miercuri

17 aprilie, 2024

28 decembrie, 2022

Economia zonei euro ar urma să se contracte anul viitor, deoarece inflația ridicată și deficitul potențial de energie va duce la scăderea producției și va declanșa o inversare a tendințelor de pe piața muncii, potrivit unui sondaj realizat în rândul economiștilor de Financial Times.

Aproape 90% dintre cei 37 de economiști chestionați de FT au spus că în opinia lor zona euro se află deja în recesiune, ei anticipând o contracție a Produsului Intern Brut (PIB) și în 2023.

„Piețele de gaze din Europa rămân un risc cheie”, a comentat Chiara Zangarelli, economist la Morgan Stanley. „Întreruperi suplimentare ale aprovizionării sau o iarnă deosebit de rece ar putea duce la creșterea tensiunilor și a prețurilor, forțând o nouă rundă de adaptare și distrugere a cererii”.


Majoritatea economiștilor cred că Europa a depășit partea mai dificilă a crizei energetice, declanșată de invazia Ucrainei de către Rusia. O toamnă blândă a permis instalațiilor de stocare a gazelor naturale să rămână aproape de capacitatea maximă.

Cu toate acestea, mulți se tem că perspectiva raționalizării energiei ar putea reveni anul viitor, în special dacă iarna aceasta va fi neobișnuit de rece, epuizând rezervele de gaze sau dacă livrările de gaze din Rusia se vor reduce și mai mult în 2023.

„Riscul raționalizării gazelor a fost probabil evitat în această iarnă, dar problema aprovizionării cu energie pentru iarna următoare este încă deschisă”, a declarat Sylvain Broyer, economist șef pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa la S&P Global Ratings.

Țările europene au reușit să-și reducă dependența de importurile de gaze rusești, apelând la Norvegia, SUA și Orientul Mijlociu, precum și la trecerea la surse alternative de energie. Dar economiștii avertizează că, fără aprovizionarea rusească, refacerea rezervelor de gaze pentru iarna viitoare va fi mult mai dificilă.


„Rezervele de gaze scad rapid acum”, a spus Carsten Brzeski, șeful de cercetare macro la ING Bank. „Există încă riscul unei crize a aprovizionării cu energie în această iarnă. În plus, iarna viitoare va fi și mai dificilă.”

Piața rezidențială va scădea, șomajul va crește

Scăderea economiei, combinată cu costuri semnificativ mai mari ale creditelor ipotecare în toată Europa, este, de asemenea, de așteptat să declanșeze o inversare bruscă a tendințelor de pe piața imobiliară din regiune. Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat dobânzile cu 2,5 puncte procentuale pe parcursul anului 2022 și este de așteptat să crească în continuare costurile de finanțare în 2023.

În medie, economiștii estimează că prețurile locuințelor rezidențiale din zona euro vor scădea cu 4,7% anul viitor. Maria Demertzis, senior fellow la think-tank-ul Bruegel, a declarat că prețurile caselor „nu vor continua să crească dacă suntem într-o recesiune și ratele dobânzilor cresc”.

Economiștii chestionați de FT estimează că economia zonei euro se va micșora marginal anul viitor, cu puțin sub 0,01% din PIB. Prognoza este mai pesimistă decât cea a Comisiei Europene sau a BCE, care au prezis că PIB-ului blocului monetar va crește cu 0,3% și, respectiv, 0,5% anul viitor.

Inflația se va mai tempera, dar se va menține peste ținta BCE

Marcello Messori, profesor de economie la Universitatea Luiss din Roma, a declarat că majorările ulterioare ale ratei dobânzii de către BCE pentru a contracara „inflația excesivă” cauzată de șocul aprovizionării cu energie care decurge din invazia Ucrainei va „duce la o recesiune severă în zona euro”.

Inflația din zona euro este de așteptat să rămână peste ținta de 2% a BCE pentru cel puțin doi ani, potrivit economiștilor. În medie, specialiștii chestionați se așteaptă ca prețurile să crească cu puțin peste 6% anul viitor și cu circa 2,7% în 2024.

Aceste previziuni sunt mai optimiste decât cele ale BCE, care la începutul acestei luni a prezis o rată medie a inflației de 6,3% anul viitor și 3,4% în 2024.

Creșterea salariilor este de așteptat să fie de 4,4% anul viitor, conform previziunii medii din sondajul FT, sub prognoza BCE, de 5,2%.

În medie, economiștii estimează că șomajul va crește de la un minim record de 6,5% în octombrie la 7,1% la sfârșitul anului viitor.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: