Gradul de pesimism al managerilor a rămas ridicat în mai, în privința activității firmelor lor până în iulie, chiar dacă s-a ameliorat față de nivelul „accentuat” din aprilie, potrivit terminologiei sondajului realizat de Institutul Național de Statistică (INS).
Doar managerii din construcții și în comerț cred că scăderea volumului de activitate s-a oprit, în timp ce pesimismul managerilor din cultură și turism este foarte ridicat.
Managerii din toate sectoarele economice prevăd scăderea subsanțială a numărului de salariați și creșterea prețurilor în comerț. Prețurile scad în construcții și servicii, potrivit rezultatelor anchetei de conjunctură a INS, publicate joi.
Metodologia anchetei de conjunctură a INS spune că variațiile aprecierilor:
- de până la ± 5% înseamnă „relativă stabilitate”;
- de la ± 6% până la ±15% sunt de „creştere moderată, respectiv scădere moderată”;
- de la ±16% până la ± 40%; „creştere, respectiv scădere” pur și simplu;
- de peste ±40% înseamnă „creştere accentuată, respectiv scădere accentuată”.
„Soldul conjunctural procentual” al răspunsurilor este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă. Indicatorul este unul calitativ , de percepție și nu unul cantitativ, ca acela al ritmurilor de variație. Astfel:
Așteptări sumbre în industria prelucrătoare
Managerii din industria prelucrătoare se așteptau la momentul din mai al anchetei la continuarea scăderii volumului producţiei, deși într-o măsură ameliorată: sold conjunctural -21% în mai față de -70% în aprilie.
Aprecierea negativă privind fabricarea echipamentelor electrice era foarte aproape de nivelul „accentuat” (sold conjunctural -38%), iar cea din domeniul farmaceutic s-a agravat până la sold conjunctural de -13% (de la -4%).
Volumul produselor obţinute din ţiţei și-a oprit, însă, căderea și a intrat pe creștere semnificativă (sold conjunctural +37%).
Numărul de salariaţi va scădea semnificativ, soldul conjunctural al aprecierilor fiind de -26%. Creșterea preţurile produselor industriale va fi suficient de mică pentru a se încadra în plaja de stabilitate (sold conjunctural +4%).
Stabilitatea în construcții înseamnă creștere zero. Nu și la prețuri
Activitatea de construcţii s-a reglat, ajungând la nivelul de „stabilitate relativă” a soldului conjunctural 0%, după ce, în aprilie, constructori erau foarte pesimiști privind volumul producţiei (sold conjunctural -57%).
Concedierile din construcții sunt în creștere „moderată” (sold conjunctural -8%), iar creșterea prețurilor este aproape de ieșirea din plaja de „relativă stabilitate” (sold conjunctural +5%).
Comerțul se stabilizează la volume mici și prețuri mai mari
Managerii din comerţul cu amănuntul au estimat o tendinţă de stabilitate relativă a activităţii economice (sold conjunctural +3%, față de panica de -58% din aprilie).
Stabilitatea înseamnă, însă, și o scădere marginală a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri (sold conjunctural -4%), scăderea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%) și creşterea semnificativă a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +22%).
Cultura: pesimism 100%
Activităţile de creaţie şi interpretare artistică au înregistrat un sold conjunctural al activității de -100%. Pesimismul rămâne „accentuat” şi privind activităţile agenţiilor turistice şi ale tur-operatorilor (sold conjunctural -82%) şi activităţile sportive, recreative şi distractive (sold conjunctural -81%).
Conform estimărilor din luna mai 2020, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere în următoarele trei luni (sold conjunctural -29%; în luna aprilie sold conjunctural -62%).
În sectorul de servicii se estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -15%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -9%).