Producţia industrială a crescut cu 8,2% ca serie brută în 2017 comparativ cu anul precedent, pe o tendinţă de creştere declanşată în martie 2016.
Contribuția decisivă a fost cea a industriei prelucrătoare (+8,9% an/an). Industria extractivă a înregistrat o creștere de 5,9%), iar producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică rămânând de 1,0%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
De altfel, domeniul extractiv şi cel energetic sunt mai curând stangante în termeni de evoluţie lunară a producţiei. INS precizează că lucrează cu Indicele producţiei industriale (IPI), un indice de volum şi măsoară evoluţia rezultatelor activităţilor cu caracter industrial dintr‐o perioadă faţă de alta.
Creșterile au avut loc „pe fondul impulsului exporturilor și al mix-ului relaxat de politici economice pe plan intern”. Este de aşteptat „consolidarea climatului pozitiv în industria prelucrătoare pe termen scurt, cu perspectiva unei inflexiuni în semestrul II, date fiind maturitatea ciclului postcriză în plan global și rebalansarea politicii economice în România”, potrivit unei note a Băncii Transilvania.
Ultimul trimestru al anului trecut a înregistrat unul dintre cele mari ridicate ritmuri de creștere a producției industriale din ultimii 17 ani.
Volumele au crescut în luna decembrie 2017 faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,9% pe seria brută, respectiv cu 12,2% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.
Creşterea de 7,9% pe seria brută faţă de decembrie 2016 s-a datorat sporurilor de:
- 8,9% în industria prelucrătoare, și de
- 5,5% în industria extractivă.
Producţia energetică („producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”) a scăzut cu 0,8%.
Creşterea de 12,2% pe seria ajustată faţă de decembrie 2016 s-a datorat avansurilor din:
- industria prelucrătoare (+16,6%),
- industria extractivă (+6,1%) și
- industrie energetică (+0,2%).
Faţă de luna precedentă producţia cu 14,1% ca serie brută, dar a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,7%.
Scăderea producţiei industriale pe serie brută a fost generată de declinul industriei prelucrătoare cu 16,3%. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 9%, respectiv cu 2,5%.
Producţia industrială, serie ajustată, a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 3,7%, susţinută de creşterile industriei prelucrătoare (+4,7%), producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,4%) şi industriei extractive (+2,3%).