joi

18 iulie, 2024

romania

Pentru aderarea la euro, procedura stabilită la nivelul UE spune că trebuie îndeplinite cinci criterii nominale de
28 iulie, 2014
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, marţi, că CIA a avut o închisoare secretă pe teritoriul Poloniei. Decizia, anunţă Reuters, pune presiune pe SUA şi pe aliaţii săi europeni să dezvăluie amănunte ale programului de detenţie al...
24 iulie, 2014
România a înregistrat în primul trimestru din 2014 o datorie guvernamentală de 39,1% din PIB, a cincea cea mai scăzută procentual din UE. Potrivit Eurostat, Institutul european de statistică, datoria guvernamentală a crescut în primul primestru din 2014...
22 iulie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că la reuniunea şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, organizată în pregătirea Summit-ului NATO din septembrie, România va insista pentru o redefinire a relaţiei Alianţei cu Rusia, din cauză...
22 iulie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seara, într-un discurs foarte dur şi la adresa Rusiei și la adresa Uniunii Europene, care a întârziat aplicarea unor sancţiuni mai ferme, că Federaţia Rusă este partener al teroriştilor din estul Ucrainei,...
21 iulie, 2014
Potrivit raportului pe anul 2014 privind tendințele de taxare în țările UE, decalajul dintre impozitele colectate de România și media UE 28 a fost de peste 11 puncte procentuale ( 28,3% din PIB față de 39,4% din PIB...
17 iulie, 2014
Valoarea inflației anuale a scăzut până la valoarea cu totul excepțională de 0,66%, după ce prețurile s-au redus în luna iunie 2014 cu 0,27%. Am asistat în ultimele 12 luni la o adevărată ”topire” a indicelui prețurilor de...
11 iulie, 2014
Enel a început procesul de vânzare a operaţiunilor de distribuţie şi vânzare de energie din România şi de producţie de energie din Slovacia, în cadrul unui program de reducere a datoriilor grupului italian.
11 iulie, 2014
Cele mai recente date statistice arată că România a avut cel mai puternic ritm de creștere din Uniunea Europeană, cu o creștere peste așteptări de 3,9% în primele trei luni, scrie Wall Street Journal. Mai încurajator este faptul...
9 iulie, 2014
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere Ministerului Economiei „măsuri conforme cu interesele economice şi sociale” ale ţării, inclusiv „decizii de naţionalizare temporară”, pentru a putea „decide strategia” unor companii importante, potrivit unui comunicat transmis marţi. „AOAR...
8 iulie, 2014
Senatorul Mircea Geoană va efectua o vizită la Washington, începând de sâmbătă 5 iulie şi până joi 10 iulie, la invitaţia Departamentului de Stat al SUA. Se va întâlni cu Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat pentru Afaceri...
4 iulie, 2014
Într-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre asupra faptului că există riscul ridicat ca apa...
4 iulie, 2014
Rusia a avertizat din nou, miercuri, cele trei state care au acceptat scutul antirachetă pe falia care o desparte de Occident: Polonia, România, Turcia. În realitate, cinci sunt statele care reprezintă miza geopolitică a momentului: Polonia, Ungaria, România,...
3 iulie, 2014
Rusia reproşează Statelor Unite că nu au oferit Moscovei un „schimb de informaţii” cu privire la scutul european antirachetă, a declarat un oficial rus, avertizând popoarele român, turc şi polonez că “vor deveni ostaticele practicilor americane iresponsabile”, relatează...
3 iulie, 2014
Idei şi puncte cheie: Uniunea Europeană a intrat în epoca Juncker, cu speranţa salvării proiectului politic integraţionist, născut acum 65 de ani din cenuşa războiului, şi totodată cu frustrarea vizibilă produsă de scăderea nivelului de viaţă în majoritatea...
2 iulie, 2014
Autoritatea sanitar-veterinară rusă a dispus, marţi, interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza „encefalopatiei spongiforme bovine”. Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat pentru agenția MEDIAFAX că există o suspiciune de „caz...
2 iulie, 2014
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – organism creat cu scopul de a veghea asupra instituţiilor financiare nebancare – a dat publicităţii, marţi, primul raport de activitate al instituţiei. Sub semnătura celui de-al doilea preşedinte ASF, Mişu Negriţoiu (primul...
1 iulie, 2014
Costul datoriei publice guvernamentale raportat la PIB va atinge în acest an nivelul maxim de 1,67% și ar urma să se reducă treptat spre 0,6% din PIB în 2018, potrivit proiecției serviciului datoriei publice guvernamentale făcută de Ministerul...
29 iunie, 2014
Peste 50% din populația asigurată din UE, respectiv aproape 200 de miliaoane de cetăţeni europeni, dețin deja cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS). România este statul cu cel mai mic procent de asiguraţi care au intrat...
27 iunie, 2014
Admiterea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană a pus sub semnul întrebării credibilitatea procesului de extindere, a afirmat comisarul european pentru extindere, Stefan Füle (foto), într-un interviu citat de Mediafax. „Ultima extindere, cu România şi Bulgaria, a ridicat...
26 iunie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: