cursdeguvernare

luni

7 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

mobi

Diplomatul Mihnea Constantinescu a murit sâmbătă noapte într-un spital din Nisa în vârstă de 57 de ani, potrivit News.ro. „Este o veste rea pentru corpul diplomatic românesc. Mihnea Constantinescu a fost unul din cei mai respectați ambasadori, un...
18 noiembrie, 2018
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe (FNSF) a reacționat vehement la anunțul făcut la începutul săptămânii de către ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, potrivit căruia 4.000 de posturi de funcționari, majoritatea de la Fisc, urmează să fie restructurate....
18 noiembrie, 2018
România insistă să rămână pe penultimul loc între țările membre ale Uniunii Europene din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ( C&D) în anul 2017, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un procentaj de doar 0,5% din PIB, în uşoară...
18 noiembrie, 2018
Peste 9.000 din cei aproximativ 11.000 de deţinuţi eliberaţi în primele 10 luni ale anului au ieșit din închisoare în baza Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu. Pe de altă parte, peste 8.800 de persoane au ajuns în...
18 noiembrie, 2018
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută al României la „BBB minus”, ca și perspectiva asociată stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Fitch își explică...
18 noiembrie, 2018
Cilindrul din aliaj de platină şi iridiu denumit Prototipul Internaţional al Kilogramului, care este încă din 1889 etalonul unităţii de măsură pentru masă, a fost înlocuit, cu o formulă ştiinţifică. Reprezentanţi din peste 50 de ţări reuniţi la Versailles,...
18 noiembrie, 2018
Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei a pronunțat vineri primele sentințe în cazul acțiunilor violente ale provocatorilor care au încercat să deturneze protestul pașnic din luna februarie 2017, împotriva OUG 13, cel dintâi act de modificare a legilor justiției....
16 noiembrie, 2018
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educaţiei, în contextul în care expira termenul de interimat la minister al Rovanei Plumb, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Ecaterina Andronescu a fost votată în unanimitate, în...
16 noiembrie, 2018
Rata anuală a inflației pe octombrie din România (4,2%) a fost a doua cea mai mare din Uniunea Europeană, după cea a Estoniei (4,5%), potrivit datelor Eurostat, publicate vineri. După România urmează Ungaria (3,9%) și Bulgaria (3,6). Cele...
16 noiembrie, 2018
Cheltuielile de cercetare – dezvoltare din România au fost mici anul trecut (0,50% din PIB) şi majoritatea s-au dus pe salarii şi pe „materiale”, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Din cheltuielile totale de...
16 noiembrie, 2018
Rezerva Federală (Fed), sub presiunea unei Case Albe critice, va efectua în următorul an o revizuire aprofundată cu privire la modul în care „îndrumă” economia americană, în ciuda faptului că banca centrală a Statelor Unite a reuşit să...
16 noiembrie, 2018
Fostul premier Victor Ponta a prezentat vineri pe pagina sa de facebook un document din care rezultă că Ordonanța de Urgență prin care s-a reglementat, în ședința de guvern de joi, cadrul general de înființare a unui Fond...
16 noiembrie, 2018
Politicile publice privind piața muncii suferă de lipsă de coordonare și vizează doar soluții pe termen scurt, spune Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat emis vineri. FIC are trei nemulţumiri precise, potrivit documentului: decizia privind majoarea salariului minim nu...
16 noiembrie, 2018
Proiectul de buget al Italiei pe 2019 deviază „semnificativ” de la angajamente şi declanşarea procedurii de deficit excesiv „ar fi justificată”, potrivit lui Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene (foto). Este prima reacţie a Comisiei Europene (CE) după ce,...
16 noiembrie, 2018
Guvernul a adoptat joi ordonanța care stabilește cadrul general de înființare a unui Fond Suveran. Ulterior, după ce vor avea loc noi discuții și cu partenerii de coaliție de la ALDE, social-democrații vor impune și un proiect de...
15 noiembrie, 2018
Numărul roboţilor din industria românească a crescut până la 18 roboți pentru fiecare 10.000 de angajaţi (în 2017), potrivit raportului pe 2018 al Federației Internaționale de Robotică (IFR). Față de precedentul raport, numărul de roboți din România a...
15 noiembrie, 2018
„Brexit este în primul rând despre oameni. Este vorba despre drepturile cetăţenilor noștri, despre păstrarea păcii fragile din Irlanda de Nord şi protejarea locurilor de muncă afectate de plecarea Regatului Unit”, a declarat joi preşedintele Parlamentului European, Antonio...
15 noiembrie, 2018
Consiliul Concurenţei analizează ideea de a propune acordarea unor garanţii de stat pentru a facilita refinanţarea creditelor populaţiei, în cazurile în care valoarea proprietăţilor a scăzut, a anunțat joi preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. El a precizat că ideea...
15 noiembrie, 2018
Statul cere dividende tot mai mari din rezerve și rezultatele reportate anterioare de Romgaz și Transgaz, chiar dacă profiturile lor pe primele 9 luni din 2018, au scăzut semnificativ față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele două...
15 noiembrie, 2018
Nivelul preţurilor din România s-a situat anul trecut la 48% din media UE din perspectiva consumului individual efectiv (abreviat AIC în lb. engleză), potrivit datelor publicate de Eurostat. Ne-am plasat, astfel, pe penultimul loc, înaintea Bulgariei (44%) şi...
15 noiembrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: