vest

Până în 1990, linia de demarcaţie a Occidentului diviza practic naţiunea germană. I se spunea, uşor dramatic, printr-un termen împrumutat parcă din arta teatrală, Cortina de Fier. Din păcate pentru noi, piesa a fost o uriaşă reprezentaţie nereuşită...
5 mai, 2014
Președintele Traian Băsescu a catalogat, joi, drept ”catastrofal” turneul de o săptămână făcut de premierul Victor Ponta în Asia, șeful statului reclamând că prim-ministrul nu a avut un mandat de politică externă din partea sa. Într-un interviu acordat...
4 iulie, 2013
Consiliul academic de pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, CONREG, a propus deja schimbarea denumirii actualelor regiuni de dezvoltare, care urmează să primească personalitate juridică peste județe, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a României. Scoase de o săptămână...
22 mai, 2013
”O țară în care guvernanții, în toiul crizei economice globale, își antrenează cetățenii într-o criză politică și instituțională profundă, cu efecte negative asupra credibilității externe și a investițiilor e o țară strâmbată”. ”Spre deosebire de PDL, care este...
30 septembrie, 2012
Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică,...
1 iulie, 2012

Valentin Lazea / PROIECTUL EUROPEAN: Întrebări și (posibile) răspunsuri (I)

Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică, politică, culturală). Abordarea pe care am ales-o este

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: