luni

22 iulie, 2024

21 iulie, 2024

Președintele Joe Biden a anunțat că renunță la cursa prezidențială, transmite CNN. Anunțul public apare după ce din ce în ce mai mulți democrați i-au cerut să renunțe la ideea candidaturii la realegere.

Joe Biden nu a reușit să-i convingă pe membrii propriului său partid că îl poate învinge pe fostul președinte Donald Trump în noiembrie, după performanța sa slabă la dezbaterea prezidențială organizată de CNN, în iunie.

Ultimul președintele american care a renunțat la candidatura pentru al doilea mandat a fost Lyndon Johnson, în 1968.

Joe Biden: ”Cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag”


Și, deși intenția mea a fost să caut realegerea, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului meu”, a spus Biden. a scris într-o scrisoare pe care a postat-o ​​pe contul său X.

El a adăugat: „Voi vorbi cu Națiunea mai târziu în această săptămână mai detaliat despre decizia mea.

Biden susține nominalizarea Kamalei Harrris

Președintele Joe Biden o susține pe vicepreședintele Kamala Harris să îi ia locul de canddidat al democraților.

„Astăzi vreau să ofer întregul meu sprijin și suport pentru ca Kamala să fie nominalizata partidului nostru în acest an. Democrați – este timpul să ne unim și să-l învingem pe Trump. Să facem asta”, a spus Biden într-o postare pe X.


El a spus că alegerea lui Harris ca partener de candidat în 2020 „a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”.

Reacția lui Donald Trump

Într-o convorbire telefonică cu CNN la câteva minute după ce președintele Joe Biden și-a anunțat ieșirea din cursa din 2024, fostul președinte Donald Trump l-a descris pe Biden ca fiind „de departe cel mai rău președinte din istoria țării noastre”.

Deși nu este clar cine va fi candidatul democrat, Trump a spus că crede că vicepreședintele Kamala Harris va fi mai ușor de învins decât ar fi fost Biden.

Echipa campanie a lui Biden era pregătită să continue

Cu câteva ore înainte de acest anunț, echipa de campanie a președintelui Joe Biden era hotărâtă să continue campania de realegere, chiar dacă apelurile publice ale democraților către Biden să renunțe la cursă creșteau neîncetat.

Acestor apeluri li s-a alăturat duminică senatorul independent Joe Manchin, care s-a făcut ecou al altor parlamentari, încurajându-i lui Joe Biden să „treacă torța” unei noi generații de conducere.

Biden a informat echipa de campanie și ceea de la Casa Albă că va renunța la cursa prezidențială chiar înainte ca scrisoarea să fie publicată, potrivit unui oficial înalt de la Casa Albă. Oficialul a spus că președintele Joe Biden a reflectat la asta în ultimele două zile.

Majoritatea angajaților de la Casa Albă au aflat vstea după ce președintele a postat scrisoarea, la 1:46 p.m. ET.

Republicanii continuă să îl atace pe Biden

Plecarea președintelui Joe Biden din cursa prezidențială vine după săptămâni de îngrijorare cu privire la rezistența și abilitățile mentale ale președintelui în vârstă de 81 de ani. De asemenea, a existat mult scepticism cu privire la capacitatea lui de a fac campanie în mod eficient împotriva fostului președinte Donald Trump și de a guverna țara încă patru ani.

Decizia lui Biden este, de asemenea, probabil să ridice întrebări cu privire la capacitatea sa de a-și îndeplini atribuțiile președinției pentru restul mandatului.

De altfel, șeful republicanilor din Camera Reprezntanților, Richard Hudson, a numit decizia președintelui Joe Biden un „scandal de proporții istorice”.

„Președintele nostru este în incapacitate, știau democrații, și au mințit poporul american pentru a-l acoperi. Alegătorii nu-l vor ierta și nici nu vor uita trădarea supremă a încrederii lor”, a spus el.

Hudson a pus deja la îndoială capacitatea lui Biden de a continua restul mandatului prezidențial. „Dacă președintele este incapabil să facă campanie, atunci este incapabil să aibă codurile nucleare. Fiecare democrat din Cameră trebuie să răspundă acum: este președintele apt să servească restul mandatului?”

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: