luni

22 iulie, 2024

22 iulie, 2024

Comitetul pentru reguli şi statut al Convenţiei Democrate a anunţat că se va reuni miercuri pentru a decide când şi cum va fi ales viitorul său candidat la preşedinţie, anunță CNN.

„În zilele următoare, partidul va demara un proces transparent şi disciplinat pentru a merge mai departe, ca un Partid Democrat unit, cu un candidat care îl poate învinge pe Donald Trump în noiembrie”, a scris şeful partidului, Jaime Harrison, într-un comunicat.

Preşedintele american Joe Biden şi-a anunţat duminică retragerea din cursa electorală pentru câştigarea unui nou mandat şi şi-a declarat susţinerea pentru Kamala Harris. Asta nu o face automat candidat la alegerile din noiembrie.


Unii democraţi pledează pentru un „proces deschis” de înlocuire a lui Biden, în cadrul căruia şi alţi candidaţi, în afară de Harris, s-ar înscrie în cursă.

Conform regulilor partidului, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe pentru a fi nominalizaţi, inclusiv să strângă sute de semnături de la delegaţi din mai multe state; să fie „democraţi de bună credinţă”; şi să fi „stabilit un sprijin substanţial pentru nominalizarea lor ca şi candidat democrat”.

Delegaţii partidului – aproximativ 4.700 – vor alege candidatul în timpul convenţiei democrate din Chicago de luna viitoare.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: