sâmbătă

10 august, 2024

newsmain

UPDATE: Negocierile s-au încheiat cu semnarea unui acord valabil până la încheierea Contractului Colectiv de Muncă. Se prevede păstrarea drepturilor esențiale, precum sporurile, acordarea bonurilor de masă și a ajutoarelor sociale. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a participat la...
22 martie, 2017
În luna iulie, România va găzdui un exercițiu militar de amploare la care vor participa aproximativ 30.000 de soldați din țările membre NATO, a anunțat marți ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm. „Doresc să vă...
22 martie, 2017
Ștefan Radu Oprea, vicepreședinte al Comisiei Economice, Industrii și Servicii din Senat, îndeamnă mediul de afaceri să se implice în elaborarea legilor cu impact economic. ”Avem nevoie de legi bune și clare, rog mediul de afaceri să nu...
21 martie, 2017
Virgil Popescu, vicepreședinte al Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, este convins că una dintre soluțiile de redresare economică o reprezintă reîntregirea lanțurilor de fabricație. În plus, industriile cu valoare adăugată mare ar trebui să aibă...
21 martie, 2017
Grigore Filip, CEO Aerostar SA, crede că falia dintre economia românească și economiile productive poate fi închisă de companiile mari, cu condiția ca acestea să fie sprijinite de sat. Șeful Aerostar afirmă că cel mai important ajutor care...
21 martie, 2017
Andreea Paul, președinte  INACO,  crede că, dacă robotica și inteligența artificială sunt tendințe la nivel mondial, România ar avea posibilitatea să se specializeze și să exceleze în 5 domenii. În care să elaboreze proiecte clare de dezvoltare și...
21 martie, 2017
Daniel Stăncescu, CEO Adeplast SA, prezintă o situație inedită cu care se confruntă sectorul de construcții în prezent: ”Toate materialele de construcții se pun pe piață în baza unor certificări, care se obțin o dată la 3 ani....
21 martie, 2017
Alexandru Petrescu, ministrul pentru Antreprenoriat și Mediul de Afaceri, consideră că productivitatea companiilor românești poate fi îmbunătățită mergând pe 2 elemente: zona de internaționalizare și sprijin pentru achiziția de tehnologii. În ambele domenii, ministrul Petrescu pomite schimbări majore....
21 martie, 2017
Mircea Turdean, CEO Farmec SA, atrage atenția că în țară nu mai sunt disponibile materiile prime pe care industria de profil le utilizează. În consecință, ” noi sprijinim producția externă, nu pe cea autohtonă”– afirmă  șeful Farmecc SA....
21 martie, 2017
Ionuț Mișa, secretar de stat în Ministerul de Finanțe, consideră că România se află în punctul în care ”politicul trebuie să lase de-o parte toate diferențele și să convină, cu mediul de afaceri, direcții pe următorii 10 ani”....
21 martie, 2017
Un barometru al AHK arată că 91% dintre companiile germane prezente în România ar alege din nou, dacă ar fi să o ia de la început, să vină să facă afaceri în țara noastră. Dar asta nu înseamnă...
21 martie, 2017
Ionuț Dumitru, președinte al Consiliului Fiscal, nu are nimic împotriva relaxării fiscale, dar crede  că acesta ”trebuie gândită”. ”Ne-am axat pe reduceri de fiscalitate, dar cel mai mult se ia din impozitul pe muncă. Impozitul pe venit e...
21 martie, 2017
Mihai Daraban, președintele CCIR, consideră că România și-a pierdut avantajul competitiv legat de forța de muncă calificată, rămânând, deocamdată, cu avantajul costului relativ redus al forței de muncă. Președintele CCIR a participat marți la conferința organizată de cursdeguvernare.ro...
21 martie, 2017
Gabriel Biriș, partener al Casei de Avocatură Biriș-Goran, consideră, după o experiență de aproape un an de secretar de stat la Ministerul de Finanțe, că o abordare holistică a problemelor economiei românești, care presupune decizie și voință politică...
21 martie, 2017
Deşi se vor resimţi substanţial abia după 2019, când ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se va fi consumat efectiv, efectele Brexit asupra României ca şi asupra celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est ameninţă deja viitorul economiilor...
21 martie, 2017
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat marți o formă actualizată a Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României „până în 2026 și în perspectivă, ca urmare a alocării a 2% din PIB pentru Ministerul...
21 martie, 2017
CCR a amânat din nou luarea unei decizii asupra excepției de neconstituționalitate ridicate de Avocatul Poporului pe articolul din Legea 90/2001 care le interzice condamnaților să facă parte din Guvern. „E cea mai grea soluţie pe care am...
21 martie, 2017
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a refuzat marți cererea de demisie a procurorului Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, după ce Inspecția Judiciară (IJ), a constatat că acesta a încălcat legea. El ar fi comis o abatere disciplinară...
21 martie, 2017
UE a anulat summitul de pe 6 aprilie, urmând ca prima reuniune a liderilor din țările membre ale UE în vederea definirii poziției în negocierile cu Londra să aibă loc pe 29 aprilie (între cele două tururi ale...
21 martie, 2017
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut marți Comisiei juridice a Senatului amânarea discuțiilor privind proiectul legii de grațiere, până când vor fi elaborate celelalte soluții necesare rezolvării supraaglomerării din penitenciare. Comisia juridică a Senatului a reluat marți discutarea...
21 martie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: