12 decembrie, 2022

Investiţiile din Portugalia prin intermediul ”vizei de aur”, care oferă străinilor bogaţi drept de şedere, au crescut în noiembrie cu aproape 50% față de luna anterioară. Guvernul portughez se gândeşte însă să renunţe la acest sistem controversat, transmite Reuters.

Sistemul ”vizei de aur” este puternic criticat în Portugalia din cauză că a ridicat preţurile locuinţelor şi chiriile. Comisia Europeană a cerut încetarea acestui tip de program, utilizat de mai multe state membre UE.

În Portugalia, ”viza de aur” a atras investiţii de 6,6 miliarde de euro în ultimul deceniu, în principal din China, Brazilia şi Turcia, cea mai mare parte a banilor fiind destinaţi pieței imobiliare.

Cum funcționează ”viza de aur” portugheză


Pentru a beneficia de acest sistem, cetăţenii din afara UE trebuie să facă o investiţie semnificativă în Portugalia, cum ar fi cumpărarea de proprietăţi imobiliare. Acestora li se acordă apoi drepturi de şedere şi li se permite să călătorească fără viză în spaţiul Schengen.

Dar prim-ministrul Antonio Costa a declarat pe 2 noiembrie că guvernul său va evalua schema veche de 10 ani, punând la îndoială că programul poate fi justificat în continuare.

Murat Coskun, CEO-ul Get Golden Visa, a declarat că afirmaţiile premierului Costa au avut ”un impact semnificativ asupra interesului” pentru această viză, compania sa înregistrând o creştere de cinci ori a întrebărilor.

Datele agenţiei de frontieră SEF au arătat duminică că investiţiile prin ”vize de aur” au crescut cu 48% în noiembrie, din octombrie, la 65 de milioane de euro, şi au crescut cu 41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.


Vasco Silva, CEO-ul Kleya, care ajută străinii să se mute în Portugalia, a declarat că firma sa a primit multe întrebări despre program, adăugând că unii investitori şi-au grăbit decizia, pentru a fi pregătiţi în cazul în care programul va fi modificat sau blocat.

Avertismentul Transparency International

Filiala portugheză a grupului anticorupţie Transparency International (TI) a declarat că programul ar putea fi utilizat pentru spălarea banilor, în timp ce Comisia Europeană a spus că astfel de scheme ar putea fi un potenţial risc de securitate.

Marea Britanie a renunţat la ”vizele de aur” în februarie, după invazia rusă în Ucraina, pe fondul îngrijorărilor cu privire la fluxul de bani ilegali din Rusia.

Portugalia a suspendat ”vizele de aur” pentru ruşi, dar 431 au beneficiat deja de schemă de la momentul lansării acesteia, potrivit SEF.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: