vineri

19 aprilie, 2024

19 iunie, 2013

Asocierea româno-austriacă TFG – Donau Finanz și-a anunțat miercuri retragerea din procesul de privatizare a CFR Marfă și a acuzat Ministerul Transporturilor de încălcarea minimelor standarde europene privind transparența în privatizări.

Asocierea este al doilea ofertant care se retrage din cursa pentru operatorul feroviar de stat, după americanii de la OmniTRAX, singurul ofertant rămas în procesul de privatizare fiind Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

TFG – Donau Finanz își rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate.


„Vă informăm că Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate. Asocierea a mobilizat importante resurse umane şi financiare, atât interne (personal de conducere şi executie), cât şi externe (consultanţi, avocaţi) pentru a se încadra în termenele impuse de Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare”, a informat Asocierea româno-austriacă TFG – Donau Finanz, într-un comunicat.

Oferantul își motivează decizia prin refuzul Ministerului Transporturilor de a-i accepta amânarea procedurii de privatizare a CFR Marfă, solicitată de TFG – Donau Finanz pentru a analiza mai bine situația companiei feroviare de stat.

„Aceste cereri au fost respinse, în ciuda standardelor europene în materie de privatizări care impun acordarea unui termen de minim două luni pentru realizarea de către potenţialii investitori a propriei evaluări (camera de date a putut fi accesată începând cu 27 mai 2013). Termenele rezonabile sunt de altfel singura modalitate de asigurare a egalităţii de tratament a investitorilor, care poate compensa gradul diferit de cunoaştere a situaţiei CFR Marfă”, se spune în comunicat.

„În acelaşi timp vom începe să analizăm alternativele legale disponibile pentru protejarea intereselor noastre economice în România”, se mai arată în comunicatul TFG – Donau Finanz.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: