sâmbătă

27 iulie, 2024

finantare

Parlamentul European a adoptat rezoluția care permite deblocarea programului WiFi4EU de finanțare a înfiinţării de puncte de acces gratuit wifi de către comunităţile locale. Astfel, Comisia Europeană va putea declanșa finanțările care însumează 120 de milioane de euro,...
13 septembrie, 2017
Proiectul legii de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) prevede exceptarea acestuia de la aplicarea legilor accelerării privatizării, care includeau și metoda listării la Bursa de Valori București (BVB) ale unor companii precum Hidroelectrica, Aeroporturi București,...
6 august, 2017
Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania (BT) și CEC Bank au încheiat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMCCA) parteneriate pentru acordarea de credite punte firmelor participante la Programul Start-Up Nation, potrivit Agerpres. Creditele vor...
1 august, 2017
Statele UE afectate de dezastre naturale vor putea activa un mecanism de finanțare special al UE începând din 27, prin care operațiunile de reconstrucție vor beneficia de o rată de co-finanțare excepțională (95%) în cadrul programelor de coeziune,...
28 iulie, 2017
Autostrada Piteşti – Sibiu este unul dintre proiectele care va beneficia de finanţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI, la rândul său aflat în faza de proiect), a spus marţi ministrul Economiei, Mihai Fifor, la prima sa...
11 iulie, 2017
Mai multe condiții dificil de îndeplinit sau improbabile trebuie satisfăcute, astfel încât avansul accelerat al salariului minim pe economie să contribuie la progres economic pe termen mediu și lung, potrivit unui studiu al lui Inacu Guda, președintele Asociației Analiștilor...
6 iulie, 2017
Asociaţiile administratorilor de investiţii din România se grăbesc să remarce susţinerea publică subită a noului guvern faţă de sistemul actual de pensii din România, după ce noul prim ministru şi liderul partidului de guvernămât au infirmat declaraţiile noului ministru...
30 iunie, 2017
În ciuda relaxării fiscale din ultima perioadă, cea mai mare problemă a companiilor româneşti este tot fiscalitatea (ridicată şi imprevizibilă) şi nu accesul la finanţare, potrivit ediţiei din iunie a Sondajului Băncii Naţionale a României (BNR), privind accesul...
29 iunie, 2017
Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale a fost revizuită pentru perioada 2017-2019, ”pentru a fi în concordanță cu indicatorii bugetari prevăzuți în Strategia Fiscal-Bugetară pe termen mediu”, anunță joi Ministerul de Finanțe. Potrivit comunicatului, principalele obiective ale...
22 iunie, 2017
Ministerul Dezvoltării Regionale a anunțat, vineri, debutul etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), despre care premierul Sorin Grindeanu a insinuat că ar fi fost blocat de ordinele liderului PSD Liviu Dragnea. Ministerul Dezvoltării era condus,...
17 iunie, 2017
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, marţi, că în buget nu există finanţare pentru achiziţia de ambulanţe, dar că ar putea fi găsită sursa de finanţare pentru ambulanţe la rectificarea bugetară care va avea loc, probabil, în august, potrivit...
30 mai, 2017
Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană (CE) au ajuns luni seara la un acord politic privind finanţarea iniţiativei WiFi4EU, care sprijină instalarea hot-spoturilor gratuite în pieţele, parcurile, spitalele şi alte spaţii publice din 6.000 până la 8.000...
30 mai, 2017
Prima vizită oficială a președintelui Donald Trump la noul sediu NATO din Bruxelles pare să fi stârnit confuzie în rândul aliaților. Liderii NATO sperau să îl audă pe Donald Trump susținând explicit principiul de bază al Alianței, care...
27 mai, 2017
Guvernul a lărgit semnificativ aria de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), care va putea acorda finanţări directe din fondurile proprii, inclusiv cofinanţări în vederea accesului la fondurile europene. De asemeni FNGCM va putea...
25 mai, 2017
Autoritățile administrației publice locale vor putea finanța activitățile sportive cu maximum 5% din bugetul aprobat, potrivit unei ordonanțe de urgență ce modifică Legea educației fizice și sportului. Modificările aprobate joi au fost elaborate la solicitarea administrațiilor locale, care de...
18 mai, 2017
Guvernul se grăbeşte și construiește Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) astfel încât să dea cât mai repede roade. FSDI va fi construit după „un model românesc bazat pe experienţa celorlalte” și se va concentra mai întâi pe...
3 mai, 2017
Guvernul a aprobat joi alocarea sumei de 30,1 milioane de lei, pentru anii 2017-2018, necesară Ministerului Sănătății pentru implementarea directivelor Uniunii Europene privind băncile de sânge – unitățile de transfuzie din spitale – utilizarea terapeutică a țesuturilor și...
27 aprilie, 2017
Compania românească de tehnologie UiPath a obținut o finanțare record pentru piața românească, de 30 de milioane de dolari, din partea fondului american de investiții Accel Partners, care se numără printre investitorii Facebook sau Dropbox. UiPath a fost...
27 aprilie, 2017
Consorțiul „Universitaria” atrage public atenția asupra unor derapaje cu impact major asupra învățământului superior și cercetării din România și a elaborat o listă de revendicări pe care dorește să o impună ministerelor de resort. Consorțiul „Universitaria” este format din...
24 aprilie, 2017
Comisia Europeană lansează o nouă metodă de finanțare a proiectelor de infrastructură în sectorul transporturilor din Europa. Cererea de propuneri va încerca să combine granturi în valoare totală de 1 miliard euro (Mecanismul pentru interconectarea Europei – Transport)...
8 februarie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: