Sindicatele între ”epoca de aur” și era multinaționalelor. De ce și cum se stinge sindicalismul în România

București, 27 octombrie 2010. Marile confederații sindicale abia adună câteva zeci de mii de oameni din cei 2,5 milioane de membri cu cât se laudă liderii. Guvernul Boc nu are nici o emoție la moțiunea de cenzură, care ar fi urmat să se dezbată ”sub presiunea străzii”, după ce a redus salariile cu 25%.
București, ianuarie 2011. Sindicalismul în România nu reușește să aibă un cuvânt greu în proiectul noului Cod al muncii, modificat în favoarea patronatelor.
Pe cine mai sperie astăzi mișcarea sindicală? Ce rol mai poate juca în dialogul social acest partener blazat?

Gradul de sindicalizare a scăzut în România ultimilor 20 de ani, odată cu încrederea românilor în politică, partide, capitalism sau presă. De la o cotă de 83%, măsurată empiric în anii 90, când liderii sindicali făceau să tremure politiceni sau șefi de instituții, până la un „estimat” 50%, cu care încă se mai laudă liderii marilor confederații sindicale.

Deosebirea dintre sindicalismul în România de atunci, și cel de acum e precum deosebirea dintre sindicalistul de stat și cel de privat. Atitudinea. După ce au forțat 20 de ani guvernele „să dea” bugetarilor salarii și sporuri, fără să le pese de acoperirea lor în realitate, sindicaliștii culeg acum roadele „păcii sociale”, cumpărate de toți liderii politici. E liniște în țară, dar nu mai sunt bani, pentru că jumătate din ”clasa muncitoare” s-a pensionat ori a emigrat.

Numărul salariaților s-a înjumătățit față de 1990, de la 8,1 milioane de angajați la puțin peste 4 milioane în 2010 (sursa INS). Iar ponderea în această statistică o dețin lucrătorii din sectorul privat (peste 65% din totalul angajaților din România), spre care sindicatele s-au orientat prea puțin până acum, preferând să-și conserve nucleul dur format din bugetari.

Fără reprezentativitate, dar și erodate de implicarea liderilor în diverse afaceri sau în politică, sindicatele au ajuns azi precum băiatul din povestea Petrică și lupul.

Sindicalismul în România moare, liderii nu se predau

Cauzele dezastrului pe care-l traversează mișcarea sindicală din România sunt văzute diferit atât de liderii sindicali, care-și contestă unii altora reprezentativitatea, dar și de salariați sau de sociologi:

1. „Trecerea către IMM, desființarea marilor întreprinderi, politizarea unei părți a mișcării sindicale, frica de patron, toate au redus numărul sindicaliștilor. Comparativ cu țările UE, gradul nostru de sindicalizare de 50% este bun. Germania are 38%, țările nordice cca 90%, Belgia 45%, Franța, Spania cca 8% sau USA cca 8%” – spune Bogdan Hossu, cel mai vechi lider sindical, care conduce Confederația cartel Alfa. Hossu susține că are în spate 1.000.000 de membri de sindicat, 40% dintre ei fiind angajați în domeniul privat.

2. „Sindicalismul în România nu mai prinde acum pentru că el e construit pe o logică a unei economii preponderent de stat în anii 90, când mediul privat nu conta. Din păcate liderii nu s-au obosit să se ducă spre zona privată. După 20 de ani avem aproape aceiași lideri de sindicat. Până și venerabilul Teoctist al bisericii s-a „reras”, or și în sindicalism, ca și în biserică funcțiile par a fi pe viață” – spune sociologul Alfred Bulai. El crede că tocmai acest punct slab ar putea fi punctul de pornire în reformarea mișcării sindicale: „rotirea cadrelor, schimbarea liderilor. Oamenii au nevoie de figuri noi, de lideri de urmat ca să se mobilizeze”.

3. Salarianții au așteptări nerealiste de la sindicate. O spune Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical (BNS), care se laudă cu 330.000 de membri (din care, susține el, jumătate din zona privată): „Pe vremea lui Ceaușescu sindicatul era bun că dădea case și butelii. Acum trebuie să depășim atitudinea asta de „să mi se dea”. Membrii trebuie implicați activ în activitatea sindicală, iar sindicatul trebuie să se transforme într-un furnizor de servicii în piața muncii: consultanță, apărarea drepturilor salariale, urmărirea implementării contractelor negociate.”

Dumitru Costin e singurul conducător de sindicat care și-a depus mandatul în vara lui 2010, considerând că are partea sa de vină în eșecul mișcărilor sindicale de anul trecut. Totuși membrii l-au repus în funcție, astfel că el acum vorbește de o anunțată reformă pentru congresul de anul acesta.

4. ”Patronii români sunt lipsiți de cultură organizațională, toți vor să se îmbogățească azi și încă îi spun angajatului: eu sunt mama ta, eu te țin în viață, eu te omor!” – spune Vasile Gogescu, președintele Federației Sindicatelor din Comerț care are în spate 12.000 de membri, majoritatea din comerțul privat. ”Acționarii străini sunt de regulă de acord cu sindicatele, pentru că sunt obișnuiți cu asta din țările din care vin. Problema e că nu ar dori modelul de sindicat românesc în firmele lor, de aceea am avut și tentative de înnăbușire din partea patronatelor. Un exemplu e Kaufland Galați, care până la urmă s-a și autodesființat”.

Sindicalismul în România. Miza sindicatelor nu a fost niciodată sectorul privat

Principalele reacții pe care le-au avut sindicatele în ultimii ani față de politica de criză a guvernului au vizat, în principal, apărarea drepturilor salariaților bugetari.

Asta deși ultimii doi doi arată că cei mai afectați de criză au fost cei din privat, cu peste 600.000 de concedieri. În plus, munca la negru și abuzurile patronilor sunt fenomene care se petrec exclusiv în domeniul privat.

De unde acest dezinteres? Părerile sunt împărțite:

* Liderii sindicali spun că ei fac tot ce pot și afișează cifrele. Bogdan Hossu spune că 40% din cei un milion de membri ai sindicatului său provin din mediul privat. Dumitru Costin susține că 50% din cei 330.000 de membri ai sindicatului săi sunt salariați în zona privată.

În realitate, nu se știe numărul membrilor de sindicat din România. Singura evidență a membrilor este ținută de sindicate. Și în privința numărului total de sindicaliști, și în privința numărului celor care sunt salariați în domeniul privat.

* Sociologul Alfred Bulai spune că dezinteresul sindicatelor pentru sectorul privat vine și din greutatea cu care se obțin banii de la patron: „La stat drepturile se obțin cu larghețe, poți că obții repede orice, că nu dă nimeni de la el, dar la patron creșterile salariale se dau din profit. De ceea miza pentru sindicalsimul în România nu a fost niciodată sectorul privat”.

*  „Cel mai mare dușman al mișcării sindicale din România e actualul sindicalism” – spune Vasile Gogescu, președintele Federației Sindicatelor din Comerț, care susține că are în spate 12.000 de membri, majoritatea din comerțul privat. Și care explică: „Se laudă cele cinci confederații naționale că au peste două milioane de membri. Eu zic că dacă există un milion de membri reali de sindicat în România la ora actuală, e mare lucru. Și asta pentru că majoritatea sunt la stat. La privat nimeni nu-i bagă în seamă. La stat toți sunt grupați și mulți sunt uniți de acelați interes, de a-și ascunde nemunca și incompetența. Sindicatul îi apără. În mediul privat trebuie să-i convingi pe oameni că vrei să faci un sindicat altfel decât până acum, că nu vrei să faci politică sau să te îmbogățești pe seama lor”.

Sindicate + multinaționale = love?

Există viață sindicală acolo unde nu există viață personală? Adică în multinaționale?

Unii zic că da. Vasile Leescu, liderul sindicatului din Carrefour, are 53 de ani și pare descendentul lui Vasile Roaită. Înainte de a lucra într-o multinațională, Leescu a fost electrician la Atelierele CFR Grivița, iar în mai 2009, când a pus bazele sindicatului Carrefour, a pornit la drum cu 200 de colegi. Azi zice că are 2.000 de membri și că într-un singur an a reușit să negocieze un contract colectiv de muncă și să obțină o modestă mărire de salarii.

„Paradoxal, nu patronul străin s-a opus sindicatului, ci trepădușii români, șefii de magazine ne-au făcut probleme inițial. Pentru că au fost încercări de intimidare, fricțiuni, dar acum lucrurile s-au așezat. Șeful Carrefour pe România chiar ne-a spus, când ne-am întâlnit, că i se pare normal să existe sindicat, că și în Franța și Spania Carrefour are sindicate” – spune liderul de la Carrefour.

Despre același fenomen vorbește Dumitru Costin: ”Când o companie se privatizează, românii de la conducere, ca să-și dovedească slugărnicia, le bagă în cap străinilor că sindicatele sunt rele. De asta străinii inițial se tem de sindicalizare. Acesta a fost cazul nostru cu Electrica, după ce s-a privatizat. Între timp i-am dovedit managerului de țară că nu e așa cum i se spusese, și de atunci facem împreună o mulțime de lucruri bune pentur oameni”.

Există însă și tendința salariaților de-a se organiza in sindicate mici, dar eficiente, care să discute pe drepturile salariaților specifice companiei în care lucrează e tot mai accentuată. Ea se manifestă deocamdată în multinaționale, în bănci, dar nu numai. Sociologul Alfred Bulai dă câteva astfel de exemple: ” Greva de la RATB, de exemplu, au ieșit, au protestat, au obținut salarii mai mari, apoi n-au mai ieșit la chemarea confederațiilor. La Ministerul Finanțelor la fel”.

Problema credibilității liderilor. Afacerile și politica daunează grav sindicatelor

Sub pretextul că trebuie să fie bogați ca să poată apăra mai bine drepturile salariaților liderii de sindicat care n-au ales politica sau nu au primit sinecuri în diverse consilii de administrație, au descoperit beneficiile afacerilor. „Vreți să fim săraci ca să putem fi cumpărați ușor?” spune Dumitru Costin.

Conform unei analize, publicată de România liberă în 2010, starea averea și interesele liderilor sindicali arătau astfel:

* Prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Liviu Luca a fost declarat cel mai bogat sindicalist, Luca fiind mâna dreaptă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Luca este acţionar şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea TV. Liviu Luca controlează, prin sindicaliştii pe care îi conduce, Petromservice, echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, firma „Delta Asigurări”, Best Media Pres, Petro trust şi Foserco, ultimele două firme ocupându-se cu servicii conexe extracţiei petrolului.

* Dumitru Costin şi Matei Brătianu au fost parteneri, cu câte 5%, în firma de telecomunicaţii SC Interactive Commtech Development SRL. După ce a devenit deputat, Brătianu i-a vândut partea sa de acţiuni lui Dumitru Costin pentru aproximativ 100.000 euro. În 2008 cifra de afaceri a acestei firme a fost de aproximativ 620.000 euro.

* cartel Alfa este acţionar în 11 firme. Liderii au investit banii sindicaliştilor în afaceri cu asigurări, fonduri de pensii, tichete de masă şi turism. Liderii cartel Alfa sunt membri în consiliile de administraţie ale acestor companii, iar o parte din ei deţin chiar şi acţiuni. „Cartel Alfa a achiziţionat 10% din firma ACCOR, care face tichete de masă, peste 98% din Hotelul Apollo şi mai administrează separat nişte hoteluri pe care le-am preluat de la Sind România”, afirmă Petru Dandea, vicepreşedintele cartel Alfa.

* De notorietate este și prezența liderilor marilor confederații sindicale în Consiliul de administrație al Realitatea SA, deținută de Sorin Ovidiu Vântu. Au făcut parte din acest consiliu, Marius Petcu (CNSLR-Frăţia), Dumitru Costin (BNS), Matei Brătianu (BNS), Iacob Baciu (CSDR) şi Ion Popescu (Meridian).

Sindicalismul în România – averea sindicatelor în 1989: 7 milioane de membri și peste 300 de milioane de dolari

Înainte de 1990 mișcarea sindicală din România avea peste 7 milioane de membri și în jur de 4 miliarde de lei în conturi (adică peste 300 de milioane de dolari la cursul de atunci). Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR) a avut un patrimoniu bogat, în fiecare județ, compus din cluburi sindicale, case de odihnă, apartamente, baze sportive și hoteluri.

– În martie 1990 s-a înființat Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), o structură sindicală pornită de la zero, fără patrimoniu, dar care avea să moștenească în câțiva ani grosul averii UGSR.

Liderul CNSLR, pe atunci tânărul de 30 de ani Victor Ciorbea, avea să devină primar al Capitalei și apoi premier în primul guvern țărănist din 1996-1998.

Tot în anii 90 au apărut și celelalte confederații sindicale:

– cartel Alfa, format de Bogdan Hossu, prin desprinderea unei părți din CNSLR. Hossu spune acum că are 1.000.000 de membri de sindicat, 40% din mediul privat.

– Sindicatul Frăția – format de Miron Mitrea, pe atunci provedind din rândul șoferilor de unde avea și porecla „manivelă”. Ulterior Frăția a fuzionat cu CNSLR, iar Mitrea a format un partid care a fuzionat cu PSD, și astfel și el a ales politica în locul sindicalismului.

Azi CNSLR Frăția e condus de Marius Petcu (fost lider al federației Sanitas, și fin al lui Miron Mitrea). Petcu spune că are în spate 800.000 de membri, 50% din mediul privat.

– CSDR – condusă azi de Iacob Baciu, care susține că are 600.000 de sindicaliști, toți bugetari.

– BNS – condusă de Dumitru Costin – 330.000 de sindicaliști, cu 50% din privat.

– Confederația Meridian – condusă de Ion Poescu, reunește sindicate miniere și din industria extractivă – și are câteva zeci de mii de membri.

NOTĂ: Cifrele privind numărul membrilor și procentele de salariați care provin din domeniul privat sunt furnizate doar de liderii confederațiilor sindicale. În ceea ce privește sindicalismul în România mai trebuie spus că nu există o altă evidență a membrilor de sindicat.