Germania sprijină România în reforma sistemului de formare profesională, a precizat luni Ministerul german de Externe, în urma unei întrevederi pe care a avut-o la Berlin ministrul neamț de externe Guido Westerwelle cu omologul său român, Cristian Diaconescu.
”Germania sprijină România în reformele sale, cum ar fi reforma sistemului de formare profesională”, a informat MAE German.
De asememenea, oficialul german a salutat intenția României de ratificare rapidă a Tratatului european de guvernanță fiscală și și-a exprimat aprecierea pentru ”reformele structurale ambiționase” implementate de Guvernul de la București, a menționat sursa citată.
”Westerwelle a salutat intenţia României de a ratifica reopede Pactul european fiscal. Această declaraţie clară va întări încrederea în stabilitatea din România”, a precizat Ministerul geman al afacerilor externe.
La rândul său, ministrul român al afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a reiterat determinarea guvernului român de a asigura un climat favorabil pentru investitorii străini şi a invitat partea germană să îşi sporească prezenţa investiţională în România, cu precădere în sectoarele energetic, bancar, infrastructură, dezvoltare regională, se arată într-un comunicat transmis de MAE român.
De asemenea, șeful diplomaţiei române i-a mulțumit omologului său german pentru sprijinul acordat României la aderarea la zona Schengen și și-a exprimat speranța că Bucureștiul va fi admis în luna septembrie în zona euorpeană de liberă circulație,
”Doresc să mulţumesc ministrului Westerwelle pentru sprijinul şi abordarea constructivă a Germaniei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen. Am explicat faptul că suntem pregătiţi să asigurăm securitatea graniţelor externe ale UE, aşa cum a fost confirmat şi la Consiliul din iunie 2011, astfel că îmi exprim speranţa că statele care încă au unele rezerve faţă de aderarea României la spaţiul Schengen vor fi de acord cu o decizie de aderare în septembrie 2012”, a declarat Diaconescu.
În privința evoluțiilor din Afganistan, cei doi miniștri și-au exprimat susținerea pentru transferul total de responsabilitate privind securitatea acestei țări către autoritățile afgane, până la finalul anului 2014, a mai arătat MAE german.
Tot sub aspect internațional, partea română și cea germană s-au exprimat în favoarea planulului Kofi Annan în Siria.
La sfârşitul anului 2011, volumul schimburilor bilaterale cu R.F. Germania a depăşit 17 miliarde euro, înregistrând o creştere cu 25% faţă de anul precedent.