marți

16 iulie, 2024

29 mai, 2024

Guvernul de la Budapesta lansează un nou program ”viza de aur”, prin intermediul căruia cetățeni din state terțe pot primi rezidență în schimbul unor investiții. Începând cu 1 iulie, cetățenii din afara UE vor primi un permis de ședere de 10 ani – care deschide calea către cetățenie – dacă cumpără imobile sau fac o donație către o fundație, relatează Telex.hu.

Cei mai mulți utilizatori ai schemei anterioare maghiare sunt cetățeni ruși și chinezi. În fiecare primăvară, Biroul Primului Ministru publică numărul cetățenilor din afara UE care au solicitat permisiunea de a cumpăra proprietăți în Ungaria.

Conform ultimului raport, în 2023, numărul de astfel de cereri de la străini a crescut cu 18% față de 2022. Anul trecut, 2.981 de resortisanți din afara UE au depus cereri, ceea ce este cel mai mare număr de la pandemia de Covid-19, dar este încă sub cel din anii anteriori (aproape 3.300 de cereri în 2018 și peste 3.500 în 2019).


În ceea ce privește tranzacțiile efectiv finalizate, ca și în anii precedenți, cetățenii chinezi și ruși au fost cei mai numeroși cumpărători în 2023, cetățenii chinezi cumpărând 647 de proprietăți și rușii 223.

Cifrele recente arată o scădere a decalajului între cele două națiuni, chinezii cumpărând cu 17% mai puține proprietăți anul trecut decât în ​​2022, iar rușii cu 16% mai multe.

În 2022, după chinezi și ruși, israelienii (182) și ucrainenii (166) au fost cei mai frecventi cumpărători, urmați de cetățenii Marii Britanii (132) și Turciei (75).

Din anumite motive, în 2023, Biroul Primului Ministru a decis să-i adauge pe vietnamezi pe lista cetățenilor srăini care pot cumpăra proprietăți în Ungaria. Cele mai recente cifre arată că un total de 340 de cetățeni vietnamezi, 154 ucraineni, 108 israelieni și 108 turci au achiziționat un apartament sau o casă în Ungaria anul trecut.

(Citiți și: ”Disoluția Democrației – CRONICILE NR. 78. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: