Sistemul de impozitare a companiilor, aflat în vigoare, începe să nu mai funcţioneze într-o lume globalizată, este concluzia unei analize a publicaţiei The Economist. Ca urmare, există două opinii: fie companiile plătesc taxe pe profit prea mici, fie găsesc subterfugii pentru a evita plata de taxe în sisteme unde acestea sunt prea mari.
Impozitarea companiilor este un cartof fierbinte în mâinile oricărei administraţii: dacă taxele sunt prea mari, investitorii se îndreaptă spre locuri unde sistemul fiscal este mai prietenos – cu nivele mai mici sau scutiri. Tocmai de aceea, reprezentanţii celor mai mari 20 de economii din lume au cerut OCDE să analizeze modalitatea în care corporaţiile evită plata taxelor pe profit.
Instituţia a constatat că sistemele diferite de impozitare ale ţărilor si lipsa de interacţiune între ele, sau aplicarea unor tratate bilaterale privind impozitarea, fac ca venitul din activităţi transfrontaliere să rămână neimpozitat sau pe el să se plătească impozite foarte mici.
Ce taxe plătesc companiile, de fapt
O corporaţie nu plăteşte doar impozitul pe profit, iar studiul „Paying taxes 2014” al PriceWaterhouse Coopers (PwC) arată că impozitul pe profit nu este nici măcar cea mai mare parte dintre obligaţiile pe care companiile le plătesc statului.
De fapt, pe medie, companiile plătesc mai multe taxe pe muncă, precum contribuţiile sociale pentru angajaţi, decât pe profit. Acestora li se adaugă taxele pe proprietate, de mediu şi alte astfel de obligaţii financiare.
În medie, o companie globală plăteşte în jur de 43,1% din venituri pe taxe, împărţite astfel:
- 16,3% impozitele pe muncă
- 16,1% impozitul pe profit
- 10,7 % alte taxe
Corporaţiile din America de Nord sunt pe media mondială, cu 41,4% din venituri destinate taxelor
Prin comparaţie, Europa are taxe mult mai ridicate pe muncă, dar mai mici pe profit decât America
- 26,5% impozite pe muncă
- 12,9 impozit pe profit
- 1,7 % alte taxe
Veniturile încasate din impozitele pe profit la bugetele naţionale s-au diminuat odată cu criza economică. OCDE arată că în medie, la bugetul naţional veniturile din taxele pe profit sunt în jur de 2% din PIB, în comparaţie cu 3,5% în 2007. Explicaţia instituţiei internaţionale este că această scădere reflectă doar profituri mai mici ale companiilor, nu o schimbare a modului de impozitare.
PwC arată că „regimul actual de impozitare a fost conceput atunci când economiile se bazau în special pe schimbul de produse tangibile”, când companiile erau mai degrabă naţionale, iar comerţul extern reprezenta mai puţin din PIB. Acum însă economia modernă depinde de servicii şi bunuri intangibile, care depăşesc cu uşurinţă graniţele.
Mai multe abordări privind impozitul pe profit
Unii analişti economici vorbesc despre trei abordări care se aplică: reşedinţa, sursa, destinaţia. Iar cele trei se aplică în pracxtică
Reşedinţa este acolo unde îşi au sediul central deţinătorii companiei, sursa – este acolo unde bunurile şi serviciile sunt produse, iar destinaţi – locul unde bunurile sunt consumate/vândute.
TVA este o taxă care se ca concentra pe destinaţie, în timp ce un sistem de impozitare care vizează profitul se va concentra pe sursă. Un sistem bazat pe impozitarea personală, ar colecta banii din locul de rezidenţă, atunci când acţionarii primesc dividende sau câştiguri din capital.
Ce soluţii de evitare a unor taxe ridicate sunt practicate
Problema apare când trebuie să decizi unde sunt generate profiturile. Subsidiarele marilor corporaţii multinaţionale sunt în relaţii comerciale între ele în permanenţi. Iar preocuparea este dacă distorsionează piaţa prin „preţurile de transfer”, astfel încât subsidiarele din ţări cu taxe mai mici vor suprataxa subsidiarele din ţări cu fiscalitate mai mare, pentru a maximiza proditurile generate în jurisdicţia cu taxe scăzute.
Pentru a evita această problemă, autorităţile cer ca în cazul tranzacţiilor intra-companii preţurile să fie similare cu cele care ar fi plătite oricărui alt jucător din piaţă care ar fi din afara companiei. Principul ar fi uşor de aplicat când este vorba despre bunuri standardizate, mărfuri, dar mai complicat când este vorba despre produse specializate.
O altă variantă ar fi ca subsidiarele din ţări cu fiscalitate mare să fie împovărate cu datorii, unele „împrumutate” de la subsidiarele din zone cu fiscalitate scăzută. Din moment de plata dobânzilor este deductibilă, efectul este o scădere a facturii totale a corporaţiei.
O altă gândire: neimpozitarea profitului
O altă şcoală de gândire îşi pune problema existenţei acestui impozit pe venit: are sens, până la urmă, să existe o astfel de taxă?
O companie, dacă este impozitată, transferă povara acţionarilor- – prin forma unor dividende mai mici, angajaţilor – prin salarii mai mici sau clienţilor- prin preţuri mai mari.aşa că, dacă statul vrea să taxeze actionarii, angajaţii sau consumatorii, mai bine ar face-o direct, spun susţinătorii acestei şcoli de gândire.
Este, de fapt, un sistem care se aplică în America. Cea mai mare schimbare a ţării în guvernanţa corporatistă a fost transformarea structurilor de business în parteneriate. Ele evită astfel impozitul pe profit prin acordarea profiturilor an de an investitorilor. Potrivit The Economist, America are astăzi mai multe astfel de parteneriate decât corporaţii tradiţionale.
