marți

19 martie, 2024

formare profesionala

Profesorii cu o vechime de cel puțin 30 de ani ar putea primi la pensionare șase salarii medii brute, adică aproape 30.000 de lei, conform unui proiect înregistrat de 39 de parlamentari PSD și patru neafiliați. Inițiativa pare...
28 octombrie, 2019
Aproximativ 85.000 de profesori sunt absolvenți ai unor programe de învățământ superior la distanță (ID), a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la o întâlnire cu inspectorii școlari din județul Caraș – Severin. Procentul reprezintă peste o treime din...
29 mai, 2019
Aproape o treime din totalul angajaților europeni au participat în 2016 la cursuri, formale sau informale, pentru îmbunătățirea abilităților, competențelor și calificărilor profesionale, portivit datelor Eurostat publicate luni. Cele mai mici procente de participare la astfel de cursuri...
5 martie, 2018
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a pus în dezbatere, miercuri, ghidul solicitantului „Formarea personalului implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate”. El este destinat celor care doresc să aplice la apelul pentru formarea personalului medical implicat în programe naționale...
2 septembrie, 2016
Una dintre cele mai mari probleme când vine vorba de construirea unei afaceri de succes este lipsa resursei umane de calitate. Din păcate avem foarte mulți absolvenți de studii superioare dar, cu toate acestea, sunt prea puțini cei...
14 noiembrie, 2013
În pofida unor deficiențe discutate pe larg referitor la procesul de învățământ și de adecvare la cerințele din activitatea curentă, ceea ce ne penalizează nu este atât capacitatea forței de muncă, ci integrarea profesională eficientă și mobilitatea necesară...
21 octombrie, 2013
In Romania, cei mai multi dintre angajati primesc salarii nete ce nu depasesc 1,5-2 euro pe ora, insa diferenta dintre suma neta primita de un salariat pentru munca prestata, si costul total cu forta de munca este extrem...
29 octombrie, 2012
Germania sprijină România în reforma sistemului de formare profesională, a precizat luni Ministerul german de Externe, în urma unei întrevederi pe care a avut-o la Berlin ministrul neamț de externe Guido Westerwelle cu omologul său român, Cristian Diaconescu....
16 aprilie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: