inovatie

Bruxelles lucrează la înființarea un club de investitori „de încredere” în tehnologie, care să sprijine eforturile Uniunii Europene de a finanța mai multe inițiative inovative, dar cu risc ridicat, potrivit Politico. Din 2021, executivul UE și-a propus să...
18 septembrie, 2024
Sistemul financiar subdezvoltat al UE este o barieră în calea creării și extinderii companiilor sale inovatoare, dar și în calea finanțării investițiilor de natură să-i asigure competitivitatea, se arată în raportul Draghi, care propune o serie de măsuri...
11 septembrie, 2024
Patru noi programe guvernamentale, destinate antreprenorilor din agricultură, industrie, construcţii şi inovaţie au fost lansate joi. Acestea vor fi implementate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), potrivit unui comunicat transmis de...
27 ianuarie, 2022
Capital României ocupă locul 7 din 25 de oraşe europene din perspectiva oportunităţilor care există în zona de tehnologie şi startup-uri, reiese din clasamentul Tech Cities of the Future, realizat de fDi, divizie a Financial Times, şi compania...
6 iulie, 2020
Vehiculele electrice vor putea fi încărcate complet în doar 10 minute, grație unei baterii descoperite de cercetători de la Penn State University, scrie Newscientist. Inovația va stimula achiziționarea de mașini electrice, problema încărcării complicând deplasările pe distanțe lungi....
31 octombrie, 2019
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) va înființa un hub de inovații prin care băncile centrale membre să coopereze pentru a găsi soluţii ca să facă faţă schimbărilor tehnologice rapide pe piața serviciilor financiare (fintech), precum și ofensivei coloșilor IT,...
1 iulie, 2019
România a obținut un scor de 57,06 puncte în calculele care au produs topul global Bloomberg Innovation Index pe 2017 și s-a situat pe locul 38 din cele 50 de poziții ale clasamentului economiilor inovative. Țara noastră a...
17 ianuarie, 2017
România este potrivită pentru investiții strategice în inovație, domeniile prioritare fiind în acest moment IT-ul și în medicina, este de părere secretarul de stat Manuel Costescu, șeful Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat. Secretarul de stat crede...
23 iunie, 2016
România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică, unul axat pe inovație și competitivitate, iar sistemul de învățământ trebuie să se adapteze noii reale a mediului de afaceri, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis. Declarațiile au...
22 iunie, 2016
Inventatorul Corneliu Birtok Băneasă va prezenta la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva de anul anul acesta un dispozitiv de reducere, în perioada de vară, a consumului de carburant al autovehiculelor și a noxelor emise de acestea....
13 aprilie, 2016
Inovaţia în întreprinderile din România a înregistrat un declin în perioada 2010-2012, comparativ cu perioada 2008-2010, conform unei statistici INS, dată publicităţii vineri. Studiul relevă că, în perioada cercetată, doar 4 din 10 întreprinderi mari şi 2 din...
14 februarie, 2014
România ocupă locul 76 în clasamentul mondial al competitivității, iar compararea ei cu statele vecine, din perspectiva acestui clasament, arată clar de ce investitorii străini preferă Bulgaria, în pofida faptului că avem o piață de 20 de milioane...
14 noiembrie, 2013

Studiu INS: Declin al inovației

Inovaţia în întreprinderile din România a înregistrat un declin în perioada 2010-2012, comparativ cu perioada 2008-2010, conform unei statistici INS, dată publicităţii vineri. Studiul relevă

Studiu INS: Declin al inovației

Inovaţia în întreprinderile din România a înregistrat un declin în perioada 2010-2012, comparativ cu perioada 2008-2010, conform unei statistici INS, dată publicităţii vineri. Studiul relevă

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: