In Romania, cei mai multi dintre angajati primesc salarii nete ce nu depasesc 1,5-2 euro pe ora, insa diferenta dintre suma neta primita de un salariat pentru munca prestata, si costul total cu forta de munca este extrem de mare – scrie Cristian Orgonaș pe blogul BusinessDay.
Iata cum se formeaza acest cost total, si cu cat vand angajatorii ora de munca efectiv lucrata:
– impozitul pe salariu si contributiile la diversele bugete de asigurari majoreaza cu aproximativ 80% costurile initiale cu forta de munca;
– salariatul are o luna de concediu in care nu lucreaza, dar pentru care este platit. In plus, majoritatea salariatilor primesc anual cel putin inca un salariu sub forma de prime si bonusuri (inclusiv al 13-lea salariu), astfel incat, angajatorul plateste anual 13 salarii, insa angajatul nu lucreaza decat 11 luni. Practic, salariile, primele si bonusurile platite pentru perioada in care angajatul nu lucreaza determina o crestere cu cel putin 20% a costului orei de munca efectiv lucrate.
– sarbatorile legale, concediile medicale si zilele libere acordate angajatilor cu ocazia diverselor evenimente care au loc in familie (nastere, deces, casatorie etc) reprezinta tot zile platite, desi angajatul nu lucreaza. De aici rezulta o crestere cu inca 20% a costului orei de munca efectiv lucrate.
– angajatul se afla la locul de munca 8 ore pe zi (multe dintre companiile de productie iau in calcul 7,5 ore), insa el nu este direct productiv decat 75-80% din timp, restul de 20-25% fiind timp neproductiv. Acest timp neproductiv poate insemna pauza de tigara si/sau cafea, prestarea unor activitati care nu sunt direct productive, oprirea liniei de productie din diverse motive etc. In Romania, angajatorii care au o eficienta de 80% se afla deja peste medie, in tarile dezvoltate, media fiind de 90%. Acest timp neproductiv creste costul orei de munca efectiv lucrate cu inca 20-30%.
Pe scurt: teoretic, angajatul lucreaza 12 luni pe an, insa practic nu lucreaza decat 7-8 luni, restul de 4-5 luni fiind timp neproductiv. In cazul firmelor de productie care au o productivitate foarte redusa, timpul neproductiv poate ajunge la 6 luni pe an.
– formarea profesionala, transportul angajatilor, precum si alte costuri (overtime, deplasari, telefoane, calculatoare, etc) majoreaza costul orei de munca efectiv lucrate cu cel putin inca 25-30%.
Acum, daca pornim de la un salariu net de 1,5-2 euro pe ora si adaugam 80% contributii la buget, 20% concediu, prime si bonusuri, 20% sarbatori legale si alte zile libere, 20-30% pierderea de eficienta, 25-30% alte costuri si mai adaugam si profitul ajungem la un pret pe ora efectiv lucrata de circa 6-8 euro in cazul angajatilor direct productivi (blue-collar workers, respectiv persoanele care lucreaza pe baza unui plan de productie), insa sunt companii care solicita si mai mult, pretul fiind direct influentat de complexitatea muncii prestate. Pentru comparatie, companiile din Ungaria solicita 8-10 euro, cele din Cehia 10-12 euro, iar cele din Germania 25-30 euro.
Mai departe, cu cat gradul de calificare al angajatilor creste, cu atat creste si pretul orei de munca: in Romania, ora de munca prestata de un tehnician este vanduta cu 14-16 euro/ora, iar cea prestata de un inginer cu 30 euro/ora, sau chiar mai mult.
Dupa cum se poate observa, exista diferente uriase intre salariul net si costurile reale pe care un angajator roman le are cu forta de munca, acestea din urma fiind de 3-4 ori mai mari decat suma neta cu care un angajat este platit.
Este adevarat ca, si in alte tari, angajatii primesc concediu, prime si bonusuri, insa uneori, suprataxarea si lipsa de eficienta a companiilor romanesti anuleaza avantajul salariilor mici.
Urmărește-ne pe Google News
