1 decembrie, 2022

Un studiu realizat de Google arată că pentru 9 din 10 români din diaspora este important să rămână conectați cu România prin conținut media din țară/în limba română. Peste 70% dintre ei urmăresc conținut românesc frecvent (de cel puțin 2-3 ori pe săptămână).

Studiul arată că 70% dintre respondenți caută pe Google mai ales în limba maternă. Știrile sunt principalul conținut consumat în limba română de către diaspora – 81%, urmat de divertisment – 51%, chestiuni practice (tutoriale, rețete, etc) – 46%, sport – 32%, cultură – 28%, dezvoltare personală – 26% și conținut pentru copii – 21%. 

Ce caută pe Google românii din diaspora

Potrivit datelor Google, cele mai căutate subiecte în limba română ale diasporei sunt legate de instrumente de traducere – în special pentru limba germană (și mai puțin pentru franceză, engleză și spaniolă), posturi TV din România pe care să le urmărească online (precum ProTV sau TVR), filme online și radio-uri din România (precum Radio Zu sau Radio România Actualități).


Rețetele de mâncare sunt printre cele mai populare subiecte de căutare ale românilor din diaspora.

În 2022, cele mai căutate au fost, în ordine, sarmale, gogoși, ardei copți, plăcintă cu mere, salam de biscuiți, chec pufos, mămăligă, salată orientală, chiftele și cremă de zahăr ars.

Conexiunea diasporei cu cei dragi din țară se face în special prin aplicațiile dedicate de mesagerie.

57% dintre respondenții studiului comunică zilnic cu cei de acasă pe apeluri voce și text prin astfel de aplicații, iar 51% au apeluri video zilnice cu cei din țară.


Apelurile telefonice clasice pe număr sunt folosite zilnic de 3 din 10 respondenți, iar numai 2 din 10 trimit zilnic mesaje SMS.

Google Maps este principala aplicație de orientare pe care românii din diaspora spun că o folosesc, conform studiului, cu 80% dintre răspunsurile celor participanți.

În jur de o treime spun că utilizează Waze, în timp ce 1 din 10 respondenți nu folosesc aplicații de navigație.

Muzica românească – ascultată pe Youtube

Conținutul românesc este preferat de cei mai mulți dintre respondenți: 74% dintre românii din diaspora care folosesc YouTube spun că urmăresc preponderent video-uri în limba română.

Cele mai multe căutări pe Youtube vizează următoarele:

  • muzica românească (63%);
  • știri (46%);
  • divertisment (45%);
  • filme și seriale românești (38%);
  • emisiuni TV (37%);
  • rețete culinare (32%).

„Noi, cei de la Google România, suntem alături de români, oriunde s-ar afla și ne bucurăm că putem ajuta diaspora să simtă românește. Fie că urmăresc pe YouTube video-uri românești cu rețete, podcasturi sau emisiunile TV preferate, caută pe Google în limba română  sau citesc presa din ţară, milioane de români din străinătate sunt în orice moment în contact cu România, cu ajutorul tehnologiei”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România.

Studiul a fost realizat de compania de cercetare IZI data în noiembrie 2022, între membrii celor mai mari comunități de români din Europa: Italia, Spania, Germania și Marea Britanie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: