miercuri

6 iulie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

21 octombrie, 2013

cursdeguvernare.ro derulează, în 10 episoade, proiectul editorial despre competitivitatea României. Asemenea proiectului despre ”Cum ieșim din lumea a doua”, vom explica în ce constă competitivitatea unei țări și care sunt problemele specifice pe care România le are pe fiecare din cei 12 piloni după care se socotește, la nivel mondial, acest indicator. (REDACȚIA)

Educația secundară și pregătirea profesională continuă pe parcursul vieții ne plasează pe locul 59 în lume din 148 de țări analizate. Mai bine decât media sintetizată de locul 76 pe plan mondial (rezultată din toate aspectele competitivității) dar, foarte interesant, mult mai bine decât locul 110 pe care ne aflăm la eficiența pieței muncii.

Cu alte cuvinte, în pofida unor deficiențe discutate pe larg referitor la procesul de învățământ și de adecvare la cerințele din activitatea curentă, ceea ce ne penalizează nu este atât capacitatea forței de muncă, ci integrarea profesională eficientă și mobilitatea necesară pentru a ne plia pe ciclurile economice și cererea din piață.


Lucrătorii care au primit o educație primară minimală pot efectua în bune condiții doar lucru manual și se adaptează mult mai greu la procesele de producție cu tehnologie avansată. De aceea, ei contribuie foarte puțin sau deloc la procesul de inovare continuă, fiind chiar o povară pentru trecerea la sisteme mai eficiente de lucru.

Educația deficitară, în general, devine un factor care limitează dezvoltarea mediului de afaceri și împiedică integrarea întreprinderilor naționale în lanțurile de producție ale produselor cu grad ridicat de sofisticare și intensive în valoare. Din păcate, efectele investițiilor insuficiente în educație se văd pe termen mediu și lung, iar oportunitățile de afaceri nu așteaptă, de obicei, formarea profesională necesară.

De aceea, politica guvernamentală de alocări mai mici în educație, cu redirecționarea de resurse spre zonele critice pentru moment, în ideea de a reduce deficitele fiscale și povara datoriei publice, este contraproductivă pe un orizont de timp mai lung. Când efectele negative vor reclama un efort financiar și mai susținut.

Fiind pornită de la un nivel de trai sub jumătate din cel occidental și mai redus față de colegele UE din regiune, România nu poate spera mare lucru nici măcar de la imigranții care să asigure forța de muncă de calificarea necesară ( procedeu cu care multe state vestice compensează disfuncțiile din sistemele publice de învățămînt), aceștia având posibilități mai bune de dezvoltare personală în altă parte.


De altfel, educația superioară de calitate și formarea profesională continuă pe parcursul vieții (spre deosebire de generațiile anterioare, profesia și locul de muncă se pot schimba mult mai des) sunt esențiale pentru economiile care vor să acceadă și să se dezvolte pe baza unor procese cu valoare adăugată ridicată.

Procesul de globalizare reclamă în prezent dezvoltarea la nivel național a unor instituții care să formeze specialiști capabili să îndeplinească sarcini complexe și să se adapteze rapid la schimbările din mediul tehnologic și la evoluțiile din piață. Nu în ultimul rând, ar trebui să acordăm o atenție mai mare pregătirii personalului, dincolo de obiective cu caracter mai degrabă formal.

Din păcate, România se plasează pe ultimul loc în rândul țărilor UE atât la nivelul cheltuielilor publice pentru învâțământ raportate la PIB, cât și la cele private precum și la suma ce revine pe un elev sau student calculată în termeni care țin cont de nivelul relativ al prețurilor ( pps, din motive de comparabilitate; altminteri suma în expresie absolută în euro ar fi și mai mică) :

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Din datele Eurostat se poate observa justețea cererii de alocare a 6% din PIB pentru învățămînt din fonduri publice, cotă uzuală în majoritatea țărilor europene.

Cheltuielile sunt chiar mai mare în țările nordice, ceea ce se vede în nivelul lor de dezvoltare. De remarcat și procentajul extrem de scăzut la noi al cheltuielilor private pentru învățământ în PIB (doar 0,11%).

În ceea ce privește rata alfabetizării, România se află pe locul 56 în lume, cu un procentaj de 97,6% din populația adultă (peste o jumătate de milion de români sunt analfabeţi). Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, doar Grecia (cu o rată de 97,1%) şi Portugalia (94,9%) se află în urma României.

La nivelul personalului, activitatea educaţională şi de instruire în sistemul de învăţământ a fost asigurată în anul 2012 de 245,2 mii cadre didactice. Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară în toate nivelurile de educaţie, cu excepţia învăţământului superior, astfel: în învăţământul preşcolar (99,7%), primar şi gimnazial (77,0%), postliceal (74,7%), liceal (68,9%), profesional (52,7%).

De remarcat disproporția dintre ponderile populației din mediul urban și cel rural, aproximativ egale, și cele din instituţiile de învăţământ. În mediul urban, la nivelul anului 2012, îşi desfăşurau activitatea didactică 162,5 mii persoane iar în mediul rural numai 82,7 mii persoane, potrivit datelor oficiale comunicate de INS.

La sfârşitul anului şcolar/universitar 2011-2012 au fost înregistraţi 536,7 mii absolvenţi din toate nivelurile educaţionale. Dintre aceştia, 25,4% au provenit din învăţământul superior, 34,4% din învăţământul gimnazial și 34,9% din învăţământul liceal. Sub 4,5% s-au înregistrat absolvenţii din învăţământul postliceal şi profesional. Cifre care reflectă un deficit de pregătire pe segmentul de calificare medie, specializată și un exces de diplome cu caracter general, care asigură mai greu un loc de muncă.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Populaţia şcolară în sistemul naţional de educaţie a fost de 3734,3 mii copii, elevi şi studenţi înscrişi, reprezentând peste trei sferturi din populaţia de vârstă şcolară (76,2%). Abandonul şcolar este în creştere în România, urcând până la 16% în perioada 2010-2011, după ce cu un an înainte fusese adus la 15%, de la 19% în anul 2008 ( date ale unui studiu în pateneriat cu UNICEF).

Aproximativ 20% din numărul total al copiilor de 3-6 ani nu mergeau la grădiniţă, 8% din numărul copiilor de 7-10 ani nu frecventau şcoala primară iar peste 5% din totalul copiilor de 11-14 ani nu mergeau la gimnaziu, îndeosebi din lipsa resurselor materiale la nivel familial. Ceea ce arată un nivel relativ ridicat de neșcolarizare sau abandon școlar, situații în care nici măcar nu se mai pune problema eficienței sistemului de învățământ.Consecințele asupra productivității muncii și a dezvoltării unui adevărat spirit antreprenorial se vor vedea pe termen lung.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Titlul incitant este compromis de calitatea slaba a analizei pe continut.Aceiasi litanie la capul bolnavei(educatia) cu scopul de a clama nevoia unui 6% din p.i.b din fonduri publice (ca la altii). Care altii ?!!. Ce multi sunt… 6(sase). Si culmea nu sunt metropolele in care ii indemnati pe copii sa plece (din colonie). Analiza este trunchiata si prost directionata. Daca numai ati privi (ce sa mai zic de cercetare) cifrele din coloanele 3 si 4 le-ati corela , prbabil ca ati fi surprinsi de concluziile sintetizate.
    Sau … dintr-o colonie avem nevoie de personal de executie nu de conceptie (ala il formam noi in metropola)

  2. Trebuie ca, prin metode de constientizare, ELITELE SOCIETATII ROMANESTI sa faca SACRIFICII, eforturi cuvenite si meritate (idiferent cata nepricepere poate dovedi clasa poitica submediocra) la nivelul STATULUI sa se elaboreze STRATEGIA NATIONALA de DEZVOLTARE pe termen scurt, mediu si lung din care sa derive apoi si cele SECTORIALE. Numai asa se va dovedi ca instruirea si invatamantul sunt PRIORITATI NATIONALE……altfel vom asista doar la vaicareli…….

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Titlul incitant este compromis de calitatea slaba a analizei pe continut.Aceiasi litanie la capul bolnavei(educatia) cu scopul de a clama nevoia unui 6% din p.i.b din fonduri publice (ca la altii). Care altii ?!!. Ce multi sunt… 6(sase). Si culmea nu sunt metropolele in care ii indemnati pe copii sa plece (din colonie). Analiza este trunchiata si prost directionata. Daca numai ati privi (ce sa mai zic de cercetare) cifrele din coloanele 3 si 4 le-ati corela , prbabil ca ati fi surprinsi de concluziile sintetizate.
    Sau … dintr-o colonie avem nevoie de personal de executie nu de conceptie (ala il formam noi in metropola)

  2. Trebuie ca, prin metode de constientizare, ELITELE SOCIETATII ROMANESTI sa faca SACRIFICII, eforturi cuvenite si meritate (idiferent cata nepricepere poate dovedi clasa poitica submediocra) la nivelul STATULUI sa se elaboreze STRATEGIA NATIONALA de DEZVOLTARE pe termen scurt, mediu si lung din care sa derive apoi si cele SECTORIALE. Numai asa se va dovedi ca instruirea si invatamantul sunt PRIORITATI NATIONALE……altfel vom asista doar la vaicareli…….

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Mult așteptatul pachet de măsuri fiscale, anunțat de coaliția de guvernare în urmă cu câteva luni a intrat oficial pe masa guvernului și a fost pus în transparență....

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: