sâmbătă

20 aprilie, 2024

15 noiembrie, 2018

Guvernul a adoptat joi ordonanța care stabilește cadrul general de înființare a unui Fond Suveran.

Ulterior, după ce vor avea loc noi discuții și cu partenerii de coaliție de la ALDE, social-democrații vor impune și un proiect de hotărâre de guvern de înființare propriu-zisă a celebrului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, una dintre prioritățile trecute în programul de guvernare creionat de Darius Vâlcov.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat la debutul reuniunii de la Palatul Victoria că este nevoie de acest ”instrument financiar pentru susţinerea dezvoltării economice a României”.

Eugen Teodorovici: Fondul va putea vinde, pe Bursă, companiile din portofoliu


Ministrul de finanțe a dat joi explicații asupra faptului că firmele din Fondul Suveran vor putea fi listate și vândute prin Bursă în proporție de peste 51%. Statul va avea doar doi reprezentanți din nouă în conducerea Fondului iar guvernanța acestuia se va face prin OUG a guvernanței corporative.

Principalele precizări făcute de ministrul de Finanțe:

  • Scopul Fondului nu e privatizarea companiilor. Fondul va fi activ la participări în PPP și va ajuta la finanțarea start-up-urilor, creșterea competitivității companiilor, crearea locurilor de muncă, dezvoltarea capitalui uman, etc.
  • Vor fi respectate prevederile OUG 109 privind guvernanța corporativă a companiilor.
  • Se vor putea vinde prin listare peste 51% din capitalul firmelor, fără limită superioară căci aceasta este practica în cazul altor fonduri și pentru a demonstra autorităților UE că nu există limite bicrocratice puse de stat.
  • Care sunt companiile ce vor intra în Fond se va stabili săptămâna viitoare. Statul avea doar doi reprezentanți din cei 9 în conducerea Fondului Suveran.
  • Viorica Dăncilă a subliniat că vor fi puse în aplicare proiecte inclusiv prin parteneriat public-privat.

„Un astfel de model de dezvoltare, aplicat cu succes în alte ţări, aduce beneficii pe mai multe planuri, prin investiţii profitabile şi susţinerea unor proiecte în domenii prioritare. Prin înfiinţarea fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii se are în vedere crearea unor vehicule de investiții financiare sau de intermediere financiară, de acţiuni sau participaţii în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din România, care pe de o parte să aibă un rol multiplicator în economie, pentru o dezvoltare sustenabilă, şi, pe de altă parte, să catalizeze, să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real şi, în același timp, către proiecte profitabile. Prin activitatea fondului vor fi susţinute domenii şi activităţi de dezvoltare cum ar fi: finanţarea companiilor româneşti de importanţă strategică, investiţii în industrie, investiţii în proiecte de infrastructură, creşterea competitivităţii economiei româneşti, urmărirea strategiei energetice, pieţele de capital. Sunt proiecte de anvergură, pe care le putem dezvolta împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-privat, aşa cum ne-am angajat prin programul de guvernare”, a declarat joi Viorica Dăncilă.

Marți, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, declara că proiectul de ordonanță de urgență privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții a primit toate avizele necesare. Acesta a precizat că după adoptarea OUG vor avea loc noi discuţii în coaliţie, cu ALDE, privind lista companiilor care vor intra în Fondul suveran.


Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică, pe 10 noiembrie, proiectul-cadru pentru înfiinţarea de fonduri suverane, invocând „o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea, după discuţii de câteva ore cu liderii ALDE, anunța pe 3 noiembrie că ordonanţa de înfiinţare a Fondului Suvern ”va fi adoptată în prima şedinţă de Guvern”.

În luna iulie, Curtea Constituţională a admis toate sesizările formulate de opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, lucrată în Parlament, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern.

Proiectul aprobat de Parlament indica faptul că 33 de mari companii de stat și un aport de capital de 9 miliarde de lei urmează să fie gestionate de o instituție ai cărei conducători vor fi numiți de către guvern.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: