luni

22 iulie, 2024

mobi

Plenul Senatului a respins, marţi, solicitarea ANI privind încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic,...
30 octombrie, 2012
Realizatorul TV Dan Diaconescu candidează la alegerile parlamentare din 9 decembrie împotriva premierului social-democrat Victor Ponta, într-un colegiu de deputaţi din judeţul Gorj, a informat marţi România TV. Diaconescu îşi va depune candidatura din partea PP-DD în Colegiul...
30 octombrie, 2012
Suprataxarea bogaţilor, creşterea impozitelor şi a asistenţei sociale nu sunt soluţii pentru că nu reduc inegalităţile şi afectează economiile. Mai degrabă este nevoie de o agendă progresistă care să combată monopolurile, de o reformă a legislaţiei muncii, de...
30 octombrie, 2012
Unii comentatori vorbesc despre ratarea tintei de aderare la zona euro (in 2015) pornind de la o declaratie a unui oficial al BNR. In fond, ce a spus Valentin Lazea, economist sef al bancii centrale a Romaniei, era...
30 octombrie, 2012
(Micul îndreptar geografic cu privire la ARD se află aici. Cel care are ca subiect USL se află aici). Analizând rezultatele alegerilor din 2008, mulţi oameni cred că sistemul defavorizează partidul aflat pe locul unu ca voturi la...
30 octombrie, 2012
Senatorii reuniţi în plen au respins, marţi, prin vot secret, încetarea mandatului senatorului liberal Mircea Diaconu, găsit în stare de incompatibilitate de ctre Agenţia Naţională de Integritate, conformată de justiţie. 32 de senatori au votat împotriva încetării mandatului...
30 octombrie, 2012
Revista elenă Hot Doc a publicat o listă cu numele a 2.059 persoane suspectate de evaziune fiscală, printre care se numără şi mai mulţi oficiali, decizie care ar putea amplifica tensiunea socială şi care a dus deja la...
29 octombrie, 2012
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu demisionează din funcţia de membru al Consiliului de conducere al ICR, menţionând că a luat această decizie din convingerea că Preşedinţia României nu poate să fie părtaşă la „actuala derivă” a reprezentării internaţionale a...
29 octombrie, 2012
BNR şi Ministerul Finanţelor vor avea un vârf de plată al datoriei externe în următorii doi ani, de 13 miliarde euro, iar, fără o mai bună absorbţie a fondurilor UE sau reforme care să atragă investiţiile străine, rezervele...
29 octombrie, 2012
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi-a propus să lanseze la privatizare 50 de societăţi comerciale la care deţine pachete majoritare şi minoritare de acţiuni, în anul 2013, potrivit unui comunicat transmis luni de instituţie și citat de...
29 octombrie, 2012
Comisia Europeană va emite în ianuarie 2013 raportul suplimentar în Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie pentru România, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, într-o conferinţă de presă – transmite AGERPRES. „E prematur să...
29 octombrie, 2012
Cetăţenii români care călătoresc în străinătate în ţări cu riscuri pentru securitatea sau siguranţa lor fizică ar putea fi alertaţi prin SMS privind riscurile la care se expun, cu ajutorul unui serviciu lansat, luni, la MAE, în prezenţa...
29 octombrie, 2012
Nu mai puțin de 18 președinți de secții de votare de la referendumul din iulie au fost puși sub acuzare de către procurori, informează Parchetul de pe lândă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit unui comunicat al...
29 octombrie, 2012
Unul din martorii-cheie în ancheta asupra cauzelor prăbuşirii aeronavei Tu-154 lângă Smolensk (vestul Rusiei), care a costat viaţa a 96 de cetăţeni polonezi, între care preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa Maria, precum şi peste 80 de oficiali...
29 octombrie, 2012
Şeful Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi (foto), susţine ideea Germaniei a unei intervenţii europene în proiectele de buget naţionale ale ţărilor comunitare – scrie AFP citată de MEDIAFAX. „Susţin pe deplin această idee propusă de ministrul german...
29 octombrie, 2012
In Romania, cei mai multi dintre angajati primesc salarii nete ce nu depasesc 1,5-2 euro pe ora, insa diferenta dintre suma neta primita de un salariat pentru munca prestata, si costul total cu forta de munca este extrem...
29 octombrie, 2012
Plata TVA la încasarea facturii este o măsură cerută intens de mediul de afaceri în ultimii ani ca soluție pentru scăderea blocajului financiar. Astfel, dacă TVA ar deveni exigibil atunci când factura emisă este încasată, companiile nu ar...
29 octombrie, 2012
Ucrainienii au votat,duminică, în alegerile legislative, urmărite cu atenţie de europeni şi americani, alegeri monitorizate de peste 3.500 de observatori, dintrre care 600 ai OSCE, relatează BBC. Potrivit rezultatelor exit-poll-urilor, partidul preşedintelui Viktor Ianukovici, Partidul Regiunilor, a câştigat...
29 octombrie, 2012
Un jurnalist grec, editor al revistei Hot Doc, Costas Vaxevanis (foto) , a fost arestat şi apoi eliberat pe perioada desfăşurării procesului, după ce a apărut în faţa unui procuror. El va fi judecat pentru că a publicat...
29 octombrie, 2012
Guvernele ţărilor UE vor dezbate propunerea de reducere a bugetului cu cel puţin 50 de miliarde de euro, în această săptămână, ca punct de pornire pentru negocierile ce vizează bugetul pe termen lung, de 1 trilion de euro,...
29 octombrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: