9 februarie, 2020

De miercuri, 5 februarie, treburile statului sunt doar administrate de un guvern interimar, situație care se poate prelungi până în iunie dacă planul de organizare al alegerilor anticipate are succes.

Există însă domenii care au nevoie de reglementare rapidă, de un guvern capabil să decidă politici publice și să emită proiecte de lege sau ordonanțe de urgență. Teoretic, salvarea stă în acest moment la Parlament, dar lista de urgențe de mai jos nu pare a figura pe lista unei majorități parlamentare.

Salvarea CE Oltenia

Guvernul a aprobat, la sfârșitul anului trecut un memorandum privind salvarea Complexului Energetic Oltenia, care acoperă circa 20% din consumul de electricitate al României și de care, în consecință, depinde siguranța sistemului energetic românesc.

(Citiți și: „România are nevoie de ajutor de la Bruxelles pentru salvarea sistemului energetic naţional, respectiv a Complexului Energetic Oltenia”)


Un guvern interimar nu va putea însă adopta punctele esențiale din memorandum:

  • împrumutul de urgenţă de 1,2 miliarde de dolari dat de Trezorerie companiei (pentru achiziţionarea de certificate verzi);
  • restructurarea companiei (care presupune închideri de mine şi opriri / reconversie de grupuri energetice)
  • adoptarea schemei de ajutor, care mai trebuie autorizată de Comisia Europeană

Gazele din Marea Neagră

Companiile petroliere care au concesiuni petroliere în Marea Neagră fac presiuni pentru modificarea unor prevederi ale Legii Offshore, ca să continue exploatarea zăcămintelor de gaze.

Fără eliminarea obligaţiilor introduse suplimentar de Legea Offshore faţă de acordurile de concesiune deja semnate:

  • OMV Petrom ar putea renunţa la proiectul de exploatare a zăcămânmtului Neptun Deep (cu reserve estimate la 42 – 84 miliarde mc de gaze naturale), iar
  • Black Sea Oil & Gas (BSOG, operatorul zăcământului Midia, de circa 10 miliarde mc) ar putea chema în judecată Statul Român, ceea ce ar însemna, parctic, amânarea începerii producţiei.

(Citiţi şi: „Companiile petroliere insistă la autorităţile române să schimbe legea offshore”)

Miza participaţiei ExxonMobil

Suplimentar, un guvern interimar nu va mai putea adopta nici ordonanţa de urgenţă care ar introduce criteriul siguranţei naţionale la aprobarea concesiunilor a zăcămintelor petroliere şi împiedica, astfel, accesul unor eventuali concesionari indezirabili.

(Citiţi şi: „Siguranţa naţională, posibil criteriu de blocare a vânzării participaţiei Exxon în Marea Neagră”)


În joc este participaţia de 50% a ExxonMobil la zăcământul Neptun Deep. Cu ordonanța respectivă neaprobată, Exxon ar putea ocoli Guvernul României ca să vândă direct firma înregistrată în Bahamas, care deține jumătate din concesiune.

Restructurarea ANAF

Restructurarea ANAF a fost una dintre cele 25 de OUG anunțate de Guvernul Orban ca fiind adoptate în ultima ședință de guvern înainte de moțiunea de cenzură. Din cauza unor probleme ”tehnice”, respectiva ordonanță, la fel ca majoritatea celor adoptate miercuri, nu era până vineri după-amiaza publicată în Monitorul Oficial, deci nu intră în vigoare.

În condițiile gravelor probleme bugetare, restructurarea ANAF, inclusiv componenta de digitalizare a instituției, este esențială pentru creșterea gradului de încasare a veniturilor bugetare. Cu precizarea că restructurarea Fiscului trebuie să însemne ceva mai mult decât reducerea unui vicepreședinte, restructurarea posturilor libere ori trecerea într-o ”categorie superioară” a angajaților DGAF.

Desființarea Secției speciale

Proiectul de lege referitor la desființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților, nu va mai putea fi înregistrat. În forma supusă dezbaterii publice, el a generat însă o serie de reacții critice și urma, oricum, să fie refăcut.

Documentul aducea o modificare ce introducea un element politic în anchetarea magistraților – conform proiectului, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un judecător sau procuror se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general. 

Este o imunitate acordată magistraților, mai puternică chiar decât cea de care se bucură parlamentarii – în cazul aleșilor este vorba despre un vot al plenului camerei din care face parte cel a cărui urmărire penală o cer procurorii. În cazul magistraților, anchetarea poate fi blocată de un singur om – procurorul general. Acesta este numit la propunerea ministrului Justiției, adică a unui om politic.

În prezent, nu este nevoie de o astfel de autorizare prealabilă, ci doar de încuviințarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dar nu pentru anchetare, ci pentru perchiziționarea, reținerea sau arestarea unui magistrat.

(Citiți și „Proiectul Predoiu de desființare a Secției speciale: Imunitate pentru magistrați”)

Reorganizarea ANOFM

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat de curând că se lucrează la reorganizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), intenționându-se eficientizarea acesteia, în contextul deficitul acut de lucrători calificați.

ANOFM, prin structurile sale județene, se ocupă de recalificarea șomerilor și reorientarea lor profesională.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: