8 septembrie, 2022

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat în mesajul de miercuri noapte către națiune „vești bune” din regiunea Harkov, unde unele așezări au fost recuperate de ucraineni de la forțele ruse.

„Probabil, cu toții ați văzut deja rapoarte despre activitatea apărătorilor ucraineni. Și cred că fiecare cetățean se simte mândru de războinicii noștri. Nu este momentul să numim așezările în care se întoarce steagul ucrainean.

Dar este timpul să le mulțumim brigăzii 25 aeropurtate, brigăzii 92 mecanizate și brigăzii 80 de asalt aerian pentru curajul și eroismul manifestat în timpul misiunilor de luptă. De asemenea, exprim astăzi recunoștință brigăzii 406 de artilerie separată pentru loviturile extrem de reușite din zonele în care sunt concentrați ocupanții din sudul țării noastre și brigăzii 60 de infanterie separată, care avansează constant pozițiile noastre.


Fiecare succes al armatei noastre într-o direcție sau alta schimbă situația generală de-a lungul întregii linii de front în favoarea Ucrainei. Cu cât este mai dificil pentru ocupanți, cu atât au mai multe pierderi, cu atât pozițiile apărătorilor noștri din Donbas vor fi mai bune, cu atât va fi mai fiabilă apărarea la Zaporojie, Nikolaev și orașele din regiunea Dnipropetrovsk, cu atât mai rapid vom putea să eliberăm întregul sud”, a transmis liderul de la Kiev, citat de agenția ​​Ukrinform.

Institutul pentru Studiul Războiului: Ucraina a surprins trupele rusești

În evaluarea de miercuri noapte spre joi dimineață, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) transmite că trupele ucrainene din regiunea Harkov profită probabil de relocarea forțele rusești către axa sudică pentru a desfășura o contraofensivă supriză și foarte eficientă, în apropiere de orașul ocupat Izium.

ISW precizează că militarii ucraineni au surprins forțele rusești pentru a avansa cel puțin 20 de km în interiorul teritoriului ocupat de ruși în estul regiunii Harkov, reușind să recupereze miercuri 400 de km pătrați. Rușii au încercat să reziste contraofensivei, însă este foarte probabil ca numărul acesta să fi fost prea mic ca să reziste deoarece mai multe forțe au fost relocate pentru a sprijini eforturile de a captura restul regiunii Donețk și pentru a ajuta pe axa sudică, sunt de părere experții americani.

Vizită surpriză la Kiev

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut joi o vizită surpriză la Kiev, în timp ce Statele Unite au anunțat aproape 2,7 miliarde de dolari în sprijin militar nou pentru Ucraina.


Această sumă vine în plus față de anunțul secretarului de apărare Lloyd Austin privind ajutorul de 675 de milioane de dolari în asistență militară, care include arme, muniții și provizii, rachete HIMARS care pot lovi ținte cu precizie pe o distanță de până la 80 de kilometri.

Este cea de-a doua călătorie la Kiev a secretarului de stat american de la invazia rusă din februarie, scrie The Guardian.

Jumătate din noul pachet de peste 2 miliarde de dolari va merge în Ucraina, iar restul în alte 18 națiuni considerate ca fiind sub amenințare rusească, a declarat un alt oficial al Departamentului de Stat.

Beneficiarii aprobați includ Moldova și Georgia, care au ambele regiuni separatiste susținute de Rusia, precum și statele baltice Estonia, Letonia și Lituania și Bosnia.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: