Pe lângă numeroasele probleme creeate, criza economică aduce şi oportunitatea modificării filosofiei fiscale.
Deși cu greu se pot asigura actualele beneficii sociale din veniturile colectate, din nou se vehiculează reducerea cotelor de impozitare. Pe această cale, se va îngusta considerabil spațiul fiscal pentru deduceri, iar deficitele structurale nu ar putea decât să se accentueze.
În loc să explice populaţiei diferenţa dintre cota standard de impozitare şi cota efectivă de impozitare a veniturilor, politicienii au intrat într-o supralicitare inutilă a diminuării nivelulului legal de impozitare de 16% spre 12% sau 8%. Inutilă, pentru că nu se va regăsi ca atare în venitul net, dar și păguboasă pentru politica economică.
E clar că lăsarea integrală a responsabilităţii fiscale pe seama statului nu funcţionează.
O campanie de educare a populaţiei în privinţa diferenţei dintre cota standard de impozitare şi cota efectivă de impozitare a veniturilor ar fi esenţială. După cum explicarea diferenţei între venitul impozabil şi salariul brut înscris în cartea de muncă și cum se duce el venitul net spre 70% din cel brut ar fi un succes notabil.
Calculul hârtiei
Creşterea cotei standard, alături de introducerea unei deductibilităţi universale de ordinul indicatorului social pe economie, ar fi de natură să păstreze nivelul efectiv de taxare a veniturilor în cazul salariului mediu pe economie. Efectul neutru la mijlocul scării de venituri ar fi însoțit de o reducere a taxării sub medie și de o creștere a taxării efective peste medie.
(Citiți și: ”Noul defavorizat: tânăr, sărac, tânăr, şomer. O paralelă UK-România”)
Paradoxal, cea mai bună realitate în materie de impozitare progresivă poate fi atinsă prin aplicarea unei cote unice majorate modic împreună cu deduceri mult mai consistente pentru persoanele aflate în întreținere. Cele mai câștigate ar fi persoanele cu venituri mici care au copii și/sau soțul/soția fără loc de muncă iar cele care vor avea de pierdut sunt cele cu venituri mari care nu au alte persoane în întreținere.
Pe datele actuale din economie, s-ar potrivi o cotă unică de 20%, cu deduceri personale majorate la 500 lei (inclusiv pentru persoanele aflate în întreţinere).
Ea ar fi perfect echivalentă la nivelul salariului mediu cu cota de 16% aplicată în prezent împreună cu deducerea regresivă de la 250 lei (pentru venituri impozabile de 1.000 lei) spre 0 lei (pentru venituri impozabile de peste 3.000 lei lunar ).
Tabelul de mai jos:
Comparație între impozitarea actuală (cotă unică 16%, deducere personală 250 lei regresiv)
și cea propusă (cotă unică 20% și deducere de fiecare persoană 500 lei) :
Se poate observa că majorarea cotei unice de impozitare în condițiile unei alegeri optime a deducerii unice individuale (nu patru deduceri diferite, cum se practică în prezent) nu ar afecta semnificativ veniturile mai mari, ba chiar ar favoriza familiile cu mai mulți copii și venituri peste medie.
În schimb, ar anula impozitul pe venit sub cota de 1.000 lei pentru cazul cel mai frecvent, al unui salariat cu o persoană în întreținere. Fapt important, în condițiile în care s-ar înregistra corect și s-ar achita întocmai celelalte taxe și impozite către stat.
Chiar și dacă se ajunge la un impozit pe venit zero pentru un salariat care câștigă 2.000 lei net, cu soția casnică și doi copii în întreținere, ar fi mai important să se perceapă cei aproape 400 lei impozit pe salariu la pensii, sănătate și șomaj decât cei 275 lei impozit pe venit, din care să se dea înapoi (cu birocrația aferentă) tot felul de alocații pentru cei cu venituri scăzute pe membru de familie. Adică statul să nu ia, în loc să dea din ce a impozitat.
(Citiți și:”Autoprotecţia socială intermediată de stat. Regula contribuabilului asistat”)
În plus, o cotă ceva mai mare de impozitare înseamnă și un avantaj fiscal mai mare în cazul deducerilor acordate sau care pot fi acordate pentru cheltuielile făcute cu pensia suplimentară, sănătatea, studiile copiilor sau personale, asigurări etc. Aici ar trebui să intervină statul pentru reducerea efectivă a fiscalității. Cu mutarea parțială a deciziei în alocarea banilor de la stat către fiecare contribuabil în direcții menite să stimuleze dirijat economia.
Dacă statul este ”cel mai prost manager”, hai să-l scutim de o parte din obligaţiile de redistribuire a veniturilor. Să arate fiecare cetățean cum cheltuie el banii mai eficient, cu factură şi chitanţă corespunzătoare. Aici intervine responsabilizarea, deoarece marea majoritate a românilor se consideră “degrevaţi” de orice obligaţie în materie de fiscalizare. Simultan, însă, doresc să primească întocmai și la timp banii din diverse prestații sociale.
Cert este că deducerea justificată motivează munca, în timp ce reducerea generalizată valorizează nevoia. Este o temă care ar trebui să fie centrală în dezbaterea publică dar, deocamdată, lipsește cu desăvârșire.
Urmărește-ne pe Google News
6 răspunsuri
Dle Pana, Draga Cursdeguvernare,
O astfel de abordare nu ajuta deloc la imbunatatirea calitatii mediului de afaceri. Eu personal cred ca eforturile profesionistilor (in care va include) trebuie directionate in a arata unde sunt marile problem ale fiscalitatii noastre – iar cota de impozit pe venit nu set deloc una din ele. Ce nu spuneti dvs este ca in realitate deja este 20%, in fapt 20,6% – datorita faptului ca CASS neplafonat actioneaza ca un impozit iar in cazul dividendelor este chiar 29,44% prin dubla aplicare a cotei de 16%. Corect?
Cresterea cotei de impozit pe venit ar putea fi o solutie doar ca parte a unei reforme complexe, care sa include obligatoriu si contributiile sociale obligatorii si care sa aduca o solutie win-win. Ori, Solutia propusa de dvs este evident un looser pentru cei cu venituri peste medie – probabil majoritatea celor care sunt fideli urmaritori ai, in opinia mea, celei mai bune publicatii economice din Romania. Cine castiga, stimate domn, peste medie sau chiar mult peste medie? Lenesii, needucatii? Cred ca trebuie sa fiti foarte atent cu propuneri care sanctioneaza munca eficienta.
Vorbind despre o posibila crestere a cotei de impozit, dvs acum doar de dati argumente guvernului sa creasca cota de impozit… Ceea ce probabil vor si face – ieri dna ministru a aratat sustinere doar cu privire la „cota unica de impozit pe PROFIT de 16%”. Not good!
Stimate Dle. Biriș –
aveți dreptate numai în cazul că analiza de mai sus ar fi începutul și sfârșitul reformei fiscale din România. Dar, așa cum scrie chiar în primele rânduri – e vorba de o altă abordare a filosofiei fiscale – una care să cuprindă inclusiv ceea ce susțineți DVS (și noi odată cu DVS) reforma CAS, CASS și a altor forme de contribuții sociale.
Analiza noastră pleacă de la premisa ultimelor discuții (re)aduse de guvern în spațiul public – stufoasa, inutila și greu de implementat impozitare cu 16/12/8%. Nu e o soluție – noi am propus o alta, mai simplă – și care pleacă de la necesitatea activării bazei legale deja existente: indexarea deducerilor.
Cât privește diferențele dintre impozitarea teoretică și valoarea reală a impozitului : da, aveți dreptate. Dar nici măcar cota unică (de 16%) nu mai înseamnă, în România, un impozit mic : ea a fost sufocată de mulțimea de alte impozite și taxe (compensată uneori prin impozite și taxe indirecte – adică mană cerească pentru evazione și contrabandă) și dusă, ca nivel final de fiscalitate, undeva alături de economii puternice, precum cea a Germaniei.
Nu e întâmplător că, alături de noi, ați subscris la concluziile conferinței din noiembrie 2013 pe tema competitivității : ”Nu mai păcălim pe nimeni cu 16%”.
Revenind la privirea de ansamblu asupra articolului : da, e doar o abordare punctuală a ceea ce ar trebui să fie o reformă fiscală complexă: care să vizeze inclusiv aducerea de bani pentru consum la populație – atâta vreme cât principala sursă de competitivitate a României o constituie salariile mici. Și desigur – cu compensări care să nu deconteze fiscal aceaști bani pe spinarea mediului de afaceri.
PS: Mulțumim pentru aprecierea de ”cea mai bună publicație economică din România”.
Actuala fiscalitate constituie indemn la saracie si la comportament evazionist. Printre cauze amintesc costul imens al muncii (raportul dintre cheltuiala angajatorului si netul salariatului este oarecum direct proportional cu marimea salariului, de ex. este mai ieftin sa platesti doua salarii de 1.000lei decat unul de 2.000lei) precum si inexistenta corespondentului dintre contributie si beneficii.
Faptul ca „principala sursă de competitivitate a României o constituie salariile mici” este un adevarat blestem, condamnare la subdezvoltare.
Solutiile se pot baza doar pe principii opuse: raport diminuat de la 1,8 la 1,35 si invers proportional cu marimea salariului (mai ieftin un salariat cu 2.000lei decat doi cu 1.000lei), diferenta ramanand la dispozitia salariatului pt obtinerea beneficiilor de pe piata.
https://cursdeguvernare.ro/eficienta-fiscalitatii-romanesti-in-criza-taxarea-veniturilor-versus-colectarea-taxelor-o-comparatie-cu-blocul-estic.html
si
https://cursdeguvernare.ro/prioritati-pentru-noul-guvern-i-romania-pe-podium-la-cresterea-costului-muncii-in-ue-legatura-cu-pib-ul-productivitatea-muncii-si-cursul-de-schimb.html
si
https://cursdeguvernare.ro/cum-ar-trebui-sa-arate-reforma-cas-in-romania-o-oferta-mai-ieftina-decat-cele-ale-usl-si-ard.html
Stimata Redactie,
Din punctul meu de vedere – discutia in legatura cu 8/12/16% este din aceeasi categorie cu reducerea CAS cu 5% sau revenirea la TVA DE 19% „in masura in care spatial fiscal-bugetar va permite”. Adica pur si simplu nu se poate face datorita deficitului de aprox 3,6 miliarde de lei pe care il creeaza. Nu exista si nu va putea fi creat un asemenea spatiu fiscal daca nu se iese din paradigma in care functionam noi acum. Cu totul alta ar fi insa situatia unei cote progressive de 10/15/20% – aceea poate fi facuta. Ce am obtine noi din asta? Nimic. Guvernul insa si-ar satisface nevoia de populism (luam de la bogati si dam la saraci). Va fi foarte greu de argumentat ca de fapt iau de la cei harnici…
Cred in virtutile cotei unice, eu cred ca ea trebuie intarita, si nu slabita prin cresterea cotei. Iar pentru intarirea ei sunt trei lucruri esentiale care trebuiesc facute:
– reforma contributiilor sociale (asa cum am prezentat deja in Cursdeguvernare);
– renuntarea la impozitarea in cascada a dividendelor. In situatia actuala in care avem scutire de impozit pe castigurile de capital (felicitari guvernului!), aceasta renuntare se poate face prin acordarea de credit fiscal (impozitul pe profit scazut din impozitul pe dividend);
– renuntarea la impozitul de 1/2/3% pe venitul din vanzarea bunurilor immobile, inlocuirea cu imp pe castig de 16%, eventual cu scutirea de la impozit a castigului obtinut din vanzarea unei locuinte timp de 2,3 ani.
O cota unica intarita astfel ar ajuta nu numai la crestere economica si venituri suplimentare la buget, dar si la o insanatosire morala a mediului de afaceri. Acum se stimuleaza smecheriile si nu corectitudinea…
Numai bine!
In conditiile penuriei cronice de noi contributori la buget – intreprinderi si persoane fizice autorizate – exista doar posibilitati iluzorii de modificare a „filosofiei fiscale”.
In economie, orice filosofie fiscala s-ar adopta, 1+1=2 la Buget, cita vreme populatia activa este ocupata doar in proportie de 20 la suta, cu locuri de munca.
Minusul de 30 la suta al intreprinderilor platitoare de impozite(comparativ cu tarile UE)nu poate fi compensat decit prin reconstructia economica si industriala a tarii.
Din pacate, aceasta „filosofie fiscala” nu este valorificata in Romania…