vineri

19 aprilie, 2024

schimbari climatice

O caniculă de o precocitate fără precedent după 1947 s-a abătut luni asupra Europei, cu temperaturi care ar putea să depăşească 40 de grade Celsius în această săptămână, stabilind noi recorduri de căldură, informează AFP, potrivit Agerpres. Valul...
25 iunie, 2019
Comisia Europeană a publicat marți evaluarea proiectelor de planuri ale statelor membre pentru îndeplinirea obiectivelor uniunii energetice a UE și, în special, pentru atingerea țintelor convenite pentru 2030 la nivelul UE referitoare la energie și climă. Pentru că,...
19 iunie, 2019
Peste 200 dintre cele mai mari companii ale lumii au identificat costuri impuse de schimbările climatice de 970 de miliarde de dolari, din materializarea unor riscuri de pagube și costruri de tranziție. Au fost identificate însă și potențiale...
4 iunie, 2019
Mari bănci centrale și alte autorităţi financiare ale lumii se așteaptă ca efectele schimbărilor climatice asupra stabilității financiare globale să fie cu atât mai negative cu cât nu au la dispoziție modele de evaluare potrivite, potrivit celui dintâi...
15 mai, 2019
Planificat inițial pentru a decide viitorul UE post Brexit, summit-ul liderilor Uniunii care se organizează joi la Sibiu va fi marcat de o dezbatere despre ambiția de a lupta împotriva schimbărilor climatice, scrie Forbes. Opt dintre cele 28...
8 mai, 2019
În topul celor mai probabile 10 riscuri identificate, pentru următorii 10 ani, de Forumul Economic Global (WEF), în raportul său pe 2019, primele trei sunt evenimentele meteo extreme, eșecul adaptării la schimbările climatice și al soluționării acestora și...
27 ianuarie, 2019
Negociatorii din 196 de țări participanți la Conferința anuală ONU privind schimbările climatice (COP24) au ajuns sâmbătă noapte la un acord care face operațional Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Conferința de la Katowice (Polonia) a adoptat...
16 decembrie, 2018
Grupul Băncii Mondiale va dispune de un buget de 200 de miliarde de dolari în exercițiul 2021 – 2025 pentru finanțarea proiectelor cu efect de reducere a emisiilor, în domeniul energiei regenerabile, a poluării orașelor și pentru împădurire....
7 decembrie, 2018
Comisia Europeană (CE) se așteaptă la „la progrese majore în implementarea Acordului de la Paris”, privind schimbările climatice, în ciuda amenințării SUA că se vor retrage, potrivit unui comunicat al executivului UE, emis lunui. „UE  se așteaptă ca ediția...
6 noiembrie, 2017
Vizita oficială a președintelui SUA la Paris este marcată de pompă și fast, dar diferențele de perspectivă față de cele ale președintelui Franței sunt încă greu de conciliat, potrivit presei occidentale. Atmosfera vizitei e și una plină de...
14 iulie, 2017
Comunicatul comun al celor mai dezvoltate 20 de țări ale lumii (G20) reunite la Hamburg este gata la mai multe capitole, printre care cel privind comerțul internațional, dar nu și la cel privind schimbările climatice. Liderii G20 s-au...
8 iulie, 2017
La mai puțin de trei săptămâni după ce președintele Donald Trump a retras Statele Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, corporațiile ExxonMobil Corp. și Total SA, împreună cu mai mulți oameni de afaceri cu nume...
20 iunie, 2017
Liderii celor mai bogate șapte țări ale lumii s-au angajat să combată protecționismul, în ciuda rezistenței președintelui american Donald Trump, care a fost ales astă toamnă, cu agenda „America în primul rând”, relatează surse diplomatice citate de Reuters....
27 mai, 2017
Disparitățile economice, creșterea populismului și schimbările climatice sunt principalii 3 factori de risc cu care politicienii și oamenii de afaceri se vor confrunta în următorii ani, arată ediția din 2017 a Raportului Riscurilor Globale, dată publicității miercuri de...
11 ianuarie, 2017
Cele mai mari două economii ale lumii, SUA și China, au ratificat sâmbătă Acordul de la Paris privind schimbările climatice, au anunțat cele două state, printr-un comunicat comun. Semnarea oficială are loc cu numai o zi înainte de...
3 septembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: