joi

18 aprilie, 2024

crestere

Inflaţia anuală din Zona euro a crescut brusc de la 1,2% în aprilie 2018 până la 1,9% în mai 2018, potrivit estimării publicate de Eurostat, organismul de statistică la UE. Componenta cu cel mai mare impact în acest...
4 iunie, 2018
Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna martie 2018 a fost de 4.488 lei, cu 8,7% mai mare decât în luna anterioară. Câştigul salarial mediu nominal net s-a majorat în acelaşi ritm şi a ajuns la...
9 mai, 2018
Băncile nu au întârziat să scumpească costul creditării reciproce, după ce Banca Națională a României (BNR) a decis, luni, a treia majorare din acest an a ratei dobânzii de politică monetară, până la 2,50%. Mediile dobânzilor interbancare (indicii ROBOR) au...
8 mai, 2018
Economia României figurează pe locul 16 la nivelul Uniunii Europene şi reprezintă 1,23% din economia UE, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2017 referitor la PIB exprimat în euro (valori nominale). Am depăşit Grecia iar în faţa...
6 mai, 2018
Revenirea economică impresionantă înregistrată de Zona Euro a reprezentat una dintre surprizele plăcute ale anului 2017. Economiști citați de Financial Times sunt îngrijorați însă că în acest an s-ar putea produce o altfel de surpriză. Sondaje privind încrederea...
23 aprilie, 2018
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) anunţă că a încheiat primul trimestru cu o creştere de 12,4% a indicelui BET, principalul indice al pieţei de capital locale care include cele mai tranzacţionate 13 companii, după ce la jumătatea lunii...
15 aprilie, 2018
Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna februarie 2018 a fost de 4.128 lei, cu 0,4% mai mic faţă cel din luna precedentă. Oarecum paradoxal, câştigul salarial mediu nominal net a crescut uşor (+0,1%), până la...
11 aprilie, 2018
Antreprenorii și liderii companiilor private cu capital majoritar românesc sunt neîncrezători în modelul de creștere economică bazat pe consum, pentru că acesta nu le oferă decât o perspectivă pe termen scurt, potrivit Barometrului de iarnă al mediului de...
14 martie, 2018
Inflaţia pe luna februarie 2018 a fost de +0,30%, în scădere pronunţată faţă de luna precedentă (când urcase la 0,78%) şi cea mai mică valoare din ultimele şase luni. Cu toate acestea efectul de bază defavorabil (inflaţia lunară...
13 martie, 2018
Un sondaj publicat luni de cotidianul Bild arată că formațiunea extremistă Alternativa pentru Germania (AfD), islamofobă și anti-UE, se află pe locul doi în preferințele electoratului, devansându-i în premieră pe social – democrați (SPD), scrie The Local.de, preluat...
19 februarie, 2018
Producţia industrială a crescut cu 8,2% ca serie brută în 2017 comparativ cu anul precedent, pe o tendinţă de creştere declanşată în martie 2016. Contribuția decisivă a fost cea a industriei prelucrătoare (+8,9% an/an). Industria extractivă a înregistrat...
12 februarie, 2018
O analiză a PwC dată publicității joi arată că rata anuală de creștere a cheltuielilor pentru apărare va crește cel mai probabil în perioada 2017-2021 în 58 dintre cele 71 de națiuni analizate, pe măsură ce statele trebuie...
18 ianuarie, 2018
Creşterea rapidă a salariilor pune în pericol competitivitatea economică a României şi amplifică deficitul de cont curent, potrivit raportului anual de ţară al agenţiei de evaluare financiară Moody’s, citează News.ro. Moody’s recomandă României să ţină sub control a...
26 noiembrie, 2017
Câştigul salarial mediu nominal net a crescut până la 2.376 de lei în septembrie, cu 13,5% mai mult decât cu un an în urmă, a anunțat marți Institutului Naţional de Statistică (INS). Salariul mediu real a crescut cu...
7 noiembrie, 2017
Majoritatea prognozelor arată că anul 2018 va fi unul cu o creştere solidă. Chiar şi nemţii par mulţumiţi, scrie Bloomberg, publicație preluată de Mediafax. Economiştii Bloomberg anticipează pentru anull viitor rate mari de creștere în toate marile economii:...
4 noiembrie, 2017
Potrivit datelor publicate de Eurostat, veniturile disponibile ale gospodăriilor româneşti au cunoscut după criza din 2008 cea mai mare reducere cu excepţia Greciei şi au atins cel mai scăzut nivel post-criză în 2012, dar au revenit foarte rapid...
31 octombrie, 2017
Creşterea cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a urcat în luna august la cel mai ridicat nivel de la începutul acestui an (15,9% în serie brută – !! – şi...
4 octombrie, 2017
Puterea de cumpărare a salariilor a ajuns în iulie 2017 la pragul de 180% faţă de referinţa stabilită pentru luna octombrie 1990 ( ultima lună de dinaintea liberalizării preţurilor). Pe prima jumătate din anul curent, nivelul mediu a...
1 octombrie, 2017
România s-a situat pe primul loc în UE la creşterea costului muncii în trimestrul doi 2017, la mare distanţă de următoarele state din clasament, cu nu mai puţin de +18,6% pentru întreaga economie, potrivit unui comunicat publicat de...
20 septembrie, 2017
Datele centralizate de INS pentru trimestrul al doilea din 2017 arată pensia medie lunară a crescut cu 8,4% procente față de aceeași perioadă a anului precedent. Valoarea medie a pensiei din sistemul de stat a fost de 1.022...
13 septembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: