10 iulie, 2022

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că a demis câțiva dintre înalții trimiși ai Kievului în străinătate, inclusiv pe ambasadorul țării în Germania, Andrii Melnik, relatează Reuters.

Zelenski a anunțat demiterea ambasadorilor Ucrainei în Germania, India, Republica Cehă, Norvegia și Ungaria, precizând că noi candidați sunt pregătiți pentru aceste poziții.

„Această rotație este o parte normală a practicii diplomatice”, se arată într-un comunicat.


Nu se ştie deocamdată dacă diplomaţii demişi vor fi numiţi în alte posturi.

Zelenski le ceruse diplomaţilor ucraineni să obţină sprijin internaţional şi ajutor militar pentru Ucraina, în timp ce ţara încearcă să respingă invazia rusă declanşată în 24 februarie.

Relațiile Kievului cu Germania, cea mai mare economie a Europei, puternic dependentă de aprovizionarea cu energie din Rusia, sunt deosebit de sensibile.

Andrii Melnik, care a fost numit de predecesorul lui Zelenski ambasador în Germania, la sfârșitul anului 2014, este bine cunoscut printre politicienii și diplomații de la Berlin.


Ambasadorul în vârstă de 46 de ani se implică în mod regulat în schimburi dure de mesaje pe rețelele de socializare, criticându-i pe politicienii și intelectualii care se opun înarmării Ucrainei pentru a lupta împotriva invaziei ruse.

El l-a acuzat odată pe cancelarul german Olaf Scholz că se comportă ca un „cârnat de ficat ofensat”, când Scholz a întârziat să accepte invitația lui Zelenski de a vizita Kievul.

Kievul și Berlinul sunt în prezent în conflict cu privire la o turbină de fabricație germană, aflată în întreținere în Canada.

Germania vrea ca Ottawa să returneze turbina gigantului rus Gazprom, pentru a pompa gaz în Europa, dar Kievul a cerut Canadei să păstreze turbina, spunând că returnarea acesteia ar încălca sancțiunile împotriva Moscovei.

Canada a anunţat sâmbătă că va returna turbina.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: