le iasă ciracilor ei nimic din chestia asta – cu bună intenție, competență, curaj și rezistență –  lucurile simple pe care, în schimbul a ceva – mereu a ceva – ni le impun alții.
Pentru că e o anomalie ca alții să vadă de problemele noastre mai coerert și mai lucid decât o văd politicienii care au început deja să se înjure sub ochii noștri ca să mai câștige un mandat – și să fim doar beneficiarii unei paradoxale suveranități – gândită de alții și exportată într-o Românie care nici măcar în campaniile electorale nu află pe ce lume trăiește.

Și pentru că eu, unul, ca cetățean, abia cu această cedare a suveranității mă simt – fie și puțin, foarte puțin, nepermis de puțin, de fapt, cât de cât, suveran.