26 mai, 2019

Rezultatele exit-poll-ulurilor clasează PSD şi PNL la egalitate, urmate la o distanţă foarte scurtă de Alianţa USR-PLUS.

Acestea nu iau în considerare votul din diaspora, unde până la ora 21 au apucat să voteze peste 330.000 de persoane.

Rezultatele exit-poll sunt valabile pentru ora 19,30.


Rezultatele exit-poll:

  • PSD 25,8%
  • PNL 25,8%
  • Alianţa USR-PLUS 23,9%
  • PRO România 5,7%
  • UDMR 5,4%
  • PMP 5,2%
  • ALDE  4,9%
  • altii 3,3%

Sondajul a fost realizat de Curs şi Avangarde, datele fiind valabile la ora 19:30. Marja de eroare este de 2%.

Prezenţa de aproape 50% la alegerile europarlamentare a depăşi de departe prezenţa de la scrutinul anterior pentru Parlamentul European, fiind superioară celei de la alegerile locale şi parlamentare din 2014 şi apropiată de prezenţa de la alegerile prezidenţiale din 2014.

Tabletele antifraudă

Pentru evitarea votului multiplu, în cadrul acestor alegeri s-au folosit tablete pentru introducerea datelor fiecărui votant în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).


Dacă aplicația SIMPV nu a semnalat niciun impediment în exercitarea dreptului de vot sau nu a indicat necesitatea dirijării alegătorului la o altă secție de votare, operatorii au avut obligaţia de a-i informa pe cetăţeni că pot opta pentru a-și exercita dreptul de vot atât la alegerile europarlamentare, cât și pentru referendumul național sau doar pentru unul dintre cele două.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Ora astrală: PNL, Alianța 2020, Pro – ați înțeles aluzia?”)

PSD a acuzat că unii operatori ar fi repetat insistent întrebarea vizavi de votul pentru referendum, deşi alegătorii precizaseră că doresc să voteze doar la europarlamentare. La rândul său, opoziţia a acuzat că unii operatori i-ar fi descurajat pe cetăţeni să voteze pentru referendum.

Diaspora a aşteptat ore în şir pentru a vota

cifre comparatii cu prezidentialele, cu parlamentarele, cu europarlamentarele trecute

Secţiile de vot din diaspora au fost complet depăşite de numărul mare de români care s-au prezentat la scrutin. În ciuda asigurărilor date de autorităţi, potrivit cărora alegerile s-au desfăşurat „normal”, mii de persoane au avut de aşteptat ore în şir.

O coadă de 1,5 kilometri se înregistra la secția de votare de la Ambasada României de la Oslo din Norvegia, la ora 16:00.

După prânz tot mai mulţi alegători din străinătate au început să semnaleze pe reţelele de socializare faptul că au mari dificultăţi în a vota, cozile înconjurând clădirile în care se desfăşurau alegerile sau străzile dimprejurul acestora. Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe a transmis, printr-un comunicat de presă, că toate cele 441 de secţii de votare organizate în afara României sunt “operaţionale” şi “funcţionează normal” şi că Ministerul a organizat “un număr record” de secţii de votare, mai mare decât dublul numărului celor organizate la scrutinele anterioare.

Partidele de opoziţie au solicitat prelungirea duratei de votare, însă Biroul Electoral Central a respins solicitarea, spre nemulţumirea disaporai, îngrijorate că nu va mai ajunge în incinta secţiei de vot până ora 21.

Secţii de vot prost organizate

Probleme în ceea ce priveşte organizarea secţiilor de vot au existat şi pe teritoriul României, în special în staţiuni, unde autorităţile au fost depăşite de numărul mare de turişti care au dorit să participe la scrutin.

Două secţii de vot, din Mamaia şi din Băile Felix, au rămas fără buletine de vot, scrutinul fiind întrerupt până la suplimentarea acestora.

Cozi mari s-au format şi la secţiile din staţiunile de pe Valea Prahovei, unde votanţii au avut de aşteptat chiar şi câteva ore pentru a-şi exercita dreptul.

Rezultatele scrutinelor anterioare: 

Europarlamentare 2014 – 32,16%

Prezidenţiale 2014 

Turul 1: intern – 52,31%; diaspora – 161,054

Turul 2: intern – 62,04%, diaspora – 378.811

Locale 2016 – prezenţă de 48,27%

Parlamentare 2016 – pe teritoriul României prezenţa la vot a fost de 39,49%, iar în străinătate au votat 106.038 de persoane (pentru diaspora prezenţa la vot nu se calculează sub formă de procent).

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: