joi

18 aprilie, 2024

4 noiembrie, 2015

28246Preşedintele Klaus Iohannis a găzduit, miercuri, la Cotroceni, o reuniune NATO a statelor din Europa Centrală şi de Est.

Sesiunea plenară care a fost prezidată de Iohannis şi de omologul său din Polonia, Andrzej Duda, a început în jurul orei 11:00 şi s-a încheiat la 12:40 cu o scurtă declaraţie de presă susţinută de preşedintele României.

(Citiți și: ”Mai mult NATO și opoziție la Nord Stream 2 susținut de Germania. Cristian Diaconescu, Armand Goşu şi Valentin Naumescu despre şansele unui parteneriat Polonia – România”)

În cadrul întâlnirii s-a discutat, printre altele, despre rolul României în regiune, migraţie şi „criza în domeniul securităţii” din Europa Centrală şi de Est şi de la Marea Neagră, potrivit unui comunicat al preşedinţiei poloneze.


La reuniune au fost prezenţi preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, preşedintele Estoniei, Hendrik Ilves, preşedintele Letoniei, Dalia Grybauskaite, preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, preşedintele Ungariei, Ader Janos, preşedintele Camerei Deputaţilor din Cehia, Jan Hamacek şi secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow.

La finele reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că „acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, inclusiv anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeii, sprijinul acordat separatiştilor din Ucraina, precum şi activităţile militare ale Rusiei desfăşurate în vecinătatea noastră, subminează arhitectura de securitate europeană”.

Cei opt lideri de stat prezenţi la Bucureşti au convenit că:

  • Vor continua să acţioneze consistent în spiritul unităţii şi solidarităţii NATO, precum şi pentru întărirea legăturii transatlantice, vitale pentru Alianţă, pentru a fi pregătiţi să facă faţă ameninţărilor şi provocărilor, indiferent de unde vin acestea;
  • Vor acţiona împreună cu alţi Aliaţi pentru a întări flancul estic al NATO. „Implementarea completă a Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale şi adaptarea strategică pe termen lung a Alianţei, pe dimensiunile politică, militară şi instituţională, vor fi de o importanţă crucială în această privinţă. Astfel, Summit-ul de la Varşovia constituie momentul propice pentru a lua decizii privind noi angajamente Aliate de asigurare şi adaptare în legătură cu procedurile NATO, structurile, forţele şi infrastructura de apărare. Astfel de măsuri, care urmăresc să întărească apărarea şi capacitatea noastră de descurajare, vor adapta Alianţa la mediul de securitate actual fundamental schimbat”;
  • Vor contribui activ la conturarea răspunsului strategic Aliat pentru ameninţările şi riscurile de securitate pe termen lung din est. „Ne vom uni eforturile pentru a securiza, acolo unde este necesar, o prezenţă militară Aliată robustă, credibilă şi sustenabilă în regiunea noastră”;
  • S-au angajat să aloce 2% din PIB apărării, conform liniilor trasate prin Angajamentul privind investiţiile în domeniul apărării de la Summit-ul din Ţara Galilor, precum şi pentru dezvoltarea capabilităţilor de rezistenţă şi apărare, în concordanţă cu angajamentele luate în cadrul Alianţei;
  • Vor continua să sprijine politica “uşilor deschise” a NATO. „Rămânem angajaţi în sprijinirea şi oferirea de asistenţă ţărilor aspirante pentru îndeplinirea obiectivelor lor euro-atlantice”;
  • Vor promova o cooperare intensificată cu partenerii NATO, în special cu cei din vecinătate, utilizând în cel mai bun mod cu putinţă instrumentele existente.
  • Rămânând profund preocupaţi de continua postură agresivă a Rusiei, vor rămâne fermi asupra necesităţii ca Rusia să revină la respectarea dreptului internaţional şi a obligaţiilor internaţionale, a responsabilităţilor şi angajamentelor sale, ca o pre-condiţie pentru o relaţie NATO-Rusia bazată pe încredere şi siguranţă;
  • Vor menţine şi ne vor intensifica implicarea în elaborarea unui răspuns comun faţă de riscurile emergente, cu accent deosebit asupra războiului hibrid, apărării cibernetice, securităţii energetice şi comunicării strategice;
  • Dată fiind complexitatea ameninţărilor şi provocărilor curente, vor susține adâncirea cooperării NATO-UE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: