„Prima producție de gaze din perimetrul Neptun Deep este posibilă în 2027, există un calendar al proiectului ”respectat cu strictețe”, a afirmat Ștefan Popescu la conferința CDG: România și noua ordine energetică europeană: rolul, locul, businessul / Cum să devenim centrul energetic regional
Cele mai importante declarații:
- Proiectele Grupului Romgaz de la Marea Neagră se înscriu în strategia României de a fi un centru energetic regional și oferă României o bază solidă de a fi un jucător în noua ordine energetică europeană. Când vorbim de proiectele Grupului Romgaz de la Marea Neagră sunt cunoscute mai ales activitățile din perimetrele Neptun Deep și Trident, dar alături de aceste proiecte de valorificare ale resurselor de la Marea Neagră, strategia Grupului Romgaz începând cu 2021-2022 a vizat și diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz pentru piața românească.
- Pentru că vorbim de securitate energetică, prin operatorul său Depogaz, Grupul Romgaz își aduce contribuția la obiectivul fixat de UE, la care România este parte, de înmagazinare pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze în timpul iernii. Din această simplă enumerare se poate observa rolul Grupului Romgaz pentru securitatea energetică a României și contribuția sa la capacitatea României de a fi furnizor de securitate energetică în regiune.
- Grupul Romgaz este implicat în 2 proiecte de creștere a portofoliului de rezerve și resurse de hidrocarburi în perimetrul 19 Neptun, zona de apă adâncă din Marea Neagră, Neptun Deep, unde posedă o cotă de participare de 50%, cealaltă fiind deținută de partenerii noștri de la OMV Petrom, și perimetrul Trident din Marea Neagră, unde Romgaz este co titular, deținând o cotă de participare de 12,2% și având calitatea de non operator.
- Proiectul Neptun Deep reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte economice ale României, aspectelor care țin de securitatea energetică trebuie să le adăugăm beneficiile economice ale proiectului. Acesta poate contribui la ameliorarea competitivității economiei românești. Neptun Deep va oferi României un argument în plus pentru atragerea de noi și mari investitori, oferind o bază politicii de industrializare cu gaze produse, consumate și procesate în România.
- Din punct de vedere tehnologic, Neptun Deep consolidează o filieră industrială de tradiție și de excență a României- pentru prima dată au loc în România operațiuni în zona de mare adâncime a Mării Negre, la peste 100 m adâncime, iar parteneriatul cu colegii de la OMV Petrom creează o sinergie utilă pentru modernizarea sectorului energetic românesc.
- Dar Neptun Deep, alături de toate activitățile grupului Romgaz susține tranziția sustenabilă spre un viitor neutru din punct de vedere climatic, venind în întâmpinarea pilonilor trilemei energetice: securitate energetică, sustenabilitate economică, sustenabilitate din punctul de vedere al mediului. Dezvoltarea acestui proiect va asigura resursele necesare transformării unei companii majore de pe piața energetică românească, Romgaz, consolidând profilul unei companii al cărei pachet majoritar este deținut de statul român.
- Nu trebuie uitat, obiectivul strategic al Grupului Romgaz este atingerea de emisii zero de CO2 până în 2050. Vreau să precizez că Grupul Romgaz are în vedere dezvoltarea la orizontul 2030 a unor capacități de producere a energiei electrice regenerabile de 180 MW, cu punerea în funcțiune a unei capacități fotovoltaice de 40 MW până la finalul anului 2025.
- Ne aflăm în privința proiectului Neptun Deep încă în faza de explorare, care nu a luat încă sfârșit, dar am intrat și în faza de dezvoltare, ce presupune construirea infrastructurii necesare exploatării zăcămintelor.
- Există un calendar al proiectului respectat cu strictețe, astfel încât să fie posibilă în anul 2027 prima producție de gaze.
- În ce privește Trident, ne aflăm în faza de explorare, evaluare. A început în 2021 și se va încheia în 2026. În această fază sunt prevăzute lucrări de explorare angajante pentru titulari.
- În ce privește diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale pentru România, actualul context de pe piața regională de energie precum și acțiunile inițiate de Romgaz în 2022 în scopul identificării unor soluții de diversificare a surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale au scos îcă o dată în evidență oportunitatea companiei de a-și diversifica și consolida rolul de furnizor pe piața locală și regională. În acets sens, compania este angajată într-un permanent dialog cu potențiali furnizori de gaze din surse diversificate, cu intenția stabilirii unor relații contractuale cu scopul achiziționariii de gaze naturale și a livrării acestora pe piața din România dar și din regiune.
- În paralel, Romgaz explorează diverse rute de transport, sunt cunoscute- culoarul Transbalcanic, interconectorul Grecia- Bulgaria-România, Transadriatic Pipeline, interconectorul Grecia-Bulgaria-România, Grecia, terminalul LNG de la Revitusa, Bulgaria-România, și o potențială nouă rută de import gaze azere prin intermediul unui nou terminal LNG de la Marea Neagră.
- Și ne concentrăm eforturile pe obținerea tuturor licențelor, aprobărilor și contractelor cadru care să îi permită accesul la rutele de transport gaze menționate. Toate aceste demersuri au ca scop completarea portofoliului de gaze naturale de compania dispune și, implicit, consolidarea poziției grupului pe piața de comercializare a gazelor naturale.
Partener principal:
Parteneri:
- Biriș Goran SPARL
- E.ON
- Electrica Furnizare
- Transelectrica
- Transgaz
- CEZ
- Prime Batteries
- Asociația Cronica Europeană
Partener instituțional:
- Comisia pentru Industrii și servicii – Parlamentul României, Camera Deputaților