Șefa FMI, Christine Lagarde, trimisă în judecată în dosarul Bernard Tapie
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, va apărea în fața unei instanțe franceze într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care

Aqua Queen, una dintre cele cinci firme îmbuteliatoare de apă care au fost amendate la începutul lunii martie de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a cerut Oficiului Judeţean de Cadastru să-i radieze pe soții Carmen și Klaus Iohannis din cartea funciară, după ce
Curtea de Apel Craiova a suspendat falimentul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) până la judecarea apelul depus de împotriva deciziei de intrare în faliment
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, ar urma să fie trimisă în judecată pentru rolul pe care l-a jucat în afacerea Tapie-Credit Lyonnais, în anul
La cel de-al doilea termen al procesului în care Victor Ponta și Dan Șova sunt judecați pentru fapte de corupție în Dosarul Turceni – Rovinari,
Compania LukOil a contestat în justiţie, marţi, măsurile asiguratorii dispuse de autorităţile române. „Acuzaţiile (formulate de procurorii români – n.red.) sunt absolut nefondate. Rafinăria este
Curtea de Apel București a decis că Vemurafenibum, medicament folosit pentru tratarea melanomului malign, trebuie inclus pe lista de medicamente compensate. Această decizie este a
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi joi în judecată de
Ministerul pentru Societatea Informațională a cerut în instanță, la finalul lunii decembrie 2014, suspendarea plății a 100 milioane de lei pentru licențe Microsoft, suma reprezentând
Strategia bugetară a guvernului prevede pentru anul în curs „asigurarea sumelor aferente plăţii tranşei de 25% din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de Papahagi, Neamţu şi Ofiţeru în cazul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale
Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a
Patru ONG-uri cer magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti anularea acordurilor în baza cărora compania Chevron a primit dreptul de explorare a gazelor de
Procurorii au cerut ICCJ preschimbarea primului termen de judecare a Dosarului fraudelor la referendum, în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat alături de alte 74
Dosarul referendumului, în care este acuzat și vicepremierul Liviu Dragnea, alături de alte 74 de persoane, a fost trimis în instanță de către Direcția Națională
Directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, a dezmințit, miercuri, într-un comunicat, declarațiile atribuite lui de către o publicație canadiană, potrivit cărora compania intenționează să
Fostul primar al Craiovei, senatorul Antonie Solomon, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare, pentru luare de mită, a decis joi Înalta
Persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme ar putea fi obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective, potrivit proiectului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, să amâne până pe 12 iulie pronunțarea în privința ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, trimis în