vineri

12 aprilie, 2024

14 februarie, 2014

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la cerererea unor intanțele româneşti.

Decizia CJUE este obligatorie şi se aplică tuturor litigiilor aflate pe fond.

Răzvan Horațiu Radu, subsecretar de stat în Mi isterul Afacerilor Externe a explicat pentru cursdeguvernare.ro: ”Reclamanţii din acţiunile principale aflate pe rolul instanțelor interne au înmatriculat în România autovehicule de ocazie cumpărate din Germania. În vederea înmatriculărilor, reclamanţii au plătit taxa pe poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012. Ulterior, aceştia au formulat acţiuni în instanţă solicitând restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă pe poluare.


Problema juridică pe care instanțele naționale au supus-o atenției CJUE privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a reglementării naționale, care prevede perceperea unei taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule de ocazie cu ocazia primei înmatriculări în România, în condiţiile în care perceperea şi plata aceleiaşi taxe în cazul autoturismelor de ocazie de pe piaţa internă, similare ca vechime, stare tehnică şi rulaj, cu ocazia primului lor transfer de proprietate, au fost suspendate ulterior printr-un act normativ cu putere de lege”, a spus subsecretarul de stat Răzvan Horațiu Radu.

Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a fost pronuțată în două cauze cu autovehicule second-hand cumpărate din Germania și înmatriculate în România.

În primul caz, o persoană a plătit în ianuarie 2012 o taxă de poluare în valoare de 2.737 de lei, potrivit Legii 9/2012, după care a cerut imediat restituirea sumei, pentru că ea contravine dreptului Uniunii. Autovehiculul respectiiv era fabricat în 1999, dar respecta norma de poluare Euro 3.

Instanţa a decis să suspende cauza şi să întrebe CJUE dacă Legea 9/2012 contravine Articolului 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE).


În al doilea caz era vorba tot despre un autoturism adus din Germania, dar dosarul s-a judecat la altă instanță.

CJUE a stabilit 3 februarie pe că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea naţională în discuţie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulaţie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională”.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE.

CJUE a decis însă că guvernul român a menţinut în vigoare o reglementare naţională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 în Hotărârea Tatu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: