Coronavirusul / UE își repatriază cetățenii din Wuhan, iar SUA diplomații și familiile lor
Cel puţin 250 de francezi şi peste 100 de cetăţeni ai altor state membre ale UE vor fi repatriaţi în următoarele zile din Wuhan, China,

Coronavirusul Wuhan este mult mai periculos decât se credea, întrucât el poate fi transmis chiar şi înainte de apariția primelor simptome, a avertizat duminică ministrul
Numărul deceselor provocate de noul coronavirus a ajuns vineri la 26, toate în China, dar două dintre ele au fost înregistrate, în premieră, în afara
Autoritățile din China au declarat în carantină încă două orașe, scrie The New York Times. În total, 20 de milioane de oameni erau afectați joi
Autoritățile chineze au decis închiderea tuturor căilor de ieșire din Wuhan, orașul aflat epicentrul ursa epidemiei cu noul coronavirus (denumit 2019-nCoV), pentru a bloca răspândirea
Autoritățile vor achiziționa termoscanere pentru a identifica în aeroporturi pasagerii care intră în țară având febră, este una dintre măsurile discutate miercuri, în prima ședință
Autorităţile chineze au anunţat luni că noul virus care provoacă pneumonie (numit virusul Wuhan, după localitatea unde a fost identificat prima dată, epicentrul epidemiei) s-a
Decizia de extindere a județelor din România în care este restricționat comerțul cu carne de porc, din cauza epidemiei de pestă porcină africană, a fost
Epidemia de rujeolă din Europa va continua să se extindă, dacă nu se iau cât mai urgent măsuri, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Săptămâna viitoare este foarte posibil să fie declarată oficial epidemie de gripă, însă nu vor interveni alte măsuri de prevenire a extinderii acesteia, întrucât deja
Alte 70 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în 16 judeţe şi în Bucureşti, în ultima săptămână, numărul total înregistrat de la începutul epidemiei
Numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 62 de persoane, comparativ cu 25 decese produse în sezonul trecut, informează Institutul Național de Sănătate
România se află pe primul loc în rândul statelor europene cu cele mai multe cazuri de rujeolă înregistrate anul trecut, respectiv 5.562, potrivit ultimei statistici
Şaptezeci de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, aproape jumătate dintre acestea fiind în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ialomiţa, potrivit news.ro.
Autoritățile au decis introducerea în lege a unor amenzi drastice împotriva părinților care refuză să-și vaccineze copiii conform programului național de imunizare. Sancțiunile pornesc de la
18 tineri sunt internaţi, duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov cu suspiciunea de meningită, iar în cazul unuia dintre ei diagnosticul a fost
Regulile privind vaccinarea au devenit tot mai riguroase în Europa, după ce declinul imunizărilor a dus la creșterea numărului de cazuri de rujeolă, varicelă și
Legiuitorii germani vor adopta o lege care va obliga grădinițele de copii să informeze autoritățile dacă părinții nu au prezentat dovada vaccinării copiilor lor. Copii care
Dacă nu sunt vaccinați înaintea înscrierii la școală, în perioada 0 – 6 ani, copiii nu vor fi înregistrați în nicio unitate, a anunțat vineri
Comisia Europeană a avizat cererea României de întrerupere temporară a exporturilor intracomunitare de vaccinuri care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR), a anunțat marți