Negocierile între Turcia, Suedia şi Finlanda în vederea aderării celor două ţări nordice la NATO vor fi reluate pe 9 martie, a anunţat luni ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu (foto), citat de Reuters.
Turcia și Ungaria sunt singurele state membre NATO care nu au aprobat cererile formulate de Suedia și de Finlanda de aderare la Aianță.
Congresul SUA a anunțat recent că vânzarea de avioane F-16 către Ankara este condiționată de aprobarea candidaturilor Suediei și Finlandei de către Parlamentul turc.
„Reuniunea se va ţine pe 9 martie”, a declarat Mevlut Cavusoglu în timpul unei conferinţe de presă la Ankara, sugerând că această întâlnire ar putea avea loc la Bruxelles, unde se află sediul Alianţei Nord-Atlantice.
La finalul lunii ianuarie Turcia a decis suspendarea negocierilor cu Stockholm şi Helsink după mai multe manifestaţii anti turce şi anti musulmane desfăşurate în capitala suedeză.
În timpul unei vizite efectuate la Ankara la jumătatea acestei luni, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a făcut apel la integrarea „acum” a Finlandei şi a Suediei, ale căror candidaturi la Alianţa Nord-Atlantică sunt blocate de Ankara, dar și de Budapesta.
Recunoscând că s-au înregistrat unele progrese în negocieri, şeful diplomaţiei turce a apreciat totuşi, luni, că „nicio măsură satisfăcătoare nu a fost luată de Suedia”. „Din păcate, fără aceste progrese ne va fi imposibil să spunem «da» aderării Suediei la NATO”, a spus Mevlut Cavusoglu.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a sugerat la începutul lui februarie că parlamentul ţării sale ar putea ratifica aderarea Finlandei la NATO, însă nu şi pe cea a Suediei, deşi cele două ţări au depus o candidatură comună.
***