Uniunea Europeană intenționează să extindă achizițiile comune pentru mineralele critice necesare tranziției energetice și de hidrogen după succesul înregistrat de prima tranzacție pentru gaze naturale realizată pe noua platformă a UE, a scris luni Financial Times.
Săptămâna trecută, UE a anunțat încheierea cu succes a primei licitații internaționale pentru achiziționarea în comun de gaze naturale. În cadrul acestei licitații, UE a reușit să atragă oferte de la 25 de companii furnizoare, care au ofertat echivalentul a peste 13,4 miliarde de metri cubi de gaze – depășind cei 11,6 miliarde de metri cubi cât a fost cererea comună pe care companiile din UE au depus-o prin mecanismul AggregateEU recent instituit.
„Companiile din UE vor putea acum să negocieze termenii contractelor de furnizare direct cu companiile furnizoare, fără implicarea Comisiei Europene”, se arată în comunicatul UE.
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și prognoză, Maros Sefcovic, a declarat, comentând licitația: „Acesta este un succes remarcabil pentru un instrument care nu exista acum cinci luni. Comisia și-a jucat rolul de agregator și de punere laolaltă, iar acum revine companiilor respective să încheie contractele comerciale. Este o situație de „win-win” pentru toate părțile implicate.”
În UE sunt peste 110 companii abonate la așa-numitul mecanism comun de achiziție de gaze naturale AggregateEU și mai multe firme se înscriu în fiecare zi, a menționat el.
UE plănuiește organizarea celei de a doua runde de agregare a cererii urmată de licitație pentru a doua jumătate a lunii iunie, în timp ce încă trei runde de achiziții comune de gaze vor mai fi organziate înainte de sfârșitul acestui an, a spus Sefcovic.
Mecanismul comun de cumpărare a gazelor ar putea fi folosit ca un „model” pentru achizițiile comune de minerale strategice și hidrogen, a spus el, citat de FT. Companiile din Orientul Mijlociu și-au exprimat interesul să vândă hidrogen în UE, a adăugat vicepreședintele Comisiei.
UE urmărește să renunțe la aprovizionarea cu gaze rusești până în 2027 și să își diversifice lanțul de aprovizionare cu minerale critice pentru tranziția energetică.
***