miercuri

17 aprilie, 2024

6 iunie, 2022

La examenul de bacalaureat din sesiunea din vară s-au înscris cu peste 38.000 mai puțini decât elevii care au intrat în clasa a XII-a, cu peste 7.200 mai puțini absolvenți de liceu ca anul trecut și cu 30.000 mai puțini față de 2020. Mai precis: 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare, potrivit datelor Ministerului Educației.

Contra-performanța era de așteptat, în urma simulărilor din martie, la care au luat parte circa 120.000 de elevi.

De luni și până în 8 iunie are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Apoi, între:

  • 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competenţelor digitale;
  • 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Pentru depunerea contestațiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeași zi. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

În 2021, pentru susţinerea probelor scrise la Bacalaureat s-au înscris 133.663 de candidaţi, dintre care 114.137 erau din promoţia anului trecut. În 2020, s-au înscris 155.639 de candidaţi în prima sesiune.

În ce constă evaluarea

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori – cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un altul de aceeași specialitate, din unitatea de învăţământ.


În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ care pot fi desemnate în comisia de Bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte şcoli, potrivit comunicatului Ministerului Educaţiei.

Nu se dau note, ci calificative la limba română

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcţie de grilele naţionale sau europene.

De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: