19 februarie, 2023

În trecut, salturile în tehnologie au înlocuit locurile de muncă prost plătite, creând un număr mai mare de locuri de muncă mai bine plătite. De data aceasta, ascensiunea inteligenție artificiale ar putea avea cu totul alte efecte, avertizează The Guardian.

”Politicienii știu că, chiar și în cel mai bun caz, inteligența artificială va provoca perturbări masive pe piețele muncii, dar se păcălesc dacă cred că au ani de zile la dispoziție pentru a formula un răspuns adecvat”, notează jurnaliștii străini, adăugând că IA este deja aici.

Evoluțiile în învățarea automată și robotică s-au petrecut rapid, în timp ce lumea a fost preocupată de pandemie, inflație și război. Inteligența artificială va fi pentru cea de-a patra revoluție industrială ceea ce motorul cu abur a fost pentru prima, din secolul al XVIII-lea: o tehnologie transformatoare care va remodela în mod fundamental economiile.

IA are potențialul de a înlocui joburile creative


Schimbarea nu se va produce peste noapte, dar, așa cum a fost cazul în revoluțiile industriale anterioare, va fi dureroasă pentru cei afectați. Anterior, mașinile au înlocuit munca manuală, lăsând oamenilor locuri de muncă care necesitau abilități cognitive. Progresele în inteligența artificială – simbolizate de ChatGPT – arată că mașinile au o șansă de a prelua și munca creativă.

Numărul de brevete AI a crescut de 30 de ori între 2015 și 2021, potrivit unui raport de la Universitatea Stanford din California. Roboții devin din ce în ce mai ieftini și mai sofisticați.

Istoria sugerează că schimbările tehnologice profunde prezintă provocări semnificative pentru factorii de decizie politică. Fiecare dintre cele trei revoluții industriale anterioare a avut un impact inițial similar: a eliminat locuri de muncă în întreaga economie, a dus la o creștere a inegalității și la o scădere a ponderii veniturilor care sunt destinate muncii.

”AI amenință să aibă exact aceleași efecte, dar cu o diferență cheie. În lipsa unor reglementări, proprietarii noilor tehnologii vor câștiga sume enorme de bani din inovațiile lor. Capitalul își va crește cota de venit în detrimentul forței de muncă. Va exista o golire a unor sectoare ale economiei, dar va exista o creștere a ocupării forței de muncă în alte sectoare”, avertizează publicația.

Clasa de mijloc, foarte expusă avansurilor tehnologice


Diferența de această dată este că locurile de muncă cele mai expuse riscului vor fi locurile de muncă din clasa de mijloc, în timp ce multe dintre locurile de muncă create ar putea fi de tipul celor prost plătite, fără perspective.

”Există modalități de a aborda unele dintre aceste probleme. Guvernele ar putea investi mai mult în educație și formare, astfel încât lucrătorii să aibă abilitățile de care au nevoie pentru a-și câștiga un trai decent”, propune sursa citată.

Dar orice ar face, factorii de decizie politică trebuie să acționeze cu grijă și rapiditate. Economistul Joseph Schumpeter a popularizat o expresie pentru a descrie modul în care capitalismul se reinventează periodic. El a numit-o distrugere creativă și tocmai un astfel de proces este acum în stadii incipiente.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: