joi

25 aprilie, 2024

4 august, 2022

Consumatorii din zona euro se așteaptă ca economia să se contracte în următorul an, dar și ca inflația să crească și mai mult, afectându-le veniturile și puterea cumpărare, reiese dintr-un sondaj a cărora rezultate au fost publicate, în premieră, joi, de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Sondajul privind așteptările consumatorilor, utilizat de factorii de decizie ai BCE în deliberările privind deciziile de politică monetară, sugerează că gospodăriile din zona euro încep să-și piardă încrederea în capacitatea instituției de a readuce inflația la nivelul-țintă de 2%.

Consumatorii se așteaptă că prețurile de consum să crească, în medie, cu încă 5% în următoarele 12 luni, Inflația ar urma să coboare la circa 2,8% în următorii trei ani.


De asemenea, ei anticipează o creștere nominală a veniturilor de 0,9% și a cheltuielile de 3,9%, ceea ce implică o scădere semnificativă a capacității de economisire. Totodată, consumatorii din zona euro se așteaptă ca economia să se contracte cu 1,3% în următoarele 12 luni.

Prin comparație, BCE prognozează că inflația va ajunge, în medie, la 6,8% în 2022, înainte de a scădea la 3,5% în 2023 și la 2,1% în 2024. În privința evoluției PIB-ului, BCE se așteaptă la o creștere de 3,7% anul acesta, 2,8% anul viitor și 1,6% în 2024.

BCE a majorat luna trecută rata dobânzii cu 50 de puncte de bază și a semnalat noi creșteri în lunile următoare. Inflația din zona euro a atins un nivel record în iunie, de 8,9%.

Pentru realizarea acestui sondaj, BCE intervievează în fiecare lună aproximativ 14.000 de adulți din Belgia, Germania, Spania, Franța, Italia și Țările de Jos. Aceste țări reprezintă 85% din PIB-ul zonei euro și 83,8% din populația acesteia.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: